Prima pagină » Reportaj » Primele imagini cu animalele de la Cernobîl. Prin ce schimbări a trecut natura în zona afectată

Primele imagini cu animalele de la Cernobîl. Prin ce schimbări a trecut natura în zona afectată

Primele imagini cu animalele de la Cernobîl. Prin ce schimbări a trecut natura în zona afectată
VIDEO. Cum arată acum animalele de la Cernobîl

La 28 de ani de la accidentul de la Cernobîl, oamenii de știință americani au mers în zona afectată pentru a analiza prin ce transformări a trecut natura. Astfel, jurnaliștii de la New York Times scriu că „viața după o apocalipsă nucleară” nu arată atât de rău precum era de așteptat.

Impactul asupra faunei și florei de la Cernobîl, deși a fost unul dezastruos la momentul respectiv, acum nu mai este atât de mare. Potrivit studiilor realizate de biologul Timothy Mousseau, fauna este în continuă scădere, însă natura s-a adaptat.

Concret, atât plantele, cât și animalele și păsările din zonă rezistă mai bine la radiații acum tocmai din cauza accidentului. Deși încă se mai nasc specii de păsări cu malformații, acestea sunt mici, precum zburătoare cu ciocul deformat.

Astfel, concluzia cercetătorilor a fost că natura este mult mai rezisentă decât se credea în cazului unui accident radioactiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Mesajul sfâșietor al surorii Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „Nu am știut niciodată cum e viața fără ea”
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Unde a fost găsită mașina lui Vlad, suspectul în cazul Valentinei. Bărbatul este dat în urmărire
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit dovezi microscopice că magma se fracturează și se reface în mod repetat în timpul erupțiilor
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!