Prima pagină » Puterea Gândului » Un plan de pace care vine prea târziu

Un plan de pace care vine prea târziu

Un plan de pace care vine prea târziu
Sultanul ErdoÄŸan și-a atins climax-ul: "Nu e nici o diferență între atrocitatea suportată de poporul evreu în Europa, acum 75 de ani, și brutalitatea suferită de frații noștri din Gaza".

După „Lunea Însângerată” (14 mai), când, împotriva protestatarilor din Gaza, Armata israeliană a intervenit cu muniție de război, Papa Francisc s-a adresat lumii cu aceste cuvinte: „Sunt foarte preocupat și îndurerat de acutizarea tensiunilor din Țara Sfântă și din Orientul Mijlociu și de spirala violenței care îndepărtează tot mai mult de calea păcii, a dialogului și a negocierilor. Îmi exprim marea durere pentru morți și răniți și sunt aproape cu rugăciunea și simțirea de toți cei care suferă. Reafirm că niciodată folosirea violenței nu duce la pace. Războiul cheamă război, violența cheamă violență. Invit toate părțile implicate, precum și comunitatea internațională să reînnoiască angajamentul pentru ca dialogul, dreptatea și pacea să prevaleze (…). Dumnezeu să aibă milă de noi!”.

Casa Albă a anunțat că își va face cunoscut promisul plan de pace după Ramadan (adică pe la jumătatea lunii iunie). Până atunci, conform Associated Press, își pune în temă partenerii din Orientul Mijlociu cu anumite detalii ale acestuia. (Iordania, Egipt, dar mai ales Arabia Saudită și Israel, mă gândesc, deși premierul Benjamin Netanyahu a declarat, pentru cine e dispus să-l creadă, că nu știe nimic).  

Oficial, semnatarii planului de pace israeliano-palestiniană ar fi președintele Donald J. Trump, ginerele și principalul său consilier, Jared Kushner (care, din pricina că e sub investigații în legătură cu campania electorală, iar certificatul de securitate nu i-a fost reînnoit, a trecut în umbră) și fostul său avocat, reprezentantul său special în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt. Trei ageamii, noroc că au primit o ajutor de la una dintre părți. Apropo, însuși statutul de mediator onest al Statelor Unite e tot mai pus în discuție.

Planul de pace vine prea târziu. După decizia-dictat din 6 decembrie a președintelui american, care recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, după mutarea ambasadei de la Tel-Aviv, Trump a reușit să-i ostilizeze nu doar pe palestinieni, înainte de a-i aduce la masa negocierilor, dar și întreaga (altminteri dezbinata) lume islamică (saudiții, oricât și-ar dori, n-au cum să facă fățiș opinie separată). Faptul că cea mai mare putere a planetei, America, și-a pierdut credibilitatea în Orientul Mijlociu e cât se poate de îngrijorător.

Zilele trecute, experimentatul diplomat Saeb Erekat, negociatorul șef al Organizației pentru Eliberarea Palestinei din Ramallah, rezuma astfel situația: „Trump a furnizat instigarea anti-palestiniană, Israelul – gloanțele. Considerăm această ambasadă (relocată la Ierusalim. n.m.) ca o extensie a politicii Administrației Trump de încurajare a Israelului la încălcarea dreptul internațional. Nu vedem nici o diferență între această ambasadă și orice așezare israeliană în Palestina ocupată”.

Ieri seara, la Istanbul, Organizația Cooperării Islamice, convocată de președintele ErdoÄŸan, a cerut „trimiterea unei forțe internaționale de protecție” în teritoriile palestiniene. Și tot ieri seară, în prezența celor 57 de reprezentanți ai țărilor membre, Sultanul de la Ankara și-a atins climax-ul: „Nu e nici o diferență între atrocitatea suportată de poporul evreu în Europa, acum 75 de ani, și brutalitatea suferită de frații noștri din Gaza”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ