„Unirea cu Moldova”, o temă electorală

Mi se pare prea mult și prea periculos ca tema revenirii Moldovei la trupul țării să devină subiect găunos de campanie electorală în politica românească, într-un astfel de moment.

„Unirea cu Moldova” – sintagmă complet falsă, dacă nu chiar stupidă, în perspectivă istorică, de vreme ce parte a unei regiuni, ruptă samavolnic de la țara sa, nu poate decât să revină acolo unde e locul ei, reîntregind patria, nu pentru a se „uni” cu ea – nu merită să fie aruncată în derizoriul contrazicerilor politicianiste și luată în tărbaca lor mărginită.

Revenirea Moldovei la România, un act firesc de reparație istorică și de demnitate națională, este un deziderat continuu și imperativ – sigur, ca temă de lucru susținut a diplomației românești -, indiferent dacă în anii din urmă politicieni guralivi, fricoși sau rău-intenționați au ratat realizarea aceastei reparații firești.

INEDIT Materialul ciudat descoperit în resturile primei bombe atomice, la 81 de ani după testul Trinity

17:04

ECONOMIE Ce puteai cumpăra în 2007 cu 18,54 lei și cât ai plăti acum pentru aceleași produse

16:53

În consecință, reluarea temei într-un context polemic, vădit electoral, nu poate crea decât deconcertare dincolo de Prut. Nu cred că este necesar ca președintele să anunțe, o dată la ciclu electoral, că „vrem Moldova”. Cum cred că este la fel de anormal ca premierul să facă opoziție pe temă, doar ca să nu piardă puncte la imagine, luându-și-l drept partener în cauză pe șeful guvernului moldovean, Iurie Leancă, pentru ca amândoi să ne spună că „încă nu e cazul” și că declarația președintelui privind „posibila unire” creează „probleme cruciale la Chișinău”.

Întotdeauna a fost, este și va fi cazul ca Moldova de peste Prut să reintre în granițele sale firești. Tocmai din acest motiv, discuția fără sens și inutil polemică la nivelul conducerii statului român este complet neproductivă.

Evident că președintele României, premierul guvernului aflat în exercițiu, toate celelalte instituții de decizie nu pot face altceva decât să gândească, necontenit, un proiect diplomatic coerent în scopul aducerii Cișinăului acasă.

Și nu este nevoie, în acest sens, să facem „calculul facturilor” plătite de România pentru Moldova; adunarea leilor din bursele oferite tinerilor moldoveni; a costului energiei electrice plecată din România peste Prut, a plăților făcute prin UE, sau pentru acordarea dublei cetățenii.

Nu este nevoie de răspunsuri polemice, arțăgoase, urât colorate, de tipul „președintele să renunțe la îngrășarea porcului înainte de Crăciun pe tema unirii cu Republica Moldova după ce, timp de nouă ani, nu a făcut nimic dincolo de a ciocni cu Voronin pe la petreceri”.

Nu astfel de exagerări îi sunt necesare Moldovei de peste Prut, ci coerența în decizie. Ajutorul susținut, oferit an de an, fără reproș și fără așteptări exclusiv electorale. Contracararea inteligentă, la nivel diplomatic, a presiunilor Moscovei prin vectorul comunist de la Chișinău. Evident, crearea perspectivei europene pentru toți cetățenii Moldovei.         

Ideea revenirii Moldovei la România nu trebuie discutată în registrul minor al derizoriului electoral. Abia aceasta ar genera „problema crucială” a Chișinăului despre care vorbea, la București, Iurie Leancă.