Un rege, un președinte și două alegeri

„Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională, organizație care susține restaurarea Monarhiei Constituționale, adresează Principesei Margareta, precum și tuturor românilor fideli crezului „Totul pentru Țară și Rege”, o scrisoare deschisă.

Organizațiile monarhiste anunță că vor înainta o acțiune judiciară pentru constatarea nulității absolute a actului de instaurare a formei republicane de guvernământ și pentru restaurarea statului român modern.

Principesei Margareta i se cere public să-i redea prințului Nicolae titlul de Alteță Regală și Principe al României, repunându-l în linia de succesiune dinastică. Totodată, Principesa Margareta e chemată să dea public răspunsul celor care susțin că primul adversar al monarhiei este Custodele Coroanei”.

TEHNOLOGIE Prim-ministrul rus, declarații la forumul BRICS:„Rusia este dispusă pentru o cooperare internațională în cercetare cuantică”

17:00

EXCLUSIV Avertismentul lui Andrei Marga. „Partidele vor fi cumpărate/Minciuna s-a reinstalat în România”

16:56

Partea asta de final, constituind o problemă de familie, ne interesează, acum, mai puțin.

Foarte interesantă este, însă, prima parte, aceea cu „o acțiune judiciară pentru constatarea nulității absolute a actului de instaurare a formei republicane de guvernământ și pentru restaurarea statului român modern”.

Dacă politicienii, media și instituțiile abilitate să rezolve astfel de probleme – guvern, parlament, justiție – ar fi interesate, măcar pe sfert, față de cât sunt de implicate în rezolvarea episodului 2009, cu toții am fi, poate, mult câștigați, măcar în ceea ce privește cultura noastră generală.

Între altele, CNMC spune în scrisoarea deschisă: „Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională se adresează atât tuturor instituțiilor statului, cât și întregii societăți românești și are, în însuși statutul său, acțiunea militantă, în limitele legii, în vederea restaurării Monarhiei, ca unic mod de a reinstaura legalitatea constituțională, abolită prin forță în 1947, când s-a realizat instaurarea ilegală a Republicii. Monarhia nu a fost niciodată „abolită” în România prin voința liber exprimată a poporului. În schimb, singurul mod în care această voință s-a exprimat a fost Revoluția anticomunistă din decembrie 1989, iar singura cale de a condamna și a șterge definitiv ororile comunismului instalat la 6 martie 1945 și ale regimului republican, impus cu forța de un regim de ocupație sovieto-comunist la 30 decembrie 1947, este reinstaurarea Monarhiei, ca demers final și legitim al actului eroic al Revoluției Române”.

Pentru cei care nu știu, nu-i interesează sau li s-a ascuns acest moment al istoriei României, generator al unor consecințe imediate, devastatoare, voi reda mai jos, succint, câteva referiri la acest episod, promițând să revin pe larg.

Șah și mat

Data alegerilor de după Război a fost stabilită în noiembrie 1946. Regele și partidele de opoziție au cerut Londrei și Washington-ului să trimită o comisie de supraveghere a alegerilor, iar, în prealabil, note ferme de avertizare prin care să amenințe că nu vor recunoaște un guvern ajuns la putere în urma unor alegeri fraudate. Răspunsul a fost nefavorabil, vizavi de ambele cereri, iar presa occidentală s-a dovedit prea puțin interesată de scrutinul din România.

Alegerile s-au desfășurat pe 19 noiembrie, opoziția câștigându-le detașat, la victorie contribuind toate clasele politice, inclusiv corpul ofițeresc și marea masă a muncitorilor, inclusiv ceferiștii.

Potrivit lui Ivor Porter, în „Mihai I de România. Regele și țara”, comuniștii de la București au cerut permisiunea Moscovei, prin oamenii de legătură – Bodnăraș, Pauker și Luca -, să intervină în scrutin, ceea ce s-a și întâmplat. După trei zile de „numărătoare” a voturilor a fost anunțată „victoria răsunătoare” a alianței de guvernământ, (de stânga, adică de Blocul Partidelor Democrate, format din PCR și aliați).

Miniștrii guvernului Groza, în funcție la acel moment, deși susținători ai puterii de ocupație, și-au manifestat, din plin, stupefacția. Nu și Groza, care, lipsit de scrupule, a remaniat executivul, păstrându-și funcția.

Londra și Washington au decis să nu protesteze. Occidentul tăcea o dată în plus.

Șantaj comunist

Pe 29 decembrie 1947, Comitetul Central al PCR a pus la punct planul de abdicare, hotărâtă pentru a doua zi. Regele a fost chemat de la Sinaia, Groza pretextând că are de discutat cu el „probleme de familie”.

Presupunând că e vorba de apropiata sa nuntă, a acceptat să meargă la București, astfel încât, la 30 decembrie 1947, regele și regina-mamă s-au întâlnit la Palat cu Petru Groza, care a venit însoțit de secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu Dej.

Încă din startul discuției, premierul a spus: „Ei, bine, majestate, a venit timpul să stabilim un divorț amiabil”. A mai adăugat că situația politică e foarte gravă, iar Marile Puteri se așteptau ca monarhia să dispară, întrucât încetinea procesul de democratizare și modernizare a României.

Potrivit lui Mircea Ciobanu, în „Convorbiri cu Mihai I al României”, în acea discuție i s-a sugerat suveranului că, oricât de înțelegător ar fi guvernul sau partidul comunist, Moscova nu are timp să aștepte. Iar dacă semnarea decretului de abdicare întocmit de guvern, la cererea Kremlinului, nu va fi foarte repede semnat, „guvernul va fi nevoit, pentru a contracara orice formă de opoziție, să execute peste o mie de studenți dintre cei arestați în ultimul an”.

Șantajat, regele a semnat decretul, nu înainte de a-i spune lui Groza – după cum precizează Arthur Gould Lee, în „Crown against sickle – The story of King Michael of Rumania”: „Ultimul lucru pe care l-aș dori este ca oamenii să sufere din cauza mea. Au fost destule măceluri în această țară. Nu am altă soluție decât să mă supun amenințării dumitale cu violența”.

În aceste condiții, Gheorghiu Dej l-a sfătuit să nu ia legătura cu nimeni. „Nici cu britanicii, nici cu americanii. (…) Altfel veți prilejui multe necazuri”.