„Uau, ce era să se întâmple!” – mirarea premierului Victor Ponta în urma viiturii. O noapte în localitatea Novaci printre sinistrați. REPORTAJ GÂNDUL

Stăm în coloană, la Bascov, de peste o oră. Ne mișcăm ca melcul, la paletă, aflați în drum spre localitatea gorjeană Novaci, ca să înțelegem proporțiile dezastrului. Aud că sunt 500 de sinistrați, cazați în școlile din localitate. Casele le-au fost inundate, luate de ape, cu toată agoniseala lor de-o viață.
Nici podul de la Bascov nu e mai breaz: vibrează profund; simți în tălpi bătaia berbecilor de apă în pilele de beton. Capetele de pod au fost sfărâmate. Felii de pământ și piatră se mai desprind, încă, în răstimpuri, din carnea lui, clămpănite hulpav, în adâncuri. Inginerii de la Ape și de la Drumuri, veniți la fața locului, spun că nu e pericol. „Structura de rezistență n-a fost afectată. Apa a luat doar surplusul de material”, spun ei.

Vezi galeria foto
29 poze

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Cu toate astea, se merge greu, doar pe un sens, ca să nu fie povara prea mare. Oamenii stau la porți, cu copiii de mână, pregătiți să „evadeze”. Privesc neliniștiți, ba la pod, ba la șuvoiul pământiu, care se învolburează la vale, ca un vuiet.

JUSTIȚIE Traian Băsescu, sfat pentru Laura Codruța Kövesi dacă revine în țară după ce își termină mandatul de conducere la Parchetul European: „Să nu mai facă spectacol din necazul oamenilor!”

00:04

REACȚIE Băsescu sare în apărarea lui Georgescu, după imaginile cu el încătușat: „De ce trebuie să pui cătușe? Ăsta nu e un tip care să dea în cap!”

23:23

Îl întreb pe un bărbat în vârstă cum a fost. Îmi răspunde altul, mai tânăr. „A plouat toată noaptea”, spune el. „Și a venit apa mare. A spart digul, a inundat satul, a început să rupă podul. Dacă-l dă jos, ne-a nenorocit…”, spune repede și se-ntoarce grăbit spre casă, speriat de propria-i imaginație. 

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

„În sat a fost rău”, continuă povestea cel mai în vârstă, din locul în care a lăsat-o celălalt. „Aici la noi, la șosea, a fost mai bine. Afară de nenea ăsta d-aci, de jos, de lângă pod. Și cu ăsta știi cum a fost?”, mă privește fix, așteptând un răspuns. „Nu!”. „Păi, și-a bătut primăria joc de el. Dară, ce om nebun e ăla care să ia teren pe malul gârlii? Să facă motel, hotel, restaurant, bordel, ce draci o mai fi făcut, el, acolo. Pe mine, nici dacă mă ruga nu-l luam. Acu” i-o fi plăcând?! Da” io zic că e plecat… Știi cine e?”. „Nu!”, îi răspund, de astă dată, fără să respir. „E șeful italienilor din România! Are bani. Vreo trei mașini… da” i le-a luat apa. Una o caută și acum, da” n-o găsește”, zice omul meu.

Dincolo de toate, rămâne paradoxul. În zonă, apele au inundat casa și au luat mașinile singurului om care avea o barcă prinsă-n poartă. Barca a rămas la locul ei, la fel ca și pancarta cu denumirea stabilimentului: „Ancora – de două stele”.

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Dealul Negru a luat-o la vale

Pe Dealul Negru stăm vreo trei ore. O alunecare de teren ne face viața imposibilă. Mai jos de „cârciumi”, spre Râmnicu Vâlcea, șoseaua e ruptă, vălurită, terminată. Încă vreo două ploi „diluviene” și clasicul „drum al micilor” va fi doar o amintire a fumului în nas…

Disperată, lumea a luat-o la pas, coborând pe marginea șoselei. Periculos și inutil. Îmi vin în minte câteva imagini de film american – tot timpul, ăștia fug aiurea -, de mâna a șaptea, în care cetățeni de toate vârstele aleargă în neștire, privind peste umăr, cu ochi holbați.

Din Vâlcea, o iei spre Târgu Jiu, traversezi un alt pod, treci pe lângă Oltchim, aprins sorcovă în creierii nopții, și apuci către Horezu. Ei, de aici, nu mai depinzi decât de soartă. E două, după miezul nopții, e liniște și totul e-n în regulă. Șoseaua e pustie, dar dai de tot felul de opreliști. Drumuri închise, drumuri sparte, drumuri acoperite cu mâl adus de ape, drumuri înfundate, drumuri… Rămâne să fii atent la viitură, ca să nu te găsească nepregătit. Și, deodată, pe la trei, dacă apuci s-o iei la dreapta, spre Transalpina, ai ajuns în Novaci!

Novaci, o oază de lumină

Novaci e parfum. Luminat ca o stațiune cochetă de munte, cu tot felul de conifere înfipte în marginea trotuarului, cu aer tare și parfumat, cu o șosea oglindă, cu tineri de un calm absolut, cu o „Academie” de mici și bere. Singurul fapt care te încurcă e vuietul nesfârșit al Gilortului trecând pe sub fiecare dintre cele trei poduri din oraș: urât, umflat, zgomotos, enorm.

Întreb un tânăr care vorbește la telefon, plimbându-se liniștit, la trei noaptea, pe „Corso”, unde sunt cazați sinistrații. „Sinistrații?! Nu știu ce sinistrați”, spune. „Oamenii, inundațiile, familiile cazate la școală” zic. „De sinistrați nu știu, dar o școală este la patru străzi mai sus, pe stânga”.

Mă duc la adresă, nimic; beznă totală. Mă-ntorc în „națională” și găsesc un polițist de pază la Primărie. „Știți unde sunt cazați cei 500 de sinistrați?!”. „Nu! 500?! Nu… știu”. „La școală?!”. „Liceul. Două străzi mai jos, pe dreapta”, zice. Merg la liceu, zoresc un câine să-și trezească stăpânul și-l trezește. Îi spun povestea, cu numere, cu acțiune, cu tot. Omul mă privește cu ochii cârpiți de somn, prin fierul gardului. „Bre, aici nu-i nici dracu”, așa să știi”. „Au plecat?” întreb eu nedumerit. „N-a fost nimeni, domne!”. „Nu se poate!”. „Ei, nu… Să nu-mi zici mie Mitică dac-o fi vreunu p-aici”, spune și se-ntoarce în bârlog.

Plec prin oraș, să văd cum se mișcă apele și, pe la patru și jumătate, îl scot din beznă, cu farurile, pe Petre Albăstroiu, care stă cuminte, pe o bancă, în autogară. Îmbrăcat elegant și aranjat, dumnealui, despre care aflu că este cercetător în metalurgie, așteaptă mașina ca să pleacă la „Scoarța”, dincolo de „Horezu”, unde are o problemă de rezolvat. Îmi spune că știrea cu 500 este adevărată, a auzit și el. Unde sunt, habar n-are.

Îl las și mă duc ață la spital. Nimeni. Omul, paznicul, se jură de vreo trei ori că nu știe nimic, că n-a auzit, mă rog, de toată isprava. Mă-ntorc la nea Mitică, dar omul, deșteptat la al doilea lătrat al cățelandrului, rămâne pe poziție. „Domne, ești turc, ce dracu?!”.

Povestea, la prima mână

Aștept să se facă lumină și intru la o cafea. La Novaci, cafenelele și restaurantele se deschid la șapte fix. La cafea, pun întrebări. Iar șeful locului, Ionel George Dan, îmi povestește, în sfârșit, întreaga tărășenia. „La liceu au fost vreo șase oameni și un copil, duși acolo cu un microbuz, la adăpost, în caz că mai vine altă viitură, întrucât era cod roșu; în oraș, n-a ajuns apa, doar la podul de la Pociovaliștea, unde a ieșit Gilortul din vad și unde sunt inundate patru case, în sensul că a intrat apa și la parter, câteva zeci de centimetri, în funcție de înălțimea fundației; în rest, au fost probleme pe Strada Gilortului, întinsă pe malul drept al râului. Acolo stau eu. Sus, la munte, după ploile-astea, s-a umflat râul, a luat-o tare din loc și a rupt o bucată de versant, cu tot cu pomi. Trunchiurile au format un blocaj, în zona „uzinei electrice” – sunt acolo două microhidrocentrale pe care le-a demolat pur și simplu. De acolo, a aruncat apa afară, a rupt digul în câteva locuri, prin spatele curților oamenilor, și a inundat vreo 20 de gospodării pe-o parte și 20, pe cealaltă. În câteva cazuri, a intrat apa în beci. În case nu. Asta a fost situația”.

Îi  mulțumesc omului, și, luminat, o iau din loc, pe șoseaua cu pricina. Trec de bifurcăția cu Transalpina, rămân în stânga, și merg paralel cu Gilortul.
Oamenii confirmă cele spuse de Ionel Dan. Unii sunt foc pe primar. Spun că autoritățile, în loc să vină să-i ajute cu utilajele, au stat la tv cu premierul; alții spun că nu s-a făcut nimic cu digul, zeci de ani, și era normal ca apa să-l distrugă; alții, cel mai mulți, își scot mâlul din curte. În sus, spre hidrocentralele fărâmate, excavatoare și budozere refac, provizoriu, digul. Îi asistă șefii poliției, ingineri, specialiști, prefectul. Se lucrează febril. Urmează să vină premierul.

 Campania premierului la viitură

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Și premierul vine. Într-o coloană de 10-15 mașini, cu Dragnea, cu primarul, cu prefectul, cu presa. Ridică un val enorm de praf, ignoră lumea care dă la lopată, vorbește cu inginerii și muncitorii, în fața camerelor tv, dă ultime indicații, află amănunte, promite bani „chiar de mâine”, pentru refacerea digurilor.

Mediafax Foto/Bogdan Danescu

Este a doua zi în care Ponta se află în Novaci, direct interesat fiind, după cum recunoaște fără să ezite: „Și eu am o casă aici, la nouă kilometri, în localitatea Baia de Fier. Trebuie să știu ce se întâmplă.

Un om norocos… L-a prins „zavera” exact în Bănie, unde își oficializa candidatura la președinție. Ce l-ar fi putut face să fie mai în apele lui decât o viitură picată la țanc?!

Optimist și „nepanicos” ca alții, Victor Ponta a conchis, după o discuție scurtă, purtată cu unul dintre localnicii afectați de inundații: „Uau, ce era să se întâmple…”.

Dar, pentru unii, chiar s-a întâmplat!

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu