Un cartier întreg din Bilbao s-a mobilizat pentru salvarea afacerii cu flori a românilor Nina și Ion. Gestul impresionant a fost preluat de toată presa iberică
Solidaritate impresionantă în Spania, pentru doi români deținători ai unei florării care era în pragul închiderii. Un cartier întreg din Bilbao, cel mai mare oraș din Țara Bascilor, s-a mobilizat exemplar pentru ei. Românii au reușit, exact ca în filme, să salveze in extremis frumoasa afacere. Subiectul a fost reluat pe larg în toată presa iberică.
„Suntem ca într-un vis”
Un cuplu de români stabiliți în Spania a primit dovada unei solidarități emoționante din partea vecinilor și comercianților din cartier, după ce a fost nevoit să retragă plantele din fața florăriei pe care o administrează, scrie Jurnaldeemigrant, care citează publicația El Correo. Mobilizarea exemplară a celor din jur a dus, în final, la obținerea autorizației necesare. Florile au revenit în stradă, colorând mai departe spațiul intim al cartierului.
„S-au implicat cu totul și încă suntem ca într-un vis după ce am văzut tot sprijinul pe care l-am primit. Suntem foarte emoționați și fericiți”, au transmis cei doi soți născuți în România.
Nina și Ion dețin de 10 ani o afacere cu flori, în Țara Bascilor
Nina și Ion Dănilă conduc de peste 10 ani Floristería Nina, amplasată pe Strada Uriortu, dîn cartierul Castaños. Cei doi locuiesc de 20 de ani în Țara Bascilor. Admit că nu stăpânesc perfect limba, așadar nu știau ce demersuri administrative erau necesare pentru a putea expune plantele în exteriorul localului lor.
Spania are cea mai mare comunitate de români din lume
Ziua de 4 mai a fost una dramatică pentru cei doi soți români. Atunci au fost informați sec de Primărie că nu mai pot ține plantele în afara florăriei fără a deține o autorizație.
„Ne-au sunat de la Primărie și ne-au spus că nu puteam ține plantele în afara localului. Ne-am speriat foarte tare, pentru că nu știam că faptul de a le ține pe stradă ar putea fi o problemă”, a spus Ion.
Somați de primărie, românii au recurs la un gest surprinzător
Pentru cei doi, vestea a însemnat aproape un dezastru. „Ne-am gândit că ar putea fi sfârșitul afacerii noastre”, recunoaște Ion.
Disperați, cei doi români au luat din fața magazinului toate plantele și aranjamentele florale care deveniseră, cu timpul, un decor pitoresc al zonei. Decizia a adus implicit pierderi, o parte dintre plante degradându-se după ce au fost mutate în interior.
„Plantele sunt viață, nu pot deranja pe nimeni. Au nevoie de aer și de lumină naturală. A fost o lovitură foarte grea și a însemnat și pierderi economice importante. Pentru că, după ce le-am băgat înăuntru, multe dintre ele s-au stricat. Măcar ar fi putut să ne anunțe din timp, ca să nu cumpărăm atât de multă marfă”, au explicat Nina și Ion pentru publicația spaniolă.
Afacerea cu flori a doi români din Spania a fost salvată de concetățeni. Sursa foto: El Correo
Comercianții și locuitorii din Castaños s-au mobilizat exemplar
Sprijinul a venit neașteptat de rapid din partea celor care îi cunosc sau care au auzit de caz. Comercianți și locuitori din Castaños s-au organizat pentru a-i ajuta să obțină toate documentele necesare. Motivul a fost unul sentimental – considerau că florile celor doi făceau parte firesc din viața cartierului și chiar o înfrumusețau.
Mila Ortún, care administrează împreună cu sora sa, Cristina, magazinul Bilbao 48007 de pe strada Múgica y Butrón, foarte aproape de florărie, a fost unul dintre cetățenii spanioli exemplari care s-au implicat imediat.
„Sunt niște comercianți foarte iubiți în zonă, oameni buni, foarte muncitori și complet integrați. Merită totul. Până la urmă, a fost o lovitură pentru toți, pentru că multe magazine cumpărăm florile de la ei: Ion vine, le udă și le aranjează, iar când are mai multă marfă ne decorează toate magazinele. Colțul acesta este mereu plin de flori, până într-atât încât multe persoane cunoscute pe rețelele sociale vin să facă fotografii”, spune Mila.
Afacerea cu flori a cuplului de români Nina și Ion a fosr salvată de concetățenii spanioli. Sursa foto: El Correo
Bascii au obținut toate documentele necesare pentru a salva afacerea
Demersurile oficiale au început la scurt timp după decizia de retragere a plantelor luată de cuplu.
„Ne-am pus repede în mișcare, pentru că știam ce poate însemna ceva de acest fel pentru un mic comerciant. Pe 18 mai am depus cererea oficială pentru autorizație la Primărie, cu actele și fotografiile cerute. În plus, ne-a ajutat să facem asta Rafael Gardeazabal, fost președinte al Bilbao Dendak, căruia vrem, de asemenea, să-i mulțumim pentru sprijin”, a detaliat Mila Ortún.
În paralel, a fost organizată și o strângere de semnături pentru a rezolva cât mai repede. „În acest cartier, comercianții suntem foarte uniți. Acum ne organizăm ca asociație, dar de mulți ani punem în mișcare inițiative pentru a dinamiza o zonă care are mult comerț și multă viață. Și aveam clar că vom face tot posibilul ca să-i ajutăm”, a mai spus ea.
Semnături adunate în doar 15 zile
Semnăturile au fost adunate timp de 15 zile și depuse la registru pe 16 iunie. Potrivit Milei Ortún, susținerea a fost puternică încă de la început: „Am obținut în total 226 de semnături în două zile, de la numeroase magazine și vecini, pentru că îi cunosc și știu că sunt muncitori și oameni buni”.
Afacerea cu flori a cuplului de români Nina și Ion a fosr salvată de spanioli.
Pe 20 iunie, Primăria le-a acordat autorizația, iar Nina și Ion au putut să așeze din nou plantele în fața florăriei. În semn de mulțumire pentru toți cei care le-au fost alături, românii au organizat joi după-amiază o petrecere în spațiul pe care îl au chiar vizavi de florărie.Au venit cu bucurie zeci de vecini și comercianți din cartier.
Florăria face parte din tezaurul cultural al zonei
Petru Bárbara Collantes, locuitoare din Castaños, florăria are un rol important în zonă: „Este o afacere care dă multă viață, toți cumpărăm florile de la ei. Sunt foarte amabili și ne place că sunt aici”.
Aceeași părere o are și José Manuel Sánchez, cizmar cu peste 30 de ani de activitate în Huertas de la Villa. „Aduc multă bucurie și culoare pe stradă. Este un magazin care menține zona vie și care nu trebuie pierdut. Trebuie să luptăm cu toții pentru ca acesta să rămână un cartier vesel și armonios”, a spus cizmarul.
Afacerea cu flori a doi români din Spania a fosr salvată de concetățeni. Sursa foto: El Correo
Spaniolii se bucură că florile au revenit la locul lor
Și Carlos Montañés, de la barul Novecento, a participat la momentul de mulțumire. „Trebuie să-i ajuți pe vecini atunci când au o problemă. Plantele înfrumusețează strada, dau culoare și atmosferă și nu încurcă pe nimeni. Ei doar muncesc pentru a-și duce afacerea mai departe, iar faptul că plantele s-au întors este o bucurie”, a declarat acesta.
Begoña López de Larrinaga, de la Corsetería Belarrinaga, a fost impresionat de cât de puternică a fost reacția oamenilor din cartier: „Am strâns o mulțime de semnături, pentru că oamenilor li se părea foarte revoltător că plantele fuseseră retrase. Ei sunt sufletul cartierului; nu fac rău și nu încurcă, dimpotrivă, înfrumusețează împrejurimile”.
Românii au dat o petrecere cu bucate tradiționale, în semn de mulțumire
La petrecere au fost oferite gustări, inclusiv omlete pregătite de 3 baruri din cartier, Novecento, La Pasarela și Bar Bilba, localuri premiate și la competiții gastronomice. Precum și delicioase preparate tradiționale din țara de origine a celor doi soți, România. Românii au mărturisit că s-au simțit copleșiți de felul în care comunitatea s-a unit în jurul cauzei lor.
„Voiam să le mulțumim oamenilor pentru tot ce au făcut pentru noi. S-au implicat cu totul și încă suntem ca într-un vis după ce am văzut tot sprijinul pe care l-am primit. Suntem foarte emoționați și fericiți”, au transmis cei doi, înconjurați de vecinii care au contribuit la revenirea florilor în colțul devenit unul dintre cele mai iubite din Castaños.