Consilierul președintelui Zelenski, semnal de alarmă: ”Federația Rusă folosește deja cele mai puternice arme non-nucleare împotriva Ucrainei, ard oamenii de vii”

Publicat: 28 05. 2022, 10:56
Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Ucrainei | Foto - Profimedia Images

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, trage un nou semnal de alarmă și precizează că Federația Rusă folosește arme din ce în ce mai puternice în conflictul care a început pe data de 24 februarie și a intrat deja în cea de 94-a zi.

Pe contul său de Twitter, Mihailo Podoliak scrie că armata rusă folosește arme termobarice în Ucraina, iar oamenii sunt ”arși de vii”.

Consilierul lui Volodimir Zelenski mai scrie că teama de o escaladare a conflictului îi determină pe partenerii occidentali să nu ofere Ucrainei armele necesare pentru a lupta împotriva Rusiei lui Putin, solicitând sistemul de rachete MLRS (Multiple Launch Rocket System).

”Unii parteneri evită să dea armele necesare din cauza fricii de escaladare. Escaladare, pe bune? Federația Rusă folosește deja cele mai puternice arme non-nucleare împotriva Ucrainei, ard oamenii de vii. Poate că este timpul să răspundem și să ne dați MLRS (Multiple Launch Rocket System)?”, a scris consilierul lui Volodimir Zelenski.

SUA ar fi pregătite să trimită sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina

Mihailo Podoliak reacționează în urma discuțiilor informale din cadrul Alianței Nord-Atlantice (NATO). Mass-media din Germania a informat că s-ar fi ajuns la o ”înţelegere tacită” de a nu furniza tancuri moderne de fabricaţie occidentală Ucrainei, din dorința de a evita ca un astfel de demers să fie considerat o ”provocare” sau o ”intervenţie activă” într-un război, ceea ce ar avea ca rezultat o escaladare a tensiunii, notează Digi 24.

Pe de altă parte, mai mulți oficiali americani au declarat pentru CNN că SUA ar fi pregătite să trimită sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina, după o solicitare urgentă din partea oficialilor ucraineni.

Președintele Volodimir Zelenski și ministrul de externe Dmytro Kuleba au insistat, în ultima perioadă, pentru ca Statele Unite și aliații săi să furnizeze sistemul blindat de rachete cu lansare multiplă, cunoscut și ca (Multiple Launch Rocket System).


Citește și: