Ce nu li se arată niciodată turiștilor la Castelul Peleș

Redactor:
Adrian Popescu
Ce nu li se arată niciodată turiștilor la Castelul Peleș
În 2006, aproape simultan cu "omologul" lor de la Bran, castelele Peleș și Pelișor - care, împreună cu parcul de 36 de hectare ce le înconjoară alcătuiesc Muzeul Național Peleș - treceau în proprietate privată, fiind retrocedate proprietarului lor de drept, Casa Regală a României

În 2006, aproape simultan cu „omologul” lor de la Bran, castelele Peleș și Pelișor – care, împreună cu parcul de 36 de hectare ce le înconjoară alcătuiesc Muzeul Național Peleș – treceau în proprietate privată, fiind retrocedate proprietarului lor de drept, Casa Regală a României.

Spre deosebire de Dominic Habsburg  care, – devenit proprietar al Branului în urma unei retrocedări controversate – , a transformat castelul într-o afacere care-i aduce venituri anuale de peste 1 milion de euro net, Casa Regală nu a schimbat nimic la Muzeul Național Peleș, lăsându-l în continuare  în administrarea Ministerului Culturii.

Report de 9 milioane de euro la LOTO 6/49. Noi extrageri LOTO, astăzi de la ora 19:00

Director Muzeul Peleș: „Plătim lunar chirie Casei Regale a României

„Retrocedarea a vizat doar clădirile Peleșului și Pelișorului și cele 36 de hectare ale parcului, nu și cele 60.000 de obiecte care mai există acum în patrimoniul muzeului. Acestea au fost dintotdeauna proprietatea Coroanei României, adică a statului, în timp ce castelele și toate celelalte clădiri de pe Domeniul Peleș au aparținut  Casei Regale, fiind construite din fondurile personale ale regelui Carol I.

Așa că, în momentul în care s-a făcut retrocedarea în 2006, Casa Regală a primit înapoi doar clădirile și terenul, nu și obiectele de patrimoniu din cele două castele și din depozite, care aparțin statului român. Iar regele Mihai a avut înțelepciunea de a păstra statutul de muzeu național al Peleșului și de a-l lăsa în continuare în administrarea statului, prin Ministerul Culturii. Dacă, prin absurd, Majestatea Sa ar fi procedat ca Dominic Habsburg la Bran, adică să oblige Ministerul Culturii să evacueze toate exponatele de la Peleș și Pelișor și să-i predea castelele goale, ar fi fost un dezastru, ar fi însemnat, pur și simplu, distrugerea fizică a acestor monumente unice în lume”, susține  Rodica Rotărescu, managerul general al Muzeului Național Peleș.

Muzeu pe care îl cunoaște mai bine decât oricine: angajată aici din 1971, ca muzeograf, după terminarea studiilor universitare, este de opt ani director general, post ocupat prin concurs în 2005, după ce în perioada 1994-2005 a fost  director  adjunct.

Potrivit Rodicăi Rotărescu, în schimb Casa Regală primește lunar o chirie modică de 52.600 de lei (circa 11.000 de euro) și permisiunea de a organiza la Peleș, în fiecare an, două-trei acțiuni de protocol.

În plus, printr-un act adițional la contractul de locațiune încheiat  cu Casa Regală în 2009, Ministerul Culturii se obligă să pună la dispoziție fondurile necesare pentru reparațiile capitale de care Peleșul are nevoie presantă, dată fiind degradarea sa tot mai îngrijorătoare. La finele lunii trecute, Casa Regală a acceptat prelungirea contractului de locațiune, cu actuala chirie, până la 31 ianuarie 2014, „dată după care chiria va trebui să devină una îndestulătoare”, potrivit reprezentantului Casei Regale. Acesta nu a dezvăluit însă și ce chirie va fi cerută Ministerului Culturii pentru ca Peleșul să rămână în continuare în administrarea sa, cu actualul statut.

Ce dă statul

Întrebată ce fonduri alocă statul în prezent statul pentru funcționarea Peleșului și ce venituri aduce acesta, directoarea Rotărescu zâmbește amar: „Din 2001, când Casa Regală a făcut notificarea de retrocedare, statul a stopat orice finanțare pentru lucrări de reparații generale la Peleș. Așa că tot ce am reușit în ultimii 12 ani a fost să ținem în picioare acest monument excepțional doar prin ceva reparații curente plătite din veniturile proprii.

Singurele subvenții pe care le primim de la stat, adică de la  Ministerul Culturii, sunt chiria pe care o plătim Casei Regale, de 52.600 de lei lunar, cum v-am spus, salariul meu de manager, de 70.000 de lei brut pe an și o finanțare parțială a celor 5-6 expoziții tematice pe care le organizăm în fiecare an, sumă care pentru 2013 este de 59.000 de lei. Atât, toate celelalte cheltuieli de funcționare, întreținere, reparații și cu salariile celor 121 de angajați le suportăm din veniturile proprii.

Acum patru ani am mai primit  3,6 milioane de lei pentru o investiție pe care am finalizat-o recent la Cumpătu, am transformat un fost siloz de cartofi în depozite pentru cele 45.000 de piese din patrimoniul muzeului care nu sunt expuse permanent și în ateliere de restaurare. Iar anul acesta ministerul ne-a mai dat un milion de lei pentru lucrările de reparații capitale pe care le vom începe în cel mai scurt timp la cele două terase, dintre care una stă să se prăbușească, a trebuit să o sprijinim pe stâlpi ca să nu cadă.”

Peleșul aduce statului un profit anual de 180.000 de euro

În comparație cu ceea ce dă, Ministerul Culturii obține la Peleș venituri deloc de neglijat, inclusiv un profit anual de 150 – 180.000 de euro (botezat „excedent” în jargonul contabilității de stat), care este folosit în cea mai mare parte pentru lucrările de întreținere și reparații curente.

Spre exemplu, în 2010  veniturile totale au fost de 5,080 milioane lei, iar profitul net de 677.829 lei (circa 165.000 de euro); în 2011 – venituri totale de 4,822 milioane lei și profit de 528.935 lei profit de 805.946 lei (aproape 200.000 euro).  În proporție de circa 90%, veniturile proprii ale Peleșului provin din taxele de vizitare, iar restul din vânzarea pliantelor, cataloagelor, albumelor și DVD-urilor editate în totalitate de câțiva angajați entuziaști ai muzeului, ca „sarcină de serviciu benevolă”, la care se adaugă ceva reproduceri ale unora dintre exponate și diverse suveniruri.

„Atâta tot, nici un fel de alt comerț, căci Peleșul e muzeu național, nu afacere comercială. Din păcate, n-avem în administrare și drumul de acces până la intrarea în parc, acela e domeniu public, administrat de primărie. Nu doar că e într-o stare jalnică, dar primăria a permis și amplasarea a tot felul de tarabe cu turcisme și chinezisme de cel mai prost gust, iar vizitatorii ne bat nouă obrazul, nu știu că noi n-avem nici o vină și nici o putere să le interzicem”, spune directoarea Rotărescu.

Cât privește costul biletului de intrare, tariful „standard adult vizită exclusiv parter” este de 20 de lei, de 50 de lei „vizită parte și etaj I” și de 70 lei „vizită parter și etajele I și II”, dar din cei circa 300.000 de vizitatori înregistrați anual, aproape 35% – tinerii cu vârsta până la 18 ani, pensionarii, atât români cât și străini, și persoanele cu dizabilități – beneficiază de gratuități sau reduceri de până la 75%. Mai există și o taxă foto de 32 de lei și una de filmare de 52 de lei, „dar în ultimii doi ani nici un vizitator n-a cerut să plătească și pentru fotografiat sau filmat, deși aproape toți o fac pe furiș, când nu sunt observați de ghizi sau de supraveghetoarele din săli”.

300.000 de vizitatori pe an

Paradoxal poate la prima vedere, Peleșul, de departe cel mai important muzeu de gen al României, are doar cam jumătate din vizitatorii Castelului Bran: cel mult 300.000 pe an, comparativ cu cei 540-560.000  de turiști care „calcă” anual Branul.

„La noi vizitarea se face numai în grupuri însoțite de ghizi, nimeni nu poate umbla de capul lui prin Peleș și Pelișor, cum se întâmplă la Bran, unde turistul plătește biletul, intră și gata, se plimbă nestingherit cât și pe unde vrea, că nu-i spune nimeni nimic”, spune Rotărescu. Care are și o explicație: „Asta probabil fiindcă nici nu prea există ceva care să-l tenteze, obiectele de acolo n-au nicio valoare muzeală și nicio legătură cu castelul și cu istoria lui, au fost cumpărate de proprietari de prin consignații și anticariate și puse prin săli ca să nu stea goale. Aici așa ceva nu e posibil, în Peleș și Pelișor sunt  circa 15.000 de exponate de o valoare inestimabilă, din totalul de 60.000 de piese care constituie patrimoniul nostru, restul sunt în depozitele de la Cumpătu.

Asta fără să mai punem la socoteală alte nenumărate piese, mai ales de mobilier, pe care regimul comunist le-a împrăștiat prin teatre și cămine culturale din toată țara după naționalizarea Peleșului. Sau înjumătățirea colecției de arme – cea mai mare colecție privată de arme din Europa în 1914 – și a celei de pictură, pentru ca să aibă comuniștii cu ce să înființeze Muzeul Militar Central și Muzeul de Artă al României”.

La ora actuală, din punctul de vedere al organizării spațiilor și al amenajărilor interioare, atât Peleșul, cât și Pelișorul sunt exact cum au fost lăsate de regele Carol I în 1914 și de regina Maria în 1918, punctează Rodica Rotărescu pentru gândul. Nu-și imaginează cum ar fi ca vizitatorii să fie lăsați să umble cum și pe unde au chef. „Un alt motiv pentru care limităm numărul turiștilor e stare tot mai alarmantă a clădirilor, mai ales a Peleșului, care este cel mai vizitat, cam două treimi dintre turiști se mulțumesc numai cu el, nu mai intră și la Pelișor. De aceea am și pus taxe de vizitare mai mari pentru etaje, în felul ăsta mai ocrotim cumva clădirea, prin reducerea numărului de turiști dispuși să plătească suplimentar, ca să viziteze și etajele unu și doi, chiar dacă acest lucru ne dezavantajează din punctul de vedere al încasărilor, dar n-avem încotro”, susține managera.

Ce nu văd turiștii care vin la Peleș

Reintrat în circuitul muzeal și turistic în 1990, după  a fost închis mai bine de 16 ani, pe motiv de „restaurare”, Peleșul nu a mai beneficiat de atunci decât de reparații curente sporadice. Fapt ce a dus la o degradare tot mai accentuată și mai alarmantă, mai ales după ce, cum arătam, după notificarea de retrocedare din 2001 primită din partea Casei Regale, statul a suprimat complet alocările bugetare pentru reparații capitale, a căror necesitate e tot mai stringentă.

În aceste condiții, tot ce a putut face conducerea muzeului a fost să recurgă la tot felul de improvizații care au dus la apariția unor „exponate” dintre cele mai surprinzătoare, pe care însă, din fericire, vizitatorii nu le prea observă.

De departe, „piesa de rezistență” este, și la propriu, și la figurat, un imens năvod pescăresc care „îmbracă” acoperișul turnului principal al Peleșului. „Acum câțiva ani turnul a început să se fisureze, iar apoi au apărut probleme și la acoperiș, s-au produs infiltrații, iar țiglele au început să se deplaseze, oricând riscam să se desprindă vreuna și să cadă, Doamne ferește, în capul vreunui turist. Și atunci am găsi soluția asta, să îmbrăcăm acoperișul turnului cu o plasă care să împiedice țiglele să se miște, o plasă  făcută la fel ca acelea de pescuit oceanic, de o firmă din Galați, dintr-un fir de plastic special, foarte rezistent și foarte greu de observat de către vizitatori”, explică directoarea Rotărescu.

Simultan, cele două terase principale – dintre care una e sprijinită cu câțiva stâlpi de lemn ca să nu se prăbușească – au fost acoperite cu un strat de fulgi de bitum, spre a împiedica pe cât posibil infiltrațiile. După care a apărut încă un „exponat”-surpriză: o echipă de alpiniști utilitari ai unei firme de profil, care se cațără cel puțin o dată pe lună pe acoperișuri și turnuri, pentru a detecta eventualele noi deteriorări și infiltrații.

Dar cel mai pitoresc „exponat” poate fi admirat, din când în când, în parcul Peleșului: câțiva bărbați îmbrăcați în rase monahale, care cosesc de zor iarba de pe cele 36 de hectare ale parcului, ce le ajunge adesea până la brâu: „A fost singura soluție, pentru că, oricât am căutat, n-am găsit pe nimeni care să vină să cosească iarba, nici gratis. O singură dată am găsit pe cineva dintr-o comună de lângă Sinaia, care însă mi-a cerut o sumă exorbitantă pentru cosit, plus să-i dau fânul gratis, ceea ce aș fi făcut oricum, și să-i asigur și transportul până acasă. Până la urmă, am avut noroc cu călugării de la mănăstirea de la Cota 1000, care probabil au acolo ceva animale, așa că vin când îi chem, cosesc iarba și o și duc la mănăstire, au o camionetă cu remorcă, nu le cer nici un ban, nici ei mie și toată lumea e mulțumită!”.

„O bucățică de reparație capitală”

Deși se angajase, în 2009, să aloce sumele necesare și să înceapă rapid reparațiile capitale devenite tot mai stringente la Castelul Peleș, Ministerul Culturii n-a făcut-o nici până la ora actuală.

Cauza? „A durat trei ani până s-a scos autorizația de construire, pentru că taxele erau uriașe, aproape 100.000 de lei, pe care trebuia să-i achite Casa Regală, ca proprietar, dar  n-a fost dispusă să o facă. Abia anul acesta am reușit să o obținem, după ce am recurs la un artificiu juridic: Muzeul Peleș a solicitat autorizația ca instituție publică, în numele Majestății Sale, și în felul acesta s-a redus și taxa, a costat doar 10.000 de lei, de zece ori mai puțin. Ministerul Culturii ne-a alocat și el un milion de lei pentru lucrările de anul acesta, pe care Institutul Național pentru Patrimoniu le va începe în cel mai scurt, dar va fi  doar o bucățică de reparație capitală, adică numai la cele două terase aflate în cea mai avansată de degradare și în cel mai mare pericol de prăbușire. Iar anul viitor vom mai vedea ce va fi, totul depinde de rezolvarea problemei chiriei pe care Casa Regală o va cere pentru prelungirea contractului de locațiune după 31 ianuarie 2014.”

Ce se va întâmpla dacă Ministerul Culturii nu va fi dispus să dea curs pretențiilor Casei Regale? „Doamne ferește, nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva, ar însemna să golim din nou Peleșul de toate exponatele, cum am mai făcut de două ori pe vremea comuniștilor, ceea ce ar însemna distrugerea și dispariția acestui monument unic!”

Directoarea Rotărescu spune că, în condițiile unor degradări tot mai extinse și mai grave,  reparațiile capitale vor fi făcute pe bucăți: „Ca să ne apucăm de o reparație capitală la întreg Peleșul ar însemna să-l închidem din nou pentru cel puțin 10 ani!”

Inchide