Maria Zakharova acuză Ucraina că nu vrea rezolvarea ”situației”: ”Știm asta foarte bine, avem informații despre ordinele date de coordonatorii americani”

Publicat: 15 06. 2022, 17:12
Actualizat: 15 06. 2022, 17:32
Maria Zakharova/ sursa: Profimedia.ro

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a acuzat Ucraina, încă o dată, că nu art dori rezolvarea ”situației” tensionate, numai că declarația sa este ”cu bătaie lungă”, cum se mai spune, iar vizate sunt Statele Unite ale Americii.

Operațiunea militară specială” – a se citi, pur și simplu, invadarea Ucrainei – ordonată de Vladimir Putin continuă, iar negocierile ruso-ucrainene sunt suspendate. Numai că Moscova, în ultimă instanță, are o atitudine din care s-ar putea trage concluzia – de către cineva care ar citi abia astăzi știrile despre acest război – că nu a agresat pe nimeni, ba chiar din contră.

Vladimir Medinsky, consilierul președintelui rus și cel care a condus delegația rusă la ”negocieri”, a declarat că acestea ”au fost suspendate în întregime de Kiev”.

Kievul, acuză și Maria Zakharova, ”nu reacționează” la propunerile făcute de Rusia în legătură cu aceste ”negocieri de pace”, iar în ”culise” se află SUA, americanii fiind, de fapt, cei care ar dori ca ucrainenii să se păstreze pe poziții contrare discuțiilor. Mai mult, potrivit Mariei Zakharova, ”scopul în sine” al Alianței Nord-Atlantice ar fi acela de a menține ”impasul” în relația cu Rusia.

”Ucraina a oprit negocierile de pace cu Rusia la ordinele coordonatorilor săi americani, în timp ce Rusia era pregătită să continue”, a precizat Maria Zakharova.

”Miezul problemei este că un impas cu Rusia a devenit un scop în sine pentru NATO”

Maria Zakharova, despre NATO

Zakharova, mai mirată ca niciodată: ”Am văzut multe ciudățenii”

Maria Zakharova – citată de TASS – consideră că Rusia s-a dovedit a fi ”înțelegătoare” și că a acceptat să poarte negocieri la cererea Ucrainei.

Dar, afirmă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, au au apărut ”ciudățenii”, iar partea ucraineană ar fi responsabilă.

Aceste discuții au fost înghețate, oprite, întrerupte. Ucraina a fost cea care a căutat discuții, iar Rusia a fost de acord cu propunerea. Regimul de la Kiev a început, ulterior, să propună diverse condiții pentru negocieri. Am văzut multe lucruri: locul este greșit, componența delegației nu este corectă, țara gazdă trebuie să fie diferită. Au fost o mulțime de ciudățenii”, a mai spus Maria Zakharova înaintea Forumului Economic de la Sankt Petersburg.


Citește și: