Viața în multinațională: marketingul și vânzările nu se suportă, iar toți urăsc HR-ul

Cei de la vânzări îi urăsc pe cei de la marketing că nu promovează suficient produsele în piață sau că produsele imaginate de cei de la marketing nu au nicio legătură cu ce vrea clientul. Iar din acest motiv ei nu pot să vândă și nu pot să-și ia bonusurile.

Cei de la financiar îi urăsc pe ce de la vânzări că nu vând suficient, că nu vând bine, că nu recuperezează banii din piață și că astfel ei nu au bani să plătească salariații, impozitele și taxele la stat, creditele la bancă, furnizorii – oricum ei sunt ultimii pe listă la plată.

Cei de la marketing, vânzări, financiar îi urăsc pe cei de la HR, că nu le aduc oameni buni, ieftini și gata pregătiți astfel încât odată ce sunt angajați să înceapă să producă „de ieri”.

UTILE Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan

07:36

ATAC Alexandru Rogobete ironizează „cruciada” ministrei Diana Buzoianu împotriva conducerii ANM. „Ce e mai important, un sutien sau o autostradă?”

07:29

Cei din producție îi urăsc pe cei de la marketing și vânzări pentru că nu sunt ei cei care fac produsul zi de zi, pentru că nu ei trebuie să găsească soluții ca produsul să funcționeze, pentru că niciodată nu beneficiază de cele mai bune echipamente și trebuie să improvizeze, pentru că simt pe pielea lor că nu sunt apreciați în fața managementului mai mult decât vânzătorii, care în afară să dea din gură nu sunt în stare să schimbe o piuliță.

Oricum cei de la HR nu fac niciodată nimic, angajează cei mai proști oameni pe banii cei mai mulți, își angajează prietenii în joburi bine plătite, nu au niciodată bani pentru training mai jos de conducerea executivă, nu fac team buildinguri bune niciodată.

Cei de la HR îi urăsc pe toți pentru că atunci când nu se plătesc salariile la timp telefoanele sună fără oprire, iar fetele de acolo sunt scoase vinovate de angajați pentru că nu sunt plătite salariile.

CEO-ul companiei îi urăște pe toți pentru că nimic nu merge în firmă, pentru că cei de la vânzări nu mai au suflu, au devenit prea grași după bonusurile încasate în trecut, pentru că cei de la marketing nu mai vin cu produse și servicii salvatoare care să se vândă singure, pentru că cei de la financiar țipă după bani, că banca nu e plătită, că statul blochează conturile, că nu sunt taxele plătite, că nu sunt bani de salarii.

Dacă totul ar fi mers bine și nu ar fi fost ocupat cu aceste treburi minore, CEO-ul ar fi avut timp să se gândească la viitor, la business development, la noi strategii pentru cucerirea piețelor, ar fi putut să meargă la conferințe și seminarii la care să întâlnească potențiali clienți etc.

Mai mult decât atât, CEO-ul are pe cap și acționarul/acționarii care îl întreabă de sănătate, care vor rezultate imediate, pentru că îl plătesc cu 5.000 – 10.000 de euro pe lună, plus bonus.

Acționarii sunt nervoși pentru că au dat firma unuia care nu face nimic, care le mănâncă banii (în cazul în care au pus ceva bani în joc) fără să livreze rezultate, care face scandal când nu-și atinge țintele puse tot de el și care, când a fost angajat, a trebuit să-i dea fie un bonus, fie să semneze un contract de management cu 12 salarii de plecare în cazul în care este dat afară.

Cam așa se întâmplă lucrurile în companii și fiecare dintre voi știe acest lucru.

Când o companie este în perioada de creștere și are bani de investiții, toată lumea e fericită. Mai nimeni nu se uită la costuri, orice plan de promovare este aprobat, bonusurile de vânzări sunt date fără probleme, chiar vânzătorul își stabilește cât să încaseze dacă vinde ceva, cei de la HR pot să angajeze pe cine vor numai să umple organigrama, cei de la financiar au conturile pline de bani și plătesc orice factură, că nimeni nu se uită la ea, CEO-ul e vedetă în firmă pentru că predică viitorul glorios.

Mult mai greu este când vin perioadele de criză și de stabilitate, când ratele de creștere cad, când nu mai sunt bani de cheltuit și de investit, când apar lacunele în pregătirea angajaților, când toată lumea se uită la fiecare euro care pleacă din firmă, când produsele și serviciile nu se mai vând singure, când trebuie service și angajații trebuie să răspundă la telefon clienților, când apar întârzierile la plată, când datele puse pe ecran sunt departe de buget etc.

Atunci toată lumea este nervoasă pe toată lumea, toți dau vina pe ceilalți pentru neîndeplinirea bugetului, mulți încep să-și caute de lucru în altă parte pentru că „nu mai este ca înainte, nu mai sunt bani”, apar primele programe de restructurare etc. Acționarii se uită la alți CEO, la alți directori, din afară, care să vină cu sânge proaspăt și să readucă firma pe o creștere de două cifre.

Companiile din România, atât cele antreprenoriale, cât și multinaționalele, au experimentat toate aceste cicluri – de la intrare pe piață, dezvoltare, creștere accelerată de nu le venea să creadă, criză, cădere, stagnare și reintrarea pe o creștere lentă, în cea mai bună situație.

Poate fi altfel? Pot fi puși toți la masă în toate ciclurile de viață ale unei companii astfel încât atunci când e criză pierderile să fie minime, nu maxime? Sau totul este un dat și face parte din viața curentă a unei firme, cu perioadele de creștere și de cădere?