LIVE | Război în Ucraina, ziua 253: Rusia o convoacă pe ambasadoarea britanică după loviturile de drone asupra Crimeei / Elveția oferă 100 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să facă pregătiri de iarnă

Publicat: 03 11. 2022, 14:50
Actualizat: 03 11. 2022, 15:34
Ambasadoarea britanică la Moscova, Deborah Bronnert / Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Bombardamente puternice au fost raportate joi în zone extinse din Ucraina, deteriorând infrastructura, inclusiv alimentarea cu energie electrică a celei mai mari centrale nucleare din Europa, au declarat oficiali ucraineni. Centrala nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, a fost, din nou, deconectată de la rețeaua electrică după ce bombardamentele rusești au avariat liniile de înaltă tensiune, a anunțat Energoatom.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 15:30 – Descoperiri oribile în localitățile din Ucraina eliberate de sub ocupația rusă

Un ofițer de poliție și un procuror merg din ușă în ușă în regiunea Herson din Ucraina, recent eliberată de sub ocupația rusă, scrie CNN.

Pe străzi pline de noroi, pe lângă casele avariate de loviturile de artilerie, echipa specială venită de la Kiev îi caută pe cei rămași în urmă pentru a investiga crimele de natură sexuală comise de soldații ruși.

Până la începutul lunii octombrie, această zonă a țării a fost ocupată de trupele rusești. Mașinile arse împânzesc câmpurile, iar litera „Z” – un simbol folosit de forțele ruse – marchează pereții clădirilor avariate.

(Citește continuarea aici…)

UPDATE ora 15:00 – Elveția oferă 100 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să facă pregătiri de iarnă

Guvernul elvețian a aprobat un ajutor de 100 de milioane de dolari pentru Ucraina. Banii vor fi folosiți pentru pregătirile de iarnă.

Consiliul federal elvețian a anunțat că a „adoptat un plan de acțiune pentru a atenua impactul iernii viitoare asupra populației din Ucraina”. Guvernul elvețian a mai comunicat că fondurile vor fi utilizate în special pentru furnizarea de apă potabilă și reabilitarea infrastructurii energetice, potrivit CNN.

Aproximativ 18 milioane de persoane din Ucraina, aproximativ 40% din populație, depind deja de ajutor de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, se arată în comunicat, adăugând că „odată cu venirea iernii, acest număr amenință să crească la 24 de milioane în condițiile în care aproximativ o treime din infrastructura energetică a Ucrainei a fost avariată”.

Președintele Elveției, Ignazio Cassis, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, s-au întâlnit luna trecută la Kiev și au discutat despre cea mai bună modalitate de a oferi ajutor celor afectați de război, odată cu apropierea iernii, scrie Agenția Mediafax.

UPDATE ora 13:30 – Spitalele din Kiev nu au apă din cauza penelor de curent

Penele de curent din ce în ce mai dese din Kiev lasă spitalele orașului fără apă, obligând cadrele medicale să amâne intervențiile chirurgicale și anumite tratamente.

Unitățile medicale din Ucraina și-au montat generatoare pentru a face față bombardamentelor rusești care au degradat rețeaua electrică a țării. Atacurile asupra instalațiilor electrice au afectat și alte servicii importante precum furnizarea apei.

Pentru prima dată de la începutul invaziei rusești din februarie, patru dintre cele mai mari spitale din capitala ucraineană au rămas fără apă curentă aproape 24 de ore.

Centrul clinic regional din Kiev s-a numărat printre unitățile afectate. Medicii și asistentele s-au grăbit să transfere cele mai urgente cazuri la spitalele funcționale. Operațiile chirurgicale au fost anulate, iar tratamentele vitale, precum dializa, au fost amânate, punând viețile pacienților în pericol.

„Trebuie să fim pregătiți pentru cel mai rău scenariu. Rusia vorbește chiar despre arme nucleare, așa că trebuie să fim pregătiți pentru cele mai dificile provocări”, a declarat viceguvernatorul regiunii Kiev, Vitaliy Vlasyuk, pentru CNN, notează Mediafax.

UPDATE ora 12:00 – Rusia o convoacă pe ambasadoarea britanică după loviturile de drone asupra Crimeei

Rusia a convocat-o joi pe ambasadoarea britanică după acuzaţiile Moscovei că personal al marinei britanice a fost implicat într-un atac cu drone ucrainene asupra flotei ruse de la Marea Neagră în Crimeea, informează Reuters.

Ambasadoarea Deborah Bronnert a sosit la Ministerul de Externe imediat după ora locală 10.30 (7.30 GMT), în timp ce o mulţime scanda sloganuri antibritanice şi ridica pancarte pe care se putea citi „Marea Britanie este un stat terorist”.

Bronnert s-a aflat în minister aproximativ 30 de minute, a declarat un jurnalist Reuters aflat la faţa locului. Nu au existat imediat comentarii din partea Rusiei sau a Marii Britanii cu privire la detaliile discuţiei, scrie Agerpres.

UPDATE ora 09:00 – Traficul de pasageri aerieni din Rusia a scăzut cu 20% în septembrie, sub efectul sancţiunilor

Numărul de pasageri ai companiilor aeriene ruse a scăzut cu 20% în septembrie, faţă de anul trecut, deoarece impactul sancţiunilor occidentale continuă să afecteze sectorul aviaţiei, transmite Reuters, citată de News.ro.

Companiile aeriene ruse au transportat 9,87 milioane de pasageri în septembrie, a declarat miercuri agenţia rusă de statistică Rosstat, în scădere cu 20% faţă de septembrie 2021.

Ţările occidentale au interzis companiilor aeriene ruse să le folosească spaţiul aerian, ca răspuns la trimiterea de către Moscova a forţelor sale armate în Ucraina, în februarie, rupându-le de la rutele profitabile către Europa şi Statele Unite.

UPDATE ora 08:00 – Centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, deconectată de la rețea din cauza bombardamentelor

Bombardamente puternice au fost raportate joi în zone extinse din Ucraina, deteriorând infrastructura, inclusiv alimentarea cu energie electrică a celei mai mari centrale nucleare din Europa, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters, notează Mediafax.

Centrala nucleară Zaporojie, situată în sudul Ucrainei, a fost, din nou, deconectată de la rețeaua electrică după ce bombardamentele rusești au avariat liniile de înaltă tensiune, a anunțat Energoatom.

Centrala, aflată în mâinile rușilor, dar operată de muncitori ucraineni, dispune de combustibil pentru generatoare pentru 15 zile, a precizat compania.

Atacuri rusești au fost raportate și la Kriviy Rih, în centrul Ucrainei, și la Sumy și Kharkiv, în nord-est. Lupte grele erau în curs de desfășurare în regiunile estice Luhansk și Donețk.

„Inamicul încearcă să păstreze teritoriile capturate temporar, concentrându-și eforturile pentru a limita acțiunile forțelor de apărare în anumite zone”, a declarat joi Statul Major al Ucrainei.

Citește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina:

Război în Ucraina, ziua 252. Rusia bombardează masiv orașele din Ucraina / Alimentarea cu energie și apă, întreruptă în nouă regiuni / 1.000 de puncte termice vor fi amenajate la Kiev înainte de venirea iernii

Război în Ucraina, ziua 251: Prețul grâului a crescut puternic în toată lumea după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

Război în Ucraina, ziua 250: Armata norvegiană înăsprește securitatea din cauza războiului / ONU, Turcia și Ucraina, acord pentru mutarea a 16 nave / Rusia plantează mine în jurul Sieverodonetsk

Război în Ucraina, ziua 249: UE cere Rusiei să revoce suspendarea acordului cu Ucraina privind cerealele / „Armata privată” a lui Putin, Grupul Wagner, recrutează condamnați ruși cu HIV și hepatită C

Război în Ucraina, ziua 248: Kievul cere Iranului să nu mai înarmeze Rusia cu drone „kamikaze” / Kremlinul spune că mobilizarea rezerviștilor s-a încheiat / Întreruperile de curent au afectat patru milioane de ucraineni