„Je swiss dator vândut”: Ziua în care românii au ieșit în stradă să-l critice pe Mugur Isărescu

Publicat: 25/01/2015, 17:57
Actualizat: 03/09/2019, 05:09

Evoluția cursului de schimb a făcut ca ratele celor cu credite în franci elvețieni să se dubleze în ultimii ani. Acum, oamenii le cer autorităților să ia măsuri astfel încât băncile să le ofere posibilitatea de a opta pentru conversia creditelor în lei, la cursul de la data semnării contractelor apreciat cu cel mult 20%. Mai mult, ei vor ca băncile să nu aplice comisioane sau garanții suplimentare, iar dobânzile să nu le depășească pe cele aplicate anterior.

„Nu ne-am cumpărat vile”

Protestatarii cu care am stat de vorbă s-au arătat deranjați de comentariile legate de motivele care i-au determinat să opteze pentru credite în „monede străine”.

„Eu nici nu știam cum arăta francul”, ne-a mărturisit un cetățean care a adăugat că la veniturile pe care le avea, împrumutul în franci elvețieni era singurul la care se încadra.

„Mie mi s-a spus că mă încadrez la 18.000 de lei sau 33.000 de franci. Nu am fost avertizată în legătură cu riscul valutar. Mai mult, mi s-a spus că mă încadrez la 33.000 de franci pentru că este o monedă stabilă care nu are cum să crească”, ne-a povestit și Maia, o profesoară în vârstă de 40 de ani din Capitală. Opt ani a strâns mare parte din salariu pentru a-și cumpăra o locuință.

„Dacă la un curs de 1,8 lei pe franc aveai un grad de îndatorare de 70%, la 4,6 lei pe franc, cât e acum, ajungi la 180% grad de îndatorare”, spune femeia, convinsă că autoritățile ar fi trebuit să facă mai multe, în special pentru că „băncile astea nu aveau voie să acorde credite în franci în țările din care proveneau aceste instituții financiare”, a punctat ea.

Cât despre relația cu banca, Maia susține că a transmis 20 de solicitări pentru a cere o întâlnire cu un reprezentant al instituție pentru a găsi împreună o soluție.

„Nu te bagă în seamnă. Vrem schimbarea legii. Rămânem și cu casa luată și cu datorie pe viață”, ni s-a plâns Ștefan. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a luat trei credite în franci elvețieni. Dacă în 2007 plătea rate de 1.800 de lei pe lună, acum a ajuns la 3.100 de lei, pe fondul aprecierii monedei elvețiene.

Daniel are 50 de ani și este bugetar. Are un credit în valoare de 51.000 de franci elvețieni, luat în 2007, pentru că nu se încadra la euro.

„Dobânda e de 7,73%, degeaba minte domnul Vasilescu”, afirmă el. Omul este supărat pentru că, deși salariul său a rămas neschimbat, respectiv 2.600 de lei pe lună, rata a ajuns la 1.800 de lei, față de 800 la momentul acordării creditului.

„CHF, niciun MUGUR de speranță”

Mulțimea strânsă în Piața Constituției a scandat împotriva băncilor, dar și a BNR, instituție acuzată că este de partea „cămătarilor”.

„Jos Isărescu”, „Conversia”, „Hoții”, „Cămătarii”, „Isărescu dictator, avocatul băncilor”, „Veniți, veniți, francul să-l goniți” sunt doar câteva dintre sloganurile care s-au auzit duminică în fața Palatului Parlamentului.

Oamenii au afișati pancarte cu mesaje precum „Luați franci penru casă ca să picați în plasă” sau „Je suis CHF :(((„, însă organizatorii susțin că obiectul mitingului nu îl reprezintă doar reglementarea situației creditelor în franci elvețieni ci a tuturor împrumuturilor în valută.

„Noi cerem o reconversie, nu doar pentru franci, ci pentru toate valutele. Dacă BNR nu mai intervine să țină euro, s-ar putea ca și cei cu credite în euro să ajungă în aceată situație”, a declarat pentru gândul Daniel Teodorescu, unul dintre organizatorii protestului.

Georgiana are 34 de ani. În 2008 a făcut un credit în franci elvețieni. La două săptămâni a fost sunată de un consultant de la o altă sucursală a băncii care i-a spus că s-ar fi încadrat și la euro.

„În 2012, când mi-a scăzut salariul, am contactat banca, însă nu am primit niciun răspuns”, ne-a povestit femeia, nemulțumită de relația cu banca. Georgiana spune că nu i s-a prezentat riscul valutar, astfel că a contactat un avocat alături de care să își caute dreptate în justiție.

„Eu am trăit cu un sentiment de vinovăție că sunt ultima fraieră care și-a făcut credit în franci elvețieni”, spune tânăra care a terminat SNSPA. În prezent, plătește o rată de 2.400 de lei pe lună. Cu o parte din bani o ajută tatăl, pensionar.

Cursul pentru francul elvețian anunțat de BNR a atins niveluri record la sfârșitul săptămânii, ca urmare a eliminării a plafonului minim impus de Banca Elveției pentru cursul franc/euro.

Francul s-a apreciat puternic începând cu 15 ianuarie, când banca centrală a Elveției a decis să renunțe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul anunțat de BNR anterior deciziei Băncii Elveției, francul se află în creștere cu 20,7% față de leu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Vreme de coșmar. Ține o săptămână
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron