Prețuri uriașe pentru noaptea dintre ani. Unii hotelieri au „tăiat” din mânare

Publicat: 22 11. 2025, 17:55
Foto - Caracter ilustrativ / MEDIAFAX FOTO

Mai sunt cinci săptămâni până la sărbătorile de iarnă, iar mai bine de trei sferturi din locurile de cazare în Poiana Brașov sunt rezervate de Revelion. Chiar dacă prețurile la pachete nu sunt tocmai mici, iar transportul pe cablu s-a scumpit, iubitorii de sporturi de iarnă tot vor să profite de vremea bună pentru schi.

Un hotel de trei stele din Poiana Brașov a propus un pachet de servicii turistice de Crăciun, pentru trei nopți în regim de demipensiune, iar prețul pornește de la 5.100 de lei pentru o cameră dublă. Pachetul de Revelion într-un hotel de patru stele, pornește de la 7.000 de lei de persoană pentru perioada 30 decembrie și 3 ianuarie.  În acest preț sunt incluse regimul de demipensiune, spectacolul de Revelion şi brunch-ul de pe 1 ianuarie.

Unii hotelieri au redus din mesele oferite pentru a păstra prețurile mai accesibile

Tot în Poiana Brașov, dar într-un hotel de 3 stele, prețul pornește de la 7.500 de lei pentru o cameră dublă. În acest preț sunt incluse cazarea pentru 3 nopți, cina festivă și brunch-ul și accesul la serviciile spa. Prețul transportului pe cabul s-a scumpit în medie cu 9% anul acesta.

Unii hotelieri spun că de dragul păstrării unor prețuri accesibile pentru clienţii tradiţionali fie au fost nevoiţi să facă pachete cu doar 3 nopţi de cazare, în loc de 4, fie au redus din mesele pe care oferă.

Recomandările autorului: