Un fascist dintre noi, pentru noi

Nu de alta, dar nu e chiar OK să fii fascist în 2014, ar trebui să evoluezi, nu să rămâi blocat în meme-uri de acum aproape 100 de ani.

Cu toate astea, fasciștii sunt peste tot. Îi puteți vedea ușor: critică Guvernul, aplaudă când intră foști (sau actuali) potentați la închisoare, bat din palme atunci când descoperă noi și noi matrapazlâcuri pregătite de autorități pe banii noștri. Militează, apoi, pentru un stat mai mic, mai subțire, mai puțin implicat în fiecare aspect al vieții noastre. Strâmbă din nas când Biserica mai toacă niște zeci de milioane de euro pe construcții din beton armat, mai critică propria nație, ba mai au chiar și tupeul de a-și băga uneori picioarele în oamenii politici, indiferent de coloratura politică.

Stați, că n-am terminat cu demascarea. Fasciștii abundă mai ales în intelectualitate, diverși inși cu nume dubioase și antiromânești, care, știm cu toții, au militat acerb contra propriei lor țări și neam pe oriunde au putut. E plin de fasciști, ba chiar unii dintre ei sunt „fascisto-comunistioizi”, într-o alăturare de termeni care ar face să freamăte de plăcere orice posesor de doctorat în istorie. Necopiat.

ADVERTORIAL Cum colaborează primăria cu specialiștii în cadastru în timpul lucrărilor

13:06

ULTIMA ORĂ Alfred Bulai a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală în formă continuată

12:54

Dar dacă tot vorbirăm… Am și eu o rugăminte pentru cei care se grăbesc a folosi fascismul pentru a lovi senin în adversari care ar putea fi criticați din multe alte puncte de vedere, poate cu mult mai pertinente (arivism, lipsă de experiență, ineficacitate dovedită pe posturile pe care au fost numiți politic, poate și corupție). Îi rog, pe această cale, atât pe președinte, cât și pe prim ministru, dar și pe toți ceilalți atât de grabnici de a arunca cu fascismul în dreapta și în stânga, să încerce să deschidă măcar o carte de istorie și să vadă ce-i cu fascismul ăsta de care și-au umplut gura în ultimul timp.

Știu că nu au timp. Să-i ajutăm puțin. Cum identifici un fascist? După toate cele de mai sus? Poate că nu. Aș zice chiar, în niciun caz, dar deja știu că ați înțeles că tot ce a fost descris mai sus e atât de departe de ideea unui fascist, încât și un copil de generală ar putea să facă diferența.

Pentru că un fascist este un individ obsedat în primul rând de supremația statului în viața cetățenilor săi. Pentru un fascist, individul este puțin important, importante sunt nația, statul, doctrina conform căreia puterea stă în unitate, așa cum fasciile unui bici din nuiele roman rezistau cât timp erau strânse împreună, dar se rupeau ușor dacă erau scoase din mănunchi.

Pe plan social, fascistul subjugă orice individ, orice comunitate locală, precum și orice organizație unei planificări foarte atente a dezvoltării statului: individul nu are voie să gândească diferit, ci trebuie să se agite să se dezvolte pentru binele patriei; comunitățile locale trebuie să progreseze pentru întărirea statului, iar organizațiile de orice fel sunt văzute ca trădătoare, atât timp cât nu promovează ideologia supremației statului în absolut orice domeniu al vieții. În plus, nația este considerată a fi deasupra tuturor celorlalte, mândria națională este exacerbată, iar rasele diferite sunt detestate și considerate inferioare, numai bune de exterminat. Să plece din țară, să le dăm foc! Vecinii ne sunt apriori niște dușmani care vor o halcă din trupul țării, iar destinul nației este acela de a-și umple la maximum matca istorică, sângele vărsat de zeci de mii de oameni fiind numai bun pentru legitimări post-factum.

Pe plan economic, fascistul este obsedat de autarhie, de crearea unei economii care să fie suficientă în sine, cât mai izolată de economiile vecine și în niciun caz atașată globalizării. Să fim bine înțeleși, fascistul nu e doar preocupat ca industria locală să fie ajutată prin legi coerente și echilibrate, ci el vede ca pe o amenințare orice ingerință economică venită din afara țării – de exemplu, ideea unei Uniuni Europene se află în conflict absolut cu fascistul, de aceea acesta simte nevoia de a-și apăra țara în fața Uniunii (din care, culmea, face parte) și ar fi cel mai fericit dacă ar ieși din ea definitiv, în loc să învețe regulile din cadrul Uniunii și să profite de ele, așa cum fac unii dintre vecinii săi.

Pe plan politic, fascistul nu admite legitimitatea niciunui alt punct de vedere decât cel conform căruia statul și nația sunt mai presus de orice, iar orice altă ideologie este, prin definiție, una trădătoare. Pedeapsa este eliminarea fizică a dușmanului politic, iar asta duce destul de rapid la eliminarea structurilor politice concurente și la instituirea unui partid unic. Obsesia pentru supremația propriei nații îl face să deteste orice abdicare de la propria suveranitate – din nou, instituțiile supranaționale (care au membri și din propria-i nație) sunt detestate apriori.

Aș mai continua, dar sunt sigur că doctorii în drept și în sociologie, precum și căpitanii geniali care au adus România la țărmul bunăstării știu mai bine decât mine cum să identifice un fascist. Doar o fac zilnic!

Voi mai spune doar că puteți înlocui cu ușurință cuvântul „fascist” din cele de mai sus cu termenul „comunist”, cu singura diferență că se mai adaugă un strat de moloz, numit „egalizarea veniturilor”, cu un succes deosebit oriunde a fost aplicat în ultimii 100 de ani, dacă trecem cu vederea zecile de milioane de morți în gulaguri sau de foame.

Îndepărtând astfel ochelarii de cal și punând lupa istoriei asupra jucătorilor din scena noastră politică și culturală de astăzi, i-ați identificat deja pe cei obsedați de supremația statului în viața individului, pe cei care vor să apere România în fața Uniunii din care face totuși parte, pe cei care propagă ideea că poporul român este deasupra celorlalte, dar și pe cei care nu concept ideea unui dialog politic, ci o înlocuiesc cu noțiunea distrugerii prin orice mijloace a adversarului?

Atunci îi puteți evita cu succes, dacă vă vine ideea năstrușnică de a-i vota.

Nu îndrăznesc să spun ce s-ar întâmpla dacă, prin lumina ideilor de mai sus, ne-am privi în oglindă…