Oameni care au trăit în iadul de la Gherla. „A-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. A fost cea mai cruntă bătaie. Așa a fost cu Istrate. Nimeni nu a scăpat nebătut”

Oameni care au trăit în iadul de la Gherla. „A-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. A fost cea mai cruntă bătaie. Așa a fost cu Istrate. Nimeni nu a scăpat nebătut
Publicat: 08/07/2014, 11:21
Actualizat: 06/07/2016, 06:54

Dosarul de cadre al locotenentului major Constantin Teodor Istrate nu e de găsit. Nu știm prea multe lucruri din declarațiile administrației Penitenciarului Gherla sau din cele personale, despre activitatea torționarului în anii în care a făcut parte din comandamentul închisorii. Singurele documente care scot la lumină date despre preocupările sale zilnice sunt dosarele de rețea și colaborare cu Securitatea, aflate în arhiva CNSAS, despre care am vorbit, precum și mărturiile deținuților politici întemnițați la Gherla, între anii 1954 – 1962. Multe dintre aceste mărturii fac parte dintr-o lucrare cuprinzătoare care include aproape 150 de interviuri cu foști deținuți politici, redactată în șase volume de IICCR, și editată, în 2012, la Editura Polirom, sub titlul de proiect „Experiențe carcerale în România comunistă”.

Puse cap la cap, aceste rememorări terifiante zugrăvesc, deopotrivă, atât iadul torționar al penitenciarului, cât și portretul unui criminal cinic, violent și rafinat în cruzime, până la perversiune – Constantin Istrate.

Redăm, în continuare, câteva dintre cele mai sugestive descrieri ale ororilor petrecute în Penitenciarul Gherla, inclusiv sub comanda acestui torționar degenerat.

Nicolae Vlad: „Am fost azvârlit într-o gură de iad”

Iată ce spune Nicolae Vlad, unul dintre foștii deținuți politici – născut la 8 septembrie 1939, în Brașov -, condamnat, în 1958, la 25 de ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă în organizația brașoveană „Garda Tineretului Român”, despre atmosfera și practicile locului la sosirea sa în Penitenciarul Gherla:

„În ianuarie 1959 am fost duși la Gherla, cu duba. După o noapte mizerabilă, am ajuns la vestita „Bastilie” românească. Eram obosit, înghețat, ros de lanțuri. Primirea a fost groaznică. Am fost introduși în celular, sub o ploaie de ciomege și înjurături. Am fost azvârlit ca într-o gură de iad, într-o cameră de la parter, care se numea carantină. Condițiile erau înfiorătoare: într-o cameră 4/6 m, erau peste o sută de deținuți. Se aflau acolo câteva paturi, suprapuse, dar cel mai mulți dormeau pe ciment. Mai era acolo un butoi cu apă și nelipsitul hârdău pentru necesități. Era în plină teroare, după revolta din ”58. Mâncarea era mizerabilă, igiena și asistența medicală erau inexistente; la plimbare (un sfert de oră), treceam printr-un cordon de ciomege. Ne învârteam cu mâinile la spate într-un țarc triunghiular, iar gardianul din turelă ne striga pe un ton amenințător: „Uită-te în pământ, banditule, că acolo ți-e locul!”. Zilnic se dădeau alarme și trebuia să ne culcăm pe burtă pe ciment, iar gardienii ne călcau în picioare cu cizmele.

Mărturia sa se regăsește în cartea „Garda Tineretului Român: istoria unei organizații anticomuniste”,Octav Bjoza (coord.),Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Brașov, Editura Transilvania Express, 2008, pp. 41 – 42.

Traian Merca: „A treia zi, deja erai la rând la bătaie”

Absolventul Școalii Militare de Ofițeri de Infanterie Sibiu, promoția 1953, Traian Merca – născut la 1 octombrie 1929, satul Vișagu, comuna Săcuieni, județul Cluj -, a fost din penitenciarul Jilava, la Gherla, în octombrie 1958.

Merca fusese arestat, în ”56, întrucât, în timpul evenimentelor din Ungaria, aflându-se într-o unitate militară a MFA de la Topraisar, „a purtat discuții nefavorabile regimului și a refuzat să ducă muncă de lămurire cu țăranii din regiunea Constanța”, sarcină primită de la superiorii săi. A fost anchetat șase luni și condamnat, în 1957, de Tribunalul Militar de Regiune Militară București, la 10 ani de închisoare corecțională sub acuzația că ar fi aderat la o organizație paramilitară ce urmărea să răstoarne regimul de democrație populară – „uneltire contra ordinei sociale prin agitație” – art. 209, pct. 2, lit. a din Codul Penal.

Iată ce relatează Merca, în 2005, pentru Institutul de istorie orală din Cluj-Napoca, despre bătăile violente aplicate deținuților de ofițerii Constantin Istrate și Vasile Todoran.

„Păi da… Erau în fiecare cameră din ăștia care a doua zi zicea că-i scoate la anchetă și-i scotea să declare despre fiecare… și a treia zi deja erai la rând la bătaie. Așa era. Păi pe Traian Pașcalău ăsta l-o bătut de… Era unu Tudoran și cu Istrate, adjunctu comandantului închisorii… Puneau oamenii pe scaun întins, doi țânea de mâini, doi de picioare, și alții doi dăi la fund. Puneau un cerceaf ud și dădeau… Vă spun că era fundu” la câțiva… ferfeniță. Cum bați șnițelu” așa era fundu” la oameni… Io am văzut asta… Și unu” știu că o fost informator și n-o mai vrut să fie, și l-o bătut de l-o aruncat în cameră… ca omu” mort. Și se uită pe vizetă și care cum vedea că merge să-i deie o mână de ajutor sau să-i deie ceva, îl lua și pe el”. Fragment din lucrarea „Mișcarea de rezistență anticomunistă din România II: Grupul „Cruce și Spadă”, Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă și Valentin Orga, Mărturii, Institutul de Istorie Orală – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, pp. 122-123.

Victor Pop: „Istrate o deschis vizeta și o tras cu automatul în cameră”

Victor Pop – născut la 18 mai 1929, satul Hotoan, com. Căuaș, județul Satu Mare -, arestat pe 6 februarie 1957 și condamnat la 25 de ani de detenție pentru că ar fi făcut parte dintr-o organizație subversivă își amintește cum, după revolta „frontieriștilor” din 1958, administrația penitenciarului Gherla, a declanșat o adevărată teroarea în rândurile deținuților. Condițiile de detenție au devenit inumane – ferestrele au fost astupate cu scânduri, rația de hrană s-a redus dramatic, pedepsele s-au înăsprit. Iată ce spune el:

„Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, și n-ai mai primit aer, numai pă deasupra, da” puțin. Și-apoi ăștia o dat jos toate obloanele alea de scândură, și-apoi a-nceput a striga: „Criminalii !” și „Vrem procuror general !”. Era Goiciu atunci comandant. Și-apoi, pân la urmă, o venit Goiciu cu-n batalion de gardieni și cu Istrate, că acesta era cu regimu” și paza. Și-apo” o blocat ușa…Ăștia dinăuntru or strigat: „Gherla !”. Și o ieșit lume din oraș către pușcărie, s-o făcut mare scandal atunci…Pă noi pe toți ne-o pus pe burtă în paturi și-apoi chiar prin camera noastră o băgat pompierii furtunul”…Că ce-o făcut ăștia ? O făcut foc din cârpe, să miroasă că îi foc și chestii în cameră…Și-apoi o-nceput pompierii să le baje apă, da” n-o reușit, că ăștia o băgat toate saltelele-n geamuri și n-o putut băga. Pă urmă, locotenentul-major Istrate o deschis vizeta și o tras cu automatul în cameră și-atunci i-o demoralizat… Și-apoi gardienii o împins ușa și paturile alea de le-or pus ei la ușă și o intrat înăuntru. Dup-aia i-o scos afară, i-o pus pe toți în lanțuri, și-n fiecare zi-i ducea la baie jos, și acolo îi bătea până îi lăsa lați. Turna apă pă ei și îi ducea…și iar îi aducea…Da” nu pe toți o sută cinzăci, numai” pe o parte din ei, p-ăștia care o făcut protestu” aista. Asta o fost…”. Fragmentul se regăsește în”Experiențe carcerale în România”, Cosmin Budeancă (coord.),

Ion Pantazi: „Bătăile erau crunte pentru cea mai mică greșeală”

Și fostul deținut politic, Ion Pantazi, amintește în memoriile sale de duritatea ofițerilor Constantin Istrate și Aurel Mihalcea – șeful Unității productive de pe lângă Penitenciarul Gherla:

„Într-o zi s-a deschis celula și au apărut căpitanul Mihalcea și locotenentul Istrate, însoțiți de o grămadă de gardieni cu dosare în brațe. Prin prezența lui Mihalcea, mi-am dat seama că este vorba de a scoate noi deținuți în fabrică. Cei ce-și auzeau numele trebuiau să-și ia bagajul și să iasă afară. Printre cei strigați am fost și eu și astfel am ajuns în fabrica (de tristă memorie) de lustruit mobilă. Lustruitul mobilei constituia o muncă destul de grea, mai ales prin atmosfera făcută și întreținută de către căpitanul Mihalcea, conducătorul fabricii. Bătăile erau crunte pentru cea mai mică greșeală în executarea lucrului, dar și pentru o singură ridicare a privirii de pe cuierul, scaunul sau patul pe care îl lustruiai. Căpitanul Mihalcea, una dintre cele mai mari brute pe care le-a produs sistemul comunist, supraveghea personal această muncă, ajutat fiind de un grup de milițieni formați de către el și care se întreceau în bestialități pentru a fi pe placul șefului”. Fragment din cartea „Am trecut prin iad”, Ion Pantazi,Sibiu, Editura Constant, 1992, p. 22.

Alexandru Maier: „Avea prins un cartuș exact în mușchiul fesier”

„În ”58, în Gherla, erau vreo șase-șapte mii. Da” foarte mulți erau acolo frontieriști. Și frontieriștii care au fost în acea cameră mare, au aruncat obloanele și-au dat jos și exhaustoru”. Și-atuncea au pus scara asta de pompieri și-o urcat căpitanul Istrate cu pistol automat și a tras pe geam. După două sau trei zile, am fost în camera aceea și-am numărat șapte cartușe care le-a tras… că o” prins ricoșeu din tavan și o” lovit în perete. Atunci i-a lovit pe doi care erau în geam… Eram la chirurgie, și la un moment dat mă trezesc cu patru caralii, cu o pătură, mi-l aduc pe unu”. Nu se-așteptau să mă vadă, au crezut că-s la baie, și ăia de la baie au fost scoși și duși în cameră toți, și eu am rămas singur aicea. Și când m-au văzut: Ce faci aici? Păi, am rămas aicea, că… No, ia și fute-l! Iartă-mă acuma, da” asta a fost! Da” ce-are? Întreabă-l! Ce-ai, mă? Zice: M-o împușcat în fund. Dom”ne, avea prins un cartuș exact în mușchiul fesier… Și atuncea am văzut pentru prima oară plagă împușcată… Și avea și gaura de intrare, și gaura de ieșire… că știam că ieșirea-i puțin mai mare… Da” nu sângera! Zic: O intrat, și o ieșit. L-am pansat și zic: Ce fac cu el? Ține-l aicea! Și aveam acolo la chirurgie un loc unde țineam preoperator și postoperator… și l-am băgat acolo, în pat. Nu trec zece minute… mai vin cu unu”. No, ia-l și pe-ăsta și aranjează-l. Pe ăla, săracul, l-o prins undeva prin coapsă și sângera. Ce poți să faci? Plagă penetrantă… L-am pansat, tetanos aveam, i-am făcut o injecție pentru orice eventualitate, că o atins glonțul îmbrăcămintea și cine știe ce mizerie avea… Și dup-asta am rămas acolo cu ei. (…)

Din ziua aceea a început teroarea. În toate camerele unde-au fost obloanele aruncate și date jos, oamenii au fost puși în lanțuri… Te băteau, c-aveau motiv sau nu… Nu auzeai de dimineața până seara la fiecare etaj decât zdrang-zdrang, lanțuri, nu auzeai decât vaiete și gemete, domnule… Și asta a durat din 15 iunie 1958 până în 9 ianuarie 1960, cât a fost Goiciu. Atunci l-au dus pe Goiciu de la Gherla și-a venit în locul lui Istrate. Și-ăsta apoi a continuat, și a fost mai al dracului decât fostul comandant, Goiciu, care-a avut și ăla un renume în penitenciar…”. Fragment interviu Alexandru Maier, Târgu Mureș, „Experiențe carcerale vol. I”, Cosmin Budeancă (coord.).

Costică Budu: „Și bătaie ce-am luat!”

„La Gherla… acolo închisoare, mamă Dumnezeule! Istrate, Șomlea și cu Cârciu, care-i mort… și nu-i mai țin minte pe toți… Și bataie ce-am luat! Ghioaga pe noi era mereu… Trebuia să stai sfânt… Dacă ne ducea la plimbare, pe scări, de sus de la 4, apoi la fiecare colț de etaj stăteau cu ghioaga și dăi… Trebuia să fugi tare să scapi. Și aveam bătrâni care nu mai puteau să fugă…

Nu puteai să faci nici o mișcare, nimic, atât doar: șters, veceu, tinetă. Era tinetă înăuntru, nu te scotea la veceu decât odată pe zi, dimineața… Foamea!? Nu mai zic de foame… că era zi de zi. Dacă 20 de inși mâncam dintr-o pâine de 2 kile… Deci nu-ți venea nici o sută, că o tăia cu cuțitu și se mai fărâma… Și la 1 îți trântea o varză din aia… Și când ești tânăr mănânci mai mult… Bătrânii, săracii, zicea” că le ajunge, dar vai de capul ei de mâncare, că nu era consistentă. (…)

Prima dată am zis: dacă venim în Ardeal, o să fie oameni mai buni. Măi băiete! Da” periculoasă-i Gherla asta! Și acuma cred că ieste, îi închisoare grea. Atunci era Istrate și cu ceilalți gardieni”. Fragment interviu Costică Budu, Suraia, Vrancea, „Experiențe carcerale vol. I”, Cosmin Budeancă (coord.).

Octav Bjoza: „Pentru mine, asta a lui Istrate, a fost cea mai cruntă bătaie”

„La Gherla avusese loc o așa-zisă revoltă a frontieriștilor. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uși de ziceai că le sparg. Și au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenție mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu știu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Și se-auzeau țipetele până în centrul orașului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 2-300 de metri. Și se auzea vuietul ăla, cum urlau deținuții. Atunci au lansat zvonul în oraș că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, și de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pă terasa de la pavilionul II parter o pușcă mitralieră din-aia cu două piciorușe și-a tras, a luat la secerat fațada închisorii și se zice că un om ar fi murit și încă vreo câțiva ar fi fost răniți de gloanțele trase de acest criminal, care au ricoșat din paturile metalice. Și din cauza asta erai luat în primire încă din capul locului, ca să știi că aici e Gherla. (…)

Iau cele două palme, și când intrăm pe scări să ne ducă la celulă, Istrate stătea pe balustrada de la etajul I și mă urmărea. Istrate era un tip țigănos, mic, pirpiriu, cu-o figură vicleană, de ticălos. În timp ce eu încă mai eram în Gherla era locotenent, da” l-au făcut locotenent major la începutul toamnei lui ”59, când am fost luat eu și dus în Balta Brăilei. Și spune: „Ia, tu și tu!” Pe 2 din cei cam 42 care eram în cele 12 paturi. Era iarna pă terminate, dar era încă frig și eram desculți, cu bocancii în mână, că n-aveai voie să ieși în bocanci, că erau cazoni și-aveau ori potcoave ori blachiuri și s-auzea poc, poc, poc, poc. De ce? Ziceau ei că zgâriem mozaicul și-i dat cu ceară. Aiurea, fals, erau instruiți să nu să știe din celula de-alături câți îs dincolo după numărul pașilor.

Și ne oprește și ne duce în camera ofițerului de serviciu. Ofițer de serviciu era gardianul Stan, din Mintiu Gherlii de loc. Și zice Istrate: „Bine, mă, păi voi vreți să mă băgați în pușcărie alături de voi? Păi voi n-aveți grijă de sănătatea voastră, mă? Păi, desculți, mă? De ce nu v-ați pus, mă, ciorapi? Voi vreți să vă-mbolnăviți, să muriți p-aici, mă? Să mă băgați pe mine în pușcărie lângă voi, mă?”. Zicea așa în bătaie de joc, că mureau pe capete săracii. „Ia stai să-ți dau eu ciorapi, mă, dacă n-ai!” Și ne-a așezat pe burtă, pe mozaicul încăperii, ne-a pus să ridicăm de la genunchi picioarele în sus cu tălpile apropiate și să stăm cu capul pe mâini. A luat ciocanul cu care bătea gratiile de la ferestre la predare și la primire, ca să vadă dacă cineva în timpul zilei sau nopții nu le-a tăiat să fugă. Da” cu ce să le tai? Și-ai noștri aveau atâta demnitate în ei încât nici dacă ne deschideau ușile nu fugeam. Spuneam că să vină să-și ceară iertare de la noi dacă vor să plecăm acasă… Așa eram de naivi, pe undeva. Ei, și cu ciocanul cu care bătea în gratii, care era un cilindru de stejar cu dimensiunile de 20 de centimetri lungime și un diametru de vreo 10, și o coadă lungă cam de 1.20 metri, făcută din carpen sau salcâm, lemn fibros care nu se rupe. S-a dat în spatele meu și a-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. Mi-a spus: „Scoate bocancii!” În gândul meu zic: „Aoleo, ce-o să mă doară acum”. La un moment dat, după ce-am scos un bocanc, zice: „Nu, unul lasă-l!” M-am gândit: „Bă, ăsta mai are un pic de suflet în el, probabil”. Și căutam când mă lovea să împing piciorul cu câțiva milimetrii, un pic mai sus ăla cu bocancul ca să preia el lovitura, dacă se putea.

Și îmi trage 25 de lovituri. Simțeam cum trupul se contractă și mi se părea că din contracția aceea parcă săream de la pardoseală câțiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracțiune de secundă, înving gravitația. Parcă simțeam cum sar, mă opresc, și iară cad. Lovea, se contractau mușchii, săream parcă. Și zice: „Ia uite Stane, banditul nu că nu țipă, da” nici nu icnește! Ia stai, bă, să-mi dau vestonul jos. Ia pune vestonul acolo în cuier să-i mai trag o porție”. După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură și m-a” târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: „Te-o” lovit peste bocanc?” Eu fericit: „Da!” „Scoate-l repede! Rupeți-l! Distrugeți-l! Tăiați-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină și o să ai dureri cumplite!” Nu l-am mai putut scoate deja… Și durerile erau groaznice. Atunci cu o coadă de lingură ascuțită mi-au tăiat cusăturile bocancului și-au crăpat pielea, și așa, sacrificând bocancul, au reușit să mă salveze de-acele dureri extraordinare. (…) Eu am fost salvat de cei cu experiență. Și o lună de zile mă deplasam ținându-mă de marginea paturilor, și-n genunchi, și-n mâini, neputând să mai pun tălpile pe podele. Iacătă o bătaie care nu se poate uita. Am mai luat multe bătăi, și toți au luat. Vă rog să mă-nțelegeți, nu doar eu am luat, că nu am fost eu cel mai mare luptător anticomunist, nu eu am suferit cel mai mult de pe urma asta: toți am fost bătuți, diferă doar ca loc și ca timp. N-a scăpat nimeni nebătut. Dacă vă va zice unul că nu a luat bătaie cred că ori a uitat, și-i grav, ori exagerează pur și simplu treaba asta. Nimeni n-a scăpat de la măcar câțiva pumni, câteva palme, câteva picioare. Dar pentru mine asta a fost cea mai cruntă bătaie. Ei, așa a fost cu Istrate la Gherla”. Interviu Octav Bjoza, Brașov, „Experiențe carcerale vol. III”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase