Prima pagină » Reportaj » Cum vom circula pe București-Ploiești de la 1 august. CNADNR: „Ne cerem scuze, dar nu are facilități. Nu vor fi grupuri sanitare”

Cum vom circula pe București-Ploiești de la 1 august. CNADNR: „Ne cerem scuze, dar nu are facilități. Nu vor fi grupuri sanitare”

Cum vom circula pe București-Ploiești de la 1 august. CNADNR: „Ne cerem scuze, dar nu are facilități. Nu vor fi grupuri sanitare
Ministrul Transporturilor a făcut vineri o inspecție-fulger pe autostrada București-Ploiești.

La patru ace, cu un costum impecabil, cu o batistă de mătase în buzunarul de la piept și însoțit de o cohortă de jurnaliști, Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, a făcut joi o inspecție-fulger pe autostrada București-Ploiești.

Totul a fost organizat în grabă, după ce premierul Victor Ponta i-a solicitat miercuri ministrului să verifice stadiul lucrărilor, iar firmelor care au depășit termenele de execuție să le aplice „fără milă” sancțiuni.

„Toată onoarea!”, l-a întâmpinat pe ministru, imediat ce s-a dat jos dintr-un Audi cu geamuri fumurii, la intrarea pe noua autostradă – într-un sens giratoriu -, proaspătul director general interimar al CNADNR, Mihail Bașulescu.

După ce au parcurs împreună pe jos câțiva zeci de metri din autostradă, „în luminile reflectoarelor”, ministrul și șeful CNADNR au făcut brusc stânga-împrejur și au urcat în mașinile cu care veniseră, nu înainte să răspundă „sigur nu” la întrebarea gândul dacă pe noua autostradă se va putea circula din 30 iunie, așa cum anunțase „ferm” în luna mai ministrul Silaghi. „Mai mergem la întâlnirea de dincolo (la km 31 al autostrăzii – n.n.) și vă spunem și datele”, a mai spus Silaghi, rugat să precizeze un termen de la care se va circula pe noua autostradă.

Defecțiuni de planeitate și restricții de viteză. Ministrul: „Am remarcat, am simțit acum”

Următoarea oprire a vizitei de lucru a fost la km 31 al autostrăzii – care are în total 62 de km -, unde ministrul a răspuns la câteva întrebări ale jurnaliștilor, în zgomotul utilajelor care lucrau de zor.

După ce se lămurește din discuțiile cu secretarul de stat, Septimiu Buzașu și cu directorul general al CNADNR, Mihail Bașulescu, ministrul Silaghi se întoarce către jurnaliști.

„Într-o lună sperăm să armonizăm problemele, în special de siguranță a circulației, (…) să putem da drumul la circulație, urmând ca recepția finală să se facă potrivit tuturor normelor tehnice”, a spus ministrul.
„Recepția pe care o faceți, o faceți așa ca la carte, pentru că…”, i se adresează Silaghi șefului CNADNR, care însă îl întrerupe cu glas scăzut: „Nu se mai face recepția decât când vor fi finalizate toate lucrările”, adăugând că pe unele porțiuni lucrările sunt gata în proporție de 70%.

Restricții de 80-100 km pe oră

În ce privește restricțiile de viteză, acestea vor fi stabilite împreună cu Poliția Rutieră.
Potrivit directorului general al CNADNR, Mihail Bașulescu, deschiderea circulației ar putea avea loc la 1 august. Întrebat ce restricții de viteză vor fi impuse, Bașulescu a afirmat că acestea vor fi „în jur de 100 de kilometri pe oră, la nivelul unui drum european”.

În schimb, Poliția vorbește de restricții de viteză care pot fi de 80 de kilometri pe oră – 100 de kilometri de oră. „Pot să pui restricții și de 100 (km pe oră), poți să pui și de 80 (km pe oră) dacă ai lucrări”, a precizat Lucian Diniță, șeful Direcției Rutiere din Poliția Română.

Standardul minim pentru a se putea deschide traficul pe o autostradă

Șeful Direcției Rutiere din Poliția Română a explicat care este standardul minim pentru a se putea deschide traficul pe o autostradă.

„(Standardul presupune) în primul rând semnalizare verticală, aia cu indicatoare, și aplicată, apoi sistemele de siguranță care sunt stânga-dreapta, parapeții, panourile antiorbire, partea carosabilă – ați văzut că în anumite locuri mai trebuie turnat ultimul strat, de uzură”, spune Diniță.

El a ținut să precizeze însă că deschiderea traficului pe noua autostradă „nu ține de Poliția Rutieră”, dar odată deschis, Poliția va stabili împreună cu CNADNR restricțiile de viteză pe porțiunile unde lucrările nu vor fi finalizate. „De bază este (limita de viteză – n.n.) 130 km la oră. Ca în Germania, nu ai restricție de viteză, dar acolo unde se impune, ți-o restricționează”, precizează Diniță.

Pe de altă parte, Septimiu Buzașu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a avertizat că au fost constatate defecțiuni de planeitate. „Am remarcat, am simțit acum”, a spus repede Silaghi.
Defecțiunile urmează să fie remediate în luna iulie.

„Aceste defecțiuni, ca să le remediezi, trebui să închizi circulația. Nu dorim să bulversăm traficul, să deschidem, să închidem. Și aceste defecțiuni trebuie remediate”, a spus secretarul de stat.
El a adăugat că deschiderea traficului va fi permisă când se va putea circula în condiții de siguranță, cu peste 100 de kilometri pe oră.

Șeful CNADNR, către ministru, despre autostradă: „Ne cerem scuze, dar nu are facilitățile”

„Este totuși o autostradă care ar trebui să ofere condițiile de autostradă, ne cerem scuze, dar nu are facilitățile”, spune Bașulescu, recunoscând că „parcările nu vor fi la nivelul cerințelor, cu acele grupuri sanitare necesare”
„La 1 august sperăm să putem da circulației nodul de circulație de la Snagov”, a spus Bașulescu, întrebat când vor fi gata exiturile de pe autostrada București-Ploiești.

10 acte adiționale, un act adițional la fiecare 5 km

„CNADNR a avut suficientă clemență față de acești contructori. Există nu mai puțin de 10 acte adiționale semnate, ceea ce înseamnă un act adițional cam la 5 km”, a spus Silaghi.
El a spus că „din nefericire pentru constructori” penalitățile curg în continuare, ridicându-se la 75.000 de lei pe zi. La 22 iunie acestea depășeau 14 milioane de lei.

„Noi vedem că se lucrează. Nu înțelegem de ce nu s-a lucrat la timp, cu atât mai mult cu cât CNADNR a avut suficientă clemență față de constructori. Există nu mai puțin de 10 acte adiționale semnate, ceea ce înseamnă un act adițional la cinci kilometri”, a spus ministrul.

Ce părere are poliția despre o autostradă care dă într-un sens giratoriu

Întrebat de presă ce părere are de o autostradă care dă într-un sens giratoriu, Lucian Diniță spune că „aceasta e soluția constructivă, degeaba mă întrebați pe mine”.

„Din punctul meu de vedere trebuie să țineți cont de un lucru. Intersecțiile cu circulație în sens giratoriu este sunt o soluție adoptată în toata Europa. Sunt soluții de calmare a traficului. Îl obligi să reduca viteza astfel încât să intre în siguranță pe un anumit tronsn de drum. Mie îmi convin aceste girații. Nu neapărat când discutăm de autostrăzi. Nu am văzut afară (în străinătate). A ba da, în Elveția, la Fribourg, la ieșirea din autostradă sunt două sensuri giratorii, unul lângă altul”, explică Lucian Diniță. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...