Povestea unui mare campion. Florin Gheorghiu, primul nume inclus în Hall of Fame-ul şahului românesc. „Am un sigur regret, acela că n-am putut să ies și campion mondial de seniori”
Florin Gheorghiu, devenit la doar 16 ani campion naţional de seniori şi Maestru al Sportului, a avut o carieră impresionantă în șah pe parcursul mai multor decenii. Mare Maestru Internaţional, sportivul a jucat cu nouă campioni mondiali: Mihail Botvinnik, Vasili Smîslov, Mihail Tal, Tigran Petrosian, Boris Spasski, Bobby Fischer, Anatoli Karpov, Garry Kasparov şi Vladimir Kramnik.
Marele șahist al României a vorbit, într-un interviu, despre momentele de fericire și succes pe care le-a avut de-a lungul timpului.
„La 16 ani am ieșit prima oară campion de seniori ai României, prima oară când am ieșit campionul Statelor Unite, Campion Mondial de juniori. A fost extraordinar, mai ales când ești foarte tânăr. Știți cum este entuziasmul tinereții. După aceea, sigur, te mai obișnuiești un pic când vin succese, după succese și intri într-o anumită galerie de mari jucători. La noi în șah este un fel de elită mondială între primii 10-20 de jucători.
Acum, sigur, e un pic altfel pentru că au venit computerele care joacă mai bine decât oamenii și, în sfârșit, e un pic diferit, dar oricum a fost o perioadă foarte frumoasă care cred că a fost numită pe bună dreptate epoca romantică a șahului.
Eu am avut privilegiul și mă întâlnesc la masa de joc cu nouă campioni mondiali, ceea ce este un lucru extrem de rar. În primul rând că trebuie să-i prinzi în viață cumva și în al doilea rând să te ridici la înălțimea valorii lor. Deci în sfârșit, una peste alta, a fost frumos”, a mărturisit acesta.
„Am ales șahul și cred că am făcut bine”
Florin Gheorghiu a povestit cum a decis ca viața să-i fie „o tablă de șah”. Deși a câștigat numeroase premii și a dobândit nenumărate titulaturi, marele șahist român are și un regret, acela că nu a devenit campion mondial de seniori.
„Am început și eu ca orice copil cu tatăl meu acasă și încet, încet și-a dat și dânsul seama că am un oarecare talent pentru jocul acesta. A fost destul de greu să ne decidem, adică să mă decid eu din cauză că atunci când eram copil aveam oarecum niște veleități și pentru pian, vioară și desenam frumos, adică puteam să pictez. De altfel, era trăsătura familiei, fiindcă două surori ale tatălui meu, era una din ele pictoriță renumită, cealaltă cântăreață de operă.
În cele din urmă am ales șahul și cred că am făcut bine. A fost un drum lung. Atâtea decenii să joci la cel mai înalt nivel. E foarte greu și, în sfârșit, a fost plin de satisfacție. E adevărat, din cauza sistemului care mi-a pus unele piedici. Am un sigur regret. Puteau să fie și unele lucruri mai bune. Principalul regret este faptul că n-am putut să ies și campion mondial de seniori. În rest, am reușit cumva să le fac aproape pe toate”, a povestit marele șahist.
RECOMANDAREA AUTORULUI: