Viața după DNA. Ce va rămâne din România după ce arestările se vor opri

Redactor:
Florin Negruțiu
Viața după DNA. Ce va rămâne din România după ce arestările se vor opri
Un popor ținut în beznă, fără organ etic, este oricând dispus să treacă cu vederea hoția conducătorilor, dacă primește și el o fărâmă.

Ne trezim în fiecare dimineață cu DNA. Descinderile, perchezițiile, audierile au devenit o rubrică obișnuită a jurnalelor de dimineață, la fel ca horoscopul sau prognoza meteo. Încheiem ziua cu anunțul unui mandat pe 30 de zile sau cu deliberările tribunalelor alternative constituite în studiourile televiziunilor de știri.

I s-a spus telejustiție, la început în sens peiorativ. Altfel spus, justiție de ochii lumii, făcută exclusiv la televizor, pentru distrugerea imaginii unei persoane publice – expresia a fost inventată de politicieni ca să sugereze faptul că sunt victime ale unor jocuri politice care folosesc Justiția ca mijloc de presiune. Au venit apoi condamnările definitive: retorica telejustiției a intrat în impas. Justiția nu se mai făcea doar la televizor. Popularitatea DNA a explodat. Anticorupția românească a trecut granița, devenind subiect de presă internațională. Telejustiția a trecut Dunărea și a devenit model: bulgarii și-au trimis echipe de televiziune la București să vadă live miracolul arestărilor.

DNA și Laura Codruța Kovesi pot acum să devină victimele propriului succes. Audiența uriașă pe care o face azi anticorupția pune o presiune neașteptată pe procurori. Dacă în urmă cu 10-15 ani erau presați să țină dosare la sertar, azi trebuie să livreze pe bandă rulantă. De ce trebuie? Motivul poate fi găsit tot în telejustiție, adică în imensa cerere venită din partea publicului obișnuit cu show-ul cătușelor de dimineață. Uneori, procurorii livrează însă dosare făcute în grabă. Dosarul de corupție al lui Adrian Duicu, „Trafic de influență la Palatul Victoria”, care ajunsese periculos  de departe, chiar în anticamera premierului, a fost trimis de Curtea de Apel București înapoi la DNA din cauza „neregularității” lui. Rechizitoriul a fost desființat din cauza unor probleme de formă și proceduri.
Mai puțin rating, mai multă rigoare – este decizia esențială pe care doamna Kovesi trebuie să o ia pentru a menține credibilitatea instituției pe care o conduce. DNA nu trebuie să fie o instituție populară, ci trebuie să facă ceea ce e corect și ceea ce îi impune legea. E important ca dosarele care vin acum în avalanșă să fie confirmate în instanță, altfel instituția se va decredibiliza rapid.

Cum va arăta România după ce arestările se vor termina? Ce fel de societate vom avea după ce hoția din banii publici se va tempera, presupunând că operațiunile de descurajare ale DNA vor avea caracterul preventiv dorit? Se desprind azi două curente de gândire, în spațiul public românesc, diametral opuse:

1. România devine un teren viran, țara e pârjolită, procurorii anihilează orice inițiativă. Niciun politician nu-și va mai asuma nicio decizie. De frica mascaților, nimeni nu va mai semna nimic, activitatea în administrație și în ministere va fi blocată. Niciun om de afaceri nu va mai investi în România, orice contract va fi susceptibil de corupție. Este o teză alimentată insidios de politicieni, în general, și de premier, în particular. „Am o propunere pentru ministerul de Finanțe, sper să găsesc un kamikaze”, spunea ieri primul ministru după demisia lui Darius Vâlcov, din motive de DNA. Practic, ceea ce sugerează premierul este că un ministru sau un lider într-o funcție de conducere devine automat o țintă a procurorilor; acuzațiile de luare de mită sunt escamotate, accentul este pus deliberat greșit pe funcție, nu pe fapta de care este suspectat demnitarul. O tehnică de manipulare dragă premierului, care glosează constant pe marginea unei teme false: că orice ai face, dacă ești într-o funcție de decizie, tot te leagă. Durerea șefului „celui mai cinstit Guvern” este că, de când e în funcție, un Cabinet întreg i s-a transferat în celulele de la Rahova, laolaltă cu un întreg lot de baroni locali. Este teza pusă în circulație de cei care au un interes direct în relația cu Justiția.

2. Toată clasa conducătoare trebuie să ajungă la pușcărie, doar așa România o să fie o țară curată. Orice acțiune a DNA este aprobată 100 la sută, orice comunicat al Direcției devine literă de Evanghelie. În paralel, orice politician sau om de afaceri este suspect din start, pentru că „toți fură”, orice acuzație din partea procurorilor devine verdict înainte de a ajunge în sala de judecată. Orice om bogat trebuie să fi comis o infracțiune, pentru că altfel nu se poate face avere în România. Aici, telejustiția înseamnă, de exemplu, un titlu de genul „X a luat șpagă”, în loc de „DNA acuză: X a luat șpagă”; sau retorica des întâlnită în presă că toți trebuie să ajungă „să dea explicații” la DNA și să-și „dovedească nevinovăția”. Prezumția de vinovăție a bogaților este teza extremiștilor de stânga, a inocenților și a exasperaților. Încrederea oarbă într-o instituție sau într-un om „care face ordine” vine fie dintr-o candoare a gândirii, fie din fanatism, fie din disperare.

Întotdeauna vor fi populare instituțiile de forță, dar într-o democrație este importantă încrederea în dezbatere, implicare și în parlamentarism. Este însă foarte greu să-i mai spui asta unui cetățean care vede cârdășia penalilor din Legislativul țării. Pe de altă parte, din păcate, aprobarea publică a acțiunilor DNA nu vine atât din setea de justiție a acestui popor, cât din satisfacția că a mai căzut cu nasu-n țărână un greucean. Când greucenii fatalmente se vor termina, ce va face publicul telespectator? Va schimba ceva în viața lui sau va schimba canalul?

Între cele două teze („republica procurorilor” vs „să-i aresteze pe toți”) rămâne o întrebare neplăcută: publicul este chiar atât de inocent? Telespectatorul n-a luat/n-a dat o șpagă în viața lui, n-a pus/n-a cerut o pilă, n-a făcut o intervenție? Clasa aceasta politică a ajuns la putere de capul ei sau a ajuns acolo votată fiind de niște alegători pe care corupția aleșilor i-a lăsat indiferenți? Zeciuiala dată de firme la partid ca să-și facă afacerile pe lângă instituțiile publice sau șpaga dată de micii întreprinzători la fiecare control ca să nu plătească inerentele amenzi sunt realități pe care orice om de afaceri le cunoaște. Regulile sunt în așa fel făcute, încât să permită abuzurile și mita. Legile sunt croite de un Parlament care își folosește imunitatea în fața Justiției și în care condamnații penal pot viețui bine mersi, fără a-și pierde mandatul.

E un cerc vicios: corupția este adânc înrădăcinată în țesuturile sociale ale acestui popor. Ea are două cauze – sărăcia și educația: un popor ținut în beznă, fără organ etic, este oricând dispus să treacă cu vederea hoția conducătorilor, dacă primește și el o fărâmă. Combaterea sărăciei și educația performantă țin de buna guvernare. Or, tocmai hoții au fost responsabili de buna guvernare: 13 miniștri penali în ultimii trei ani și atâția alții care vin din guvernările din urmă, un parlamentar din 10 urmărit penal sau condamnat, ca să nu mai vorbim de administrația locală, unde șefi de CJ, primari, consilieri locali, șefi de direcții fac coadă la ușa pușcăriilor. DNA decimează clasa politică, însă resetarea trebuie făcută la nivelul întregii societăți, de fiecare, începând cu schimbarea exigențelor despre el însuși și despre cei din jurul său. Cinstea și integritatea se învață acasă și în școală; ele trebuie să facă parte organic din noi. Iar faptul că azi șeful „Integrității” din România a fost băgat în dubă, cu mâna pe cap, ne arată unde suntem.

 

Inchide