SUA au lovit trei petroliere iraniene după ce nave militare americane ar fi fost atacate cu rachete
Forțele armate ale Statelor Unite au lovit trei petroliere iraniene, după ce două nave militare americane ar fi fost vizate de mai multe atacuri cu rachete, a anunțat sâmbătă armata americană, potrivit Associated Press.
Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), un portavion și un distrugător americane au evitat ceea ce Washingtonul a descris drept „multiple atacuri iraniene neprovocate”. Nu au fost raportate victime în rândul militarilor americani.
SUA acuză „rețele clandestine” de transport petrolier
În urma operațiunilor, două petroliere iraniene au fost scoase definitiv din funcțiune, în timp ce o a treia navă, care nu avea încărcătură, a fost distrusă. Armata americană susține că cele trei nave făceau parte dintr-o rețea clandestină de transport al petrolului, despre care afirmă că generează venituri pentru Gardienii Revoluției și grupările armate aliate Iranului.
Unul dintre petroliere a fost lovit în apropiere de insula Kharg, principalul punct iranian pentru exporturile de petrol, iar un altul în zona Jask. Cea de-a treia navă a fost atacată în Golful Oman. Armata americană a publicat și imagini despre care afirmă că surprind operațiunile.
Șeful Comandamentului Central al SUA, amiralul Brad Cooper, a avertizat că Washingtonul este pregătit să continue operațiunile împotriva flotei petroliere iraniene.
„Nu vom ezita să apărăm forțele americane și, dacă va fi necesar, să distrugem flota petrolieră limitată și expusă a Iranului”, a declarat Cooper.
Iranul nu a semnalat victime. Atacul afectează traficul vaselor în Strâmtoare
Iranul a acuzat, la rândul său, Statele Unite că au atacat un petrolier iranian în apropierea insulei Kharg. Televiziunea de stat iraniană a relatat că nava ar fi fost lovită de patru rachete americane, fără a anunța victime. SUA nu au confirmat imediat acest incident.
Noile atacuri au loc în contextul reluării confruntărilor militare dintre SUA și Iran, după aproximativ o lună de relativă acalmie. Schimburile de lovituri au afectat deja traficul comercial din Strâmtoarea Hormuz, una dintre principalele rute maritime pentru transporturile mondiale de petrol.