Vadim Ghirda: „Să fii numit jurnalist de conflict e un fel de accesoriu la modă”

Munca i-a fost recunoscută la numeroase concursuri internaționale de prestigiu. De-a lungul timpului, Vadim a primit premii precum Associated Press Managing Editors Award (2000, 2001 și 2003), Premiul I al Editor and Publisher Photo Contest (2001), Premiul I al National Headlines Awards (2002), Premiul I al Atlanta Photojournalism Seminar (2007) sau Premiul I al US National Press Photographers Association, la secțiunea „Contemporary Issues Single” (2013). Fotografia premiată în 2013 înfățișează un bebeluș de 8 luni, aflat într-un incubator de la spitalul „Marie Curie”, care avea nevoie de un transplant pe care nu l-a primit.

Cei de la Media Fem l-au întrebat pe Vadim Ghirda cum se simte în mijlocul zonelor de conflict și de ce atu are nevoie un fotojurnalist ca să atingă excelența.

Ce înseamnă fotojurnalismul de conflict?

Înseamnă altceva pentru fiecare. Inițial, pentru mine, a însemnat o cale de a-mi hrăni ego-ul, o încercare de a mă simți diferit sau deasupra altor oameni. Pe scurt, de a mă da mare. Acum este încercarea de a face oamenii să empatizeze cu alți oameni și să aprecieze șansa uriașă de a trăi într-un loc în care nu e război.

Este o încercare utopică de a trezi în privitori o pornire de durată împotriva intoleranței, o conștientizare a faptului că violența, în orice formă, nu este niciodată soluția reală sau de durată a unui conflict.

Care e cea mai dificilă situație cu care v-ați confruntat?

Conștientizarea faptului că nimic din toate încercările acestea, ale tuturor celor care fac genul ăsta de fotojurnalism, cu bună credință și intenții bune, nu au avut vreodată un rezultat semnificativ în schimbarea felului de a gândi al celor care inițiază conflictele armate. Nu a crescut deloc importanța pe care acei oameni – în poziția de a opri sau de a nu începe o confruntare armată – o dau vieții semenilor lor. Eu cred că oprirea unui război nu este exclusiv în mâna unui om sau a unui mic grup aflat la vârf – cred că sunt mulți oameni care, dacă ar considera existența altora la fel de importantă ca a lor, ar avea, împreună, o putere de a opri aceste lucruri.

Nu spun, evident, că jurnalismul de conflict este un demers fără sens: cunoașterea este crucială și orice schimbare de mentalitate, fie și a unei singure persoane contează imens. Pentru mine rămâne tristețea că atâția ani de fotografie de conflict și jurnalism de conflict au avut un efect neglijabil în crearea unui mental colectiv real împotriva războiului. Nu mă refer la anii în care eu am făcut această meserie sau la imaginile mele, mă refer la tot ce s-a produs de-a lungul istoriei în acest domeniu.

Vreau să subliniez că eu nu mă consider un fotojurnalist de conflict; sunt un om care a avut ocazia să vadă conflicte armate de câteva ori și să lucreze în locurile acelea. Asta nu mă face ceea ce eu numesc fotojurnalist de conflict – sunt reprezentanți serioși ai acestei categorii în lume, oameni care și-au sacrificat și viața, ca să nu mai vorbim de ‘calitatea’ vieții până în acel moment, în această misiune. Eu nu sunt unul dintre aceștia. În prezent mulți oameni sunt numiți cu usurință jurnaliști de conflict, este un fel de accesoriu la modă pe care îl putem purta pentru a fi mai vizibili – trebuie să rezistăm tentației, pe care o înțeleg din proprie experientă, din păcate, și să manifestăm reținere și realism în folosirea acestei definiții, măcar din respect pentru cei care chiar au făcut asta, dacă nu din respect pentru adevăr.

Care e principalul atu pe care trebuie să-l aibă un fotojurnalist?

Sunt mâinile perfect curate. Pot fi menținute așa și fără să mergem să le spălăm în momentele delicate cu care, foarte probabil, ne vom întâlni. Acest lucru e valabil pentru jurnalism în general, nu doar pentru cel de conflict. E greu de susținut prin exemple din contemporaneitate, pentru că nu se mai poartă de ceva vreme, dar mâinile curate ne dau o forță extraordinară, singura care rezistă cu adevărat timpului.

Persoana care dorește să practice jurnalismul de conflict trebuie să înțeleagă ce înseamnă jurnalist în general; în sensul de modă veche, adică cineva care respectă adevărul și pe cei despre care scrie. Cineva care face această meserie din pasiune, din interes real pentru problemele altora și nu o folosește doar ca vehicul de auto-promovare sau ca mijloc de câștig material. Să fie pregatită ca, văzând lucruri îngrozitoare, să-și păstreze mereu un dram de încredere că specia din care face parte – mă refer la oameni, nu doar la jurnaliști – ar putea să se schimbe vreodată în bine și că jurnalistul are un rol real în realizarea acestei speranțe extraordinare.

Nu pare complicat ce spune fraza anterioară, citit cu ochi tineri cred că pare aproape simplu – NU e. Nu este însă deloc imposibil – am spus lucrurile de mai sus pentru a accentua că nu este o meserie pe care să o abordăm ca pe un divertisment, ci doar foarte, foarte serios. Altfel putem face foarte mult rău, iar rău există deja mai mult decât suficient.
Un sfat de carieră: este mult mai greu să te remarci făcând rău, concurența este în prezent foarte mare. E mai simplu să încerci să te remarci făcând bine, sunt mult mai puțini cei care măcar încearcă asta.

Fotojurnalismul este mijlocul perfect prin care poți schimba lumea spunând o poveste. Dacă vrei să îți transformi pasiunea pentru imagine în job, vino la cursurile Media FEM pentru cameraman-fotoreporter. Învață de la cei mai buni!