Liana a renunțat la publicitate și a început să „planteze” fapte bune. „Până să arăți cu degetul pe altul, uite-te un pic la tine și încearcă un pic”

Redactor:
Raluca Pancu
A pornit ca un proiect, în timpul facultății, de colectare selectivă a deșeurilor, a ajuns tema lucrării de diplomă și s-a transformat într-o asociație, care mobilizează anual mii de voluntari. EcoAssist este organizația non-guvernamentală pe care Liana Buzea a înființat-o, în 2008, împreună cu două colege, care a demarat "Let's Do It România", în 2010, și "Plantăm fapte bune în România", în 2011, două proiecte cheie în sectorul de protecție a mediului, care au vizat acțiuni de strângere a gunoaielor și de împădurire. Cifrele vorbesc de la sine: primul a reunit, la prima ediție, aproximativ 200.000 voluntari din întreaga țară, care au mers în păduri și în spațiile verzi pentru a colecta gunoaiele, iar cel de-al doilea proiect, din 2011 până în prezent, a atras 22.180 voluntari, care au plantat și îngrijit 462.200 copaci pe un total de 135,5 hectare de terenuri publice neproductive, în 21 de județe ale țării. Se mobilizează, însă, ușor românii? "Atunci când se organizează un cadru, când cineva dă o strigare și asigură un context cât de cât", a răspuns Liana Buzea, pentru Gândul, adăugând că "sunt foarte puțini oameni" care au și deschiderea, maturitatea și încrederea în sine să se organizeze pe termen lung. În viziunea sa, scuza des întâlnită că "nu avem ce să facem" nu mai poate fi validată în condițiile în care "sunt atât de multe inițiative care se întâmplă în România pe tot ce înseamnă mobilizare civică". Cu toate acestea, Liana Buzea recunoaște faptul că acțiunile de împădurire, pe care le-a demarat, au primit de foarte multe ori reacții precum "plantați voi și vin alții să fure", fiind generate de "o mentalitate păguboasă" pe care Liana Buzea mărturisește că și-ar dori să o vadă schimbată, fiind una dintre măsurile care ar putea conduce la stoparea tăierilor ilegale de pădure în România.

De cinci ani, Liana Buzea, în vârstă de 34 de ani, are o singură misiune: să planteze fapte bune. Pe scurt: să împădurească România, care pierde trei hectare de pădure pe oră, numărul cazurilor de tăieri ilegale de arbori, înregistrate în 2015, ajungând la aproape 100 de raportări pe zi, potrivit celui mai recent raport Greenpeace. În 2011, sub egida Asociației EcoAssist, pe care o conduce din 2008, Liana Buzea a demarat proiectul „Plantăm fapte bune în România”, o inițiativă națională de împădurire pe bază de voluntariat, care anual desfășoară două ample acțiuni, primăvara și toamna. Până în prezent, 22.180 voluntari au plantat și îngrijit 462.200 copaci pe un total de 135,5 hectare de terenuri publice neproductive, în 21 de județe ale țării.

„Plantăm fapte bune în România” nu este singurul său, mai bine zis, primul proiect desfășurat de Liana Buzea în sectorul de protecție a mediului. Prima inițiativă a avut-o în 2003, când urma cursurile Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, și a ales să demareze un proiect de colectare selectivă a deșeurilor din întreaga universitate, care avea să poarte numele EcoAssist. Doi ani mai târziu, tema lucrării sale de diplomă avea să continue în aceeași linie, având în centru managementul deșeurilor reciclabile. Ulterior, în 2008, alături de două colege, Liana Buzea a decis să ducă proiectul la următorul nivel și așa a apărut Asociația EcoAssist.

De-a lungul timpului, Liana Buzea a avut locuri de muncă de scurtă durată în domeniul publicității, la care a renunțat pentru a se dedica în totalitate proiectelor sociale și asociației pe care o conduce. În 2010, a reușit să aducă în România inițiativa de curățenie a țării într-o singură zi, pornită în Estonia, „Let’s Do It!”, care a reunit, pe 25 septembrie 2010, sub coordonarea EcoAssist, 200.000 de voluntari din întreaga țară, care au mers în păduri și în spațiile verzi ale țării pentru a strânge gunoaiele. La un an după, Liana Buzea a hotârât să demareze o altă campanie „la fel de mare”, de această dată în domeniul silvic, pentru a combate efectele tăierilor ilegale de pădure.

„Nu ni se părea în acel moment că era atât de multă mobilizare pe domeniul acesta, deși era la fel de ofertant, dacă nu chiar mai mult față de cel al deșeurilor. Drept pentru care așa a început: cu o decizie „hai să facem ceva la fel de mare și să implicăm la fel de mulți oameni, instituții, companii, ONG-uri etc în domeniul pădurilor”, a declarat, într-un interviu pentru Gândul, Liana Buzea.

Din acel moment, indiferent de obiectivele „mărețe” setate de la un an la altul, cel mai mult a contat echipa de organizare, povestește Liana Buzea, în condițiile în care, fiind muncă de voluntariat, „organizarea este foarte dificilă” și „sunt puțini oameni care au și dorința, dar au și capacitatea să susțină astfel de mobilizare pe termen lung”.

„Organizarea pe termen lung este una la care, cred eu, că România mai are de crescut, dar semnele sunt bune. Sunt foarte multe inițiative făcute la nivel național și oamenii încep să prindă gustul, obișnuința și încrederea că se poate”, a afirmat, în acest sens, Buzea, subliniind faptul că sunt atât de multe inițiative, pe tot ce înseamnă mobilizare civică în România, încât „nu prea mai putem să spunem că nu avem ce să facem”.

Sâmbătă, aproximativ 3.500 de participanți, a căror medie de vărstă e 25-26 de ani, sunt așteptați să ia parte la inițiativa națională de împădurire și să planteze fapte bune în opt județe, în cadrul celei de-a doua ediții, pe anul acesta, a proiectului „Plantăm fapte bune în România”.  Astfel de evenimente nu sunt, însă, suficiente atunci când cei care le organizează nu reușesc cumva să răzbească cu mesajul prin masa de informații. 

„Sectorul civil încă nu reușește să străpungă atât de bine mainstream media”, a precizat, în acest sens, Liana Buzea, care și-ar dori să fie mult mai multe inițiative, poate chiar și la nivel local, de acest gen și „un pic mai multă atitudine constructivă”.

„Mentalitatea asta „de ce să fac eu că altul fură sau că altul strică” este o mentalitate păguboasă. Și eu, cel puțin, ca ecologist, ca activist pentru că sunt acum în postura aceasta, aici, mi-aș dori foarte mult să văd mentalitatea asta schimbată”, a subliniat Liana Buzea.

Doi ani mai târziu, în 2005, a finalizat proiectul, timp în care a ajuns în anul 4 de facultate și a ales să facă lucrarea de licență pe acest proiect. – See more at: http://www.cariereonline.ro/articol/liana-buzea-planteaza-fapte-bune-romania#sthash.TboY6IjR.dpuf
Doi ani mai târziu, în 2005, a finalizat proiectul, timp în care a ajuns în anul 4 de facultate și a ales să facă lucrarea de licență pe acest proiect. – See more at: http://www.cariereonline.ro/articol/liana-buzea-planteaza-fapte-bune-romania#sthash.TboY6IjR.dpProiectul, care este o inițiativa națională de împădurire bazată pe voluntariat, nu a fost primul pe care Liana Buzea l-a coordonat. Acesta a venit, de fapt, în urma 
EcoAssist.#sthash.TboY6IjR.dpu

Gândul: De cinci ani contribuiți la împădurirea României. Cum s-a născut proiectul „Plantăm Fapte Bune în România”?

Liana Buzea: Proiectul a început, teoretic, în 2011, dar decizia să îl facem a fost în 2010. Era exact în toamna în care am terminat prima ediție a proiectului „Let’s do it România” – curățenia țării într-o singură zi. Asociația pe care o reprezint l-a adus în România și l-a reprezentat legal. Euforia a fost atât de mare încât am zis că vrem să facem ceva la fel de mare și pe un alt domeniu, cel silvic. Nu ni se părea în acel moment că era atât de multă mobilizare pe domeniul acesta, deși era la fel de ofertant, dacă nu chiar mai mult față de cel al deșeurilor. Drept pentru care așa a început: cu o decizie „hai să facem ceva la fel de mare și să implicăm la fel de mulți oameni, instituții, companii, ONG-uri etc în domeniul pădurilor”, iar 2011 chiar era „Anul Internațional al Pădurilor” și „Anul European al Voluntariatului” și am zis ce alt moment mai bun decât anul acesta să începem.

Gândul: Cum organizați o acțiune de împădurire? E nevoie de autorizații din partea autorităților? Cum decurge?

Liana Buzea: În primul rând, în momentul în care am început să ne organizăm am contactat mai multe instituții și ni s-a comunicat atunci că dacă vrem să facem o mobilizare atât de mare era mai multă nevoie pe terenuri care nu erau în fond forestier tocmai pentru că nevoia foarte mare ar fi și să creștem suprafața împădurită a României, mai pe românește spus. Drept pentru care atunci ne-am reorientat și am început să contactăm administrații publice locale, primării, care au terenuri, aflate în domeniul public, și care erau, evident, neproductive. Adică ori terenuri agricole degradate, ori terenuri cu risc de alunecare, ori terenuri pe care se produc alunecări ori de suprafață, ori, în unele cazuri, chiar și de profunzime sau terenuri care se pretau la perdele forestiere de protecție, vorbim de fâșii de arbori de-a lungul căilor de comunicații între localități.

Deci contactăm primăriile. Nu avem o bază de date cu toate primăriile din România și cu datelor lor de contact, dar le contactăm prin intermediul consiliilor județene sau instituțiilor prefectului, comunicând că ne dorim să facem acest proiect și căutăm primării care se încadrează în aceste condiții. În momentul în care primim răspunsul de la primării că au terenuri disponibile și ne comunică și problemele care sunt pe ele, atunci le trimitem un set de documente pe care dânșii trebuie să le aprobe. Ca proprietar își asumă că în cazul în care sunt necesare autorizații în plus față de ce le cerem noi, atunci ei le obțin. Dar, de cele mai multe ori, nu a fost nevoie decât de un acord de parteneriat semnat și o hotârâre a Consiliului Local că sunt de acord cu acest program și că supun terenul acela la un program de împădurire.

Ulterior, după ce se termină munca noastră, după ce plantația aceea nu mai are nevoie de intervenția oamenilor, primăriile, titularul, practic, sau proprietarul își asumă că urmează procedura de includere în fond forestier care înseamnă realizarea unei comisii la nivel local, care vine, evaluează plantația noastră și apoi urmează toți pașii legali ca acel teren să fie trecut în fond forestier, deci să fie inclus în circuitul silvic. Asta durează niște ani buni. Adică noi de abia am terminat câteva plantații, pe care le-am început în 2011, și acum proprietarii, primăriile sunt în curs să includă terenurile respective în fond forestier, care e o procedură destul de complexă, e o procedură birocratică, până la urmă, și poate să dureze. Dar, de aici e foarte mult responsabilitatea proprietarului, conform unui angajament asumat. Au semnat că asta vor face.

Gândul: De câte ori se desfășoară astfel de acțiuni de împădurire în decursul unui an?

Liana Buzea: De două ori. Avem primăvara devreme, înainte să dea mugurii sau toamna târziu, după ce a căzut bruma și după ce puieții au ieșit din starea de vegetație, deci sunt în repaos vegetativ sau dorm, mai profan spus. Acela este momentul în care noi putem să scoatem puieții din pepiniere și să îi transplantăm în altă parte. Noi întotdeauna am plantat cu puieți, nu am plantat niciodată din sămânță. Cred că momentan nu se fac proiecte de voluntariat cu plantat direct sămânța și să crească așa. Cel puțin nu am auzit eu până acum. Dar acestea sunt momentele și între ele mai avem momentul de vară, când mergem la plantații să verificăm dacă s-au prins, dacă au înmugurit și să scoatem buruienile dimprejurul lor, care să nu îi sufoce.

În unele cazuri, chiar inginerii silvici ne recomandă dacă, din indiferent ce motive, nu am ajuns poate să scoatem buruienile și au crescut destul de mari, în unele cazuri, de exemplu ni s-a recomandat să nu le mai scoatem pentru că ele, fiind atât de mari, acoperă puietul și îl protejează de căldura excesivă a soarelui. Și atunci am avut câteva cazuri în care am mers la îngrijire, să scoatem buruienile toamna, și în momentul în care scoteam buruienile ieșeau puieții micuți și cu frunzulițele verzi, erau în regulă. Asta a fost o surpriză foarte frumoasă și a fost ceva contraintuitiv, că de regulă te aștepți că buruienile acaparează, sufocă, dar nu întotdeauna ni s-a întâmplat asta.

Gândul: Care este costul unui puiet? 

Liana Buzea: Prețul unui puiet variază în funcție de specia lui. De exemplu, avem puieți de frasin sau de stejar, care vin foarte micuți, și sunt sub un leu, uneori, în contextul în care noi oricum îi luăm cu zecile de mii. Dar, sunt și puieți mai mari. De exemplu, toamna aceasta avem o plantație foarte mare, este la Jegălia, plantăm salcie. Salciile sunt de trei metri, costul ei este iarăși mare, dar mai sunt și costurile de transport, în cazul ăsta, care sunt semnificative. Vorbim de puieți de peste trei metri, care au nevoie de utilaje speciale la transport, ulterior trebuie tualetate rădăcinile și așa mai departe. Costuri ocazionate pot să fie și cu logistica din jurul lor, nu doar cu puieții în sine. 

Gândul: În funcție de ce criterii vă setați obiectivele de la un an la altul?

Liana Buzea: Realist vorbind, uitându-mă la toți cei șase ani de când am început proiectul, în primul și în primul rând a contat echipa de organizare. Am încercat să ne luăm și după „vrem să plantăm în anumite județe”, obiective de acest gen, sau „vrem să atingem un anumit număr de hectare”, dar adevărul este că realitatea a fost că, până la toate obiectivele astea, a contat echipa de organizare. Câte persoane găseam în diferitele județe pe care le vizam, care erau dispuse să se implice, să țină legătura cu primării, cu direcții silvice, cu companii locale care le furnizau diferitele materiale, cu ONG-uri care, de cele mai multe ori, aduceau voluntari, cu instituții de învățământ (și de acolo ne veneau voluntari), presă locală pentru a anunța și așa mai departe.

În primul rând, la noi strategia, realist vorbind, se bazează pe creșterea echipei sau nivelul de dezvoltare, capacitatea de absorbție a echipei a unor astfel de obiective. Deci am mai avut obiective așa mărețe și am văzut că oricât ne propunem noi, fiind muncă de voluntariat, organizarea pe bază de voluntariat este foarte dificilă. Sunt puțini oameni care au și dorința, dar au și capacitatea să susțină astfel de mobilizare pe termen lung.

Gândul: În medie cât plantați la fiecare acțiune?

Liana Buzea: Iarăși depinde de terenul pe care îl avem. De regulă, media a fost undeva de două hectare per acțiune. Au fost și cazuri în care, cel puțin anul trecut, am ajuns chiar la opt hectare plantate deodată, asta însemnând undeva la 38.000 de puieți sau chiar și mai mult: am avut 40.000 de puieți puși pe o perdea forestieră, deci suprafața era mai micuță, dar peste 40.000 de puieți plantați într-o singură zi. Numărul de participanți a variat de la 200-300, de obicei, până la excepție: am ajuns la 800 de voluntari.

Anul acesta avem o plantație cu 1.200 de voluntari, este cea de la Jegălia, unde avem salciile acelea înalte sau am avut, anul trecut, în toamnă, în Timiș, am avut o plantație de aproximativ trei mii de voluntari. A fost un proiect destul de ambițios acolo și echipa de organizare a fost extrem de curajoasă, în același timp și abilă pentru că au ținut piept acelei plantanții și au făcut un lucru foarte frumos acolo, chiar s-au organizat exemplar. A fost cazul de bună practică pentru toată echipa noastră, de altfel”.

Gândul: Care este media de vârstă a voluntarilor?

Liana Buzea: În general, undeva la 25-26 de ani și chiar este media asta pentru că am avut și școlari, am avut și liceeni, însoțiți de cadrul didactic, am avut și copii mai micuți, dar veniți cu părinții, și am avut și persoane mai înaintate în vârstă, am ajuns și pe la 50-60 de ani. Au fost excepții, dar au venit. De regulă, au venit pentru atmosferă. Pentru gestul în sine tot la atmosferă îl pun pentru că rezistența fizică poate nici la cei foarte micuți, nici la cei foarte înaintați în vârstă nu mai este întotdeauna atât de bună”.

Gândul: Sâmbătă veți avea o nouă acțiune de împădurire. Unde se va desfășura și câți voluntari aproximativ s-au înscris până acum?

Liana Buzea: Sâmbăta aceasta avem o acțiune, amânată de sâmbăta trecută din cauza condițiilor meteo, drept pentru care încă mai strângem și acum confirmări, adică reconfirmări că își pot schimba programul. Sâmbăta trecută aveam undeva la 3.500 de participanți, în medie, pe care îi așteptam. Sperăm foarte mult ca și weekendul acesta să păstrăm cifra, iar județele sunt: Constanța, Buzău, Călărași, Giurgiu, Dolj, Timiș, Iași și am avut și Harghita, dar Harghita a făcut deja weekendul acesta”.

Gândul: Se mobilizează ușor românii? Cum a evoluat implicarea lor din 2011, de când ați lansat proiectul, până în prezent?

Liana Buzea: România se mobilizează foarte ușor atunci când se organizează un cadru, când cineva dă o strigare și asigură un context cât de cât. Unde este mai dificil este, încă, la răbdarea să studieze poate mai atent informațiile pe care un organizator, indiferent de evenimente, le transmite. Deci de multe ori trebuie un pic de migală, adică chiar și dacă faci o faptă bună, indiferent de domeniu, trebuie să iei în calcul câteva detalii pe care ți le dă organizatorul. Și aici am văzut că entuziasmul este mai mare decât răbdarea, uneori.

Este mai dificil la mobilizarea pe organizare. Să mobilizăm comunitatea să se organizeze pe termen lung, și aici vorbim de niște ani, un an, doi ani, este încă o provocare, pentru noi cel puțin. Sunt foarte puțini oameni care au și deschiderea, poate și maturitatea, poate și încrederea în sine. Până la urmă, să te prezinți la autorități, să te prezinți în fața unui ONG, unei companii, la o conferință de presă uneori necesită un anumit nivel de dezvoltare personală și poate că cei care își doresc să facă lucrurile astea nu se simt atât de pregătiți. Și atunci aici este o reticență, nu că nu am fi capabili, dar încă poate nu suntem atât de curajoși, poate nu suntem atât de dezinvolți.

Organizarea pe termen lung este una la care, cred eu, că România mai are de crescut, dar semnele sunt bune. Sunt foarte multe inițiative făcute la nivel național și oamenii încep să prindă gustul, obișnuința și încrederea că se poate”.

Gândul: Unde ați văzut o mobilizare mai rapidă? În cazul proiectului „Let’s do it România” sau în cazul acestui proiect „Plantăm fapte bune în România”?

Liana Buzea: În termeni de participare, pur și simplu în zilele de acțiune, cu siguranță a fost mult mai mare la „Let’s do it România” pur și simplu pentru că era mult mai mult spațiu pentru acțiunea, în sine. Aveam gunoi peste tot și, din păcate, el încă persistă și nu suntem singurul stat care după ce am făcut curățenie, avem problema asta. Pe când la plantare, ai un cadru mult mai restrâns, cu acte mult mai multe elaborate în spate, condițiile logistice sunt, iar, restrânse. Până la urmă trebuie să aduci unelte, apă, materialul săditor, organizator și așa mai departe. Pe când la curățenie, ei se duceau pe cont propriu, cu un instructaj în prealabil, dar se descurcau singuri.

Aici este diferit, atunci organizarea nu permite mobilizare mai mare. Însă cred eu că dacă am găsi o formulă în care am putea să dăm oamenilor mână liberă să facă lucrurile astea, cred că ar fi mult mai mare la program de împădurire pentru că este o acțiune, poate, un pic mai frumoasă, deși utilitatea este aceeași, dar e poate un pic mai frumoasă să plantezi un puiet decât să strângi gunoi. E o părere subiectivă, până la urmă.

Adevărul este că le-am făcut pe amândouă și atunci am avut timp să compar. Dar, din punctul ăsta de vedere, la „Let’s do it România”: la organizare aș zice că la fel, dar pur și simplu pentru că apelul a fost, din prima, național și aveam și o umbrelă, până la urmă. Noi eram sub o umbrelă internațională, România era a șasea țară care, în 2010, făcea acest proiect. Pe când atunci când am lansat în România, nu am reușit să găsim un program internațional care să accepte cumva să preia și inițiativa noastră, deși am căutat atunci pentru că am fost conștientă că atunci când vii cu o idee și e făcută și în alte state, România reacționează un pic mai bine, parcă are un pic mai multă încredere. Nu e un lucru rău, pur și simplu e ce am remarcat. Deci sub un imbold de la alte state venit, de solidarizare, de coalizare, de entuziasm ne ducem și mai repede către organizare, dar putem și fără, doar că un pic mai încetișor. 

Gândul: Sunt suficiente astfel de campanii pentru a-i determina pe români să conștietizeze importanța implicării și importanța acțiunilor de acest gen?

Liana Buzea: Am să vorbesc, în general, despre inițiative de voluntariat, nu doar despre domeniul meu. Sunt atât de multe inițiative care se întâmplă în România, pe tot ce înseamnă mobilizare civică, încât părerea mea este că nu prea mai putem să spunem că nu avem ce să facem. Avem ce să facem dacă noi căutăm pe de-o parte, și dacă cei care organizează inițiativele respective reușesc cumva să răzbească cu mesajul prin masa de informații care vin din domeniul politic, economic și așa mai departe. Sectorul civil încă nu reușește să străpungă atât de bine mainstream media”.

Gândul: Considerați că ar trebui, în acest sens, să se intervină și la nivelul învățământului? De exemplu, să se introducă în programă o materie obligatorie care să vizeze protecția mediului?

Liana Buzea: Din câte știu, materii opționale ar mai fi. Ultima oară, cel puțin, când am avut discuții de genul acesta prin 2011, știam că mai erau și știu că profesorii își mobilizează cumva elevii, adică știu cererile pe care noi le primim. Știu că de „Săptămâna altfel” se fac foarte multe evenimente și atunci învățătorii, profesorii îi duc pe elevi unde mai pot. La nivel de programă națională, cu siguranță. Cred că nu doar protecția mediului, cred că sunt o mulțime de alte domenii care ar putea să fie incluse în programă, care să ne ajute, adică la nivel practic.

Dar da, pentru protecția mediului, sigur că da, aș pune cel puțin în clasele I-IV, poate chiar în clasele I-VIII să aibă puțin habar de domeniu. Până la urmă, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Națiunilor Unite și așa mai departe militează foarte mult și fac foarte multe programe și e păcat să nu aflăm de ele. Chiar și în școală, până la urmă, chiar și așa date de către altcineva, dacă noi nu ne ducem de la început către ele să le căutăm și la vârstele micuțe nu prea căutăm foarte multe lucruri, adică mai întâi trebuie să avem un exemplu”.

Gândul: Ați lansat și aplicația „Harta tăierilor de păduri”. Câte sesizări primiți în online și care este traseul lor, de la primire?

Liana Buzea: În 2012 am lansat această aplicație, după eforturi de câteva luni considerabile. În acest moment nu mai este activă, în sensul că noi, ca echipă, nu am mai avut resursele să ne ocupăm de ea. Dar, a funcționat în 2012 și 2013. În acea perioadă, noi am strâns peste 2.000 de sesizări din toate județele țării, județele de vârf fiind Argeș și Suceava, cu raportări. Chiar și în 2012, și ulterior și în 2013, am mers pe teren cu voluntari, care au fost dispuși să se organizeze alături de noi. Cu reprezentanți ai poliției, jandarmeriei și direcțiilor silvice, de fapt era Inspectoratul de Regim Silvic am mers să verificăm câteva din raportările respective, pentru că adevărul este că ar trebui să mergi tot timpul numai pe teren să le verifici, ceea ce noi, cu resursele noastre, nu puteam să facem asta.

Dar din toate sesizările pe care noi le-am primit prin aplicație, le-am verificat pe teren și ulterior am trimis și o adresă oficială către autorități, și la București, dar și în județele în care am făcut atunci, am primit informații despre cele care erau tăieri ilegale și ni s-a comunicat numărul de dosare penale pe care le aveau fie deschise de dinainte, fie se deschiseseră din acel moment, fie acolo unde erau tăieri cu autorizație, numai că poate nu s-au respectat întocmai prevederile autorizației respective și atunci s-au făcut verificări și, în unele cazuri, sancționări, iar mai departe noi ne-am constituit parte civilă, cu sprijinul unei case de avocatură, într-un dosar în județul Argeș la care am putut să avem acces și în cazul în care ar fi fost nevoie de ajutorul nostru, noi ne-am fi arătat dispuși să contribuim cu orice era necesar. Însă au fost niște eforturi considerabile pentru noi, tocmai de aceea nu am avut nici echipa cu care să putem să organizăm și harta tăierilor de pădure, așa cum ar trebui organizată și nici resursele. Cel puțin, activitățile pe teren erau un efort destul de mare pentru noi.

Însă, din 2013, dacă nu mă înșel, sau 2014 deja Ministerul Mediului a dat drumul serviciului „Radarul Pădurilor” care a funcționat și, din câte știu eu, încă mai funcționează, adică oamenii pot să depună sesizările direct către autorități și am văzut că în prezent mai sunt și alte organizații care au lansat aplicații online similare pe care se pot raporta tăieri de păduri. Ceea ce ne-a bucurat pe noi atunci a fost că eram primii care făceam o astfel de aplicație și care am dat un imbold cumva, până la urmă, societății să facă lucrurile mai departe, iar cea mai bună mobilizare a fost cea de la Ministerul Mediului. În definitiv, tot acolo trebuiau să ajungă sesizările și de la noi, dacă veneau, le verificam, selectam ce puteam să verificăm pe teren, ulterior dădeam totul către autorități  pentru că noi nu suntem abilitați să facem verificări și să identificăm făptași, să sancționăm și așa mai departe”.

Gândul: Ce măsuri ați dori să vedeți pentru a stopa acest fenomen al tăierilor ilegale de pădure?

Ne-am dori să fie mult mai multe inițiative, poate chiar și la nivel local, atunci unde se văd și se cunosc deja cazurile, pentru că la nivel local oamenii cam știu despre ce e vorba. Multe sesizări pe care noi le primeam pe aplicație erau exact așa, și întotdeauna sub regimul anonimatului. Am avut această opțiune tocmai ca să nu expunem oamenii unor riscuri atunci. Dar ne-am dori mult mai multă inițiativă și mult mai multă încredere din partea comunităților locale.

Asta pentru că, la un moment dat, face un ONG, să zicem, sau două ONG-uri fac câte o aplicație online, dar nu poți să te aștepți că toate problemele din țară se rezolvă numai cu două organizații non-guvernamentale. Este necesar un efort coroborat și ce mi-aș dori eu mult mai mult, pentru că pot să mă exprim la nivel de mobilizare civică, până la urmă aici m-am sesizat, m-am mobilizat și m-am activat. Ceea ce mi-aș dori este să văd un pic mai multă atitudine constructivă. Chiar și acțiunile noastre de împădurire au avut de foarte multe ori reacții de tipul „plantați voi și vin alții să fure”.

Pe stilul ăsta, nu am mai face nimic: nu am mai merge la școală, nu am mai face școli noi în sate, nu am mai face afaceri care să ajute și comunitățile locale, pentru că până la urmă toate afacerile noastre ajută comunitatea, oferă servicii de care avem nevoie, nu am mai face nimic în stilul ăsta. Atunci mentalitatea asta „de ce să fac eu că altul fură sau că altul strică” este o mentalitate păguboasă. Și eu, cel puțin, ca ecologist, ca activist pentru că sunt acum în postura aceasta, aici, mi-aș dori foarte mult să văd mentalitatea asta schimbată. Poate nu neapărat la persoanele mai vârstnice, pentru că au trecut prin anumite experiențe și este greu să schimbi o mentalitate formată, dar la cei tineri. Noi care suntem la 20-30 de ani nu mai avem scuza asta, s-a schimbat tot contextul nostru.

Până la urmă 1989 a produs niște efecte și noi ne bucurăm astăzi de mult mai multă libertate față de părinții noștri sau bunicii noștri. Haide să o folosim și hai să ne-o asumăm. În primul rând aici aș vedea și aici mi-aș dori să văd mult mai multă încredere, curaj, determinare, inițiativă, strategie chiar, planificare, organizare din partea oamenilor. Adică hai să ne mobilizăm. Nu mai putem să așteptăm. Sunt alte state, chiar din Europa, chiar din fostul bloc comunist care fac lucrul ăsta deja. Noi de ce nu am putea? Primul răspuns ar fi pentru că nici nu ne-am propus asta. Hai să schimbăm puțin mentalitatea, hai să schimbăm abordarea și dup-aia vin și restul lucrurilor. Până să arăți cu degetul pe altul, uite-te un pic la tine și încearcă un pic. Chiar și un an de zile din viața ta dacă îl dedici pe lucrul ăsta, indiferent de domeniu, nu vorbesc doar de protecția mediului, o să conteze.

 

 

 

 

Inchide