Ce greu e să fii OM. În România

Ce greu e să fii om.

În România!

Cu toata mânia, furia,

Cu frica și farfuria.

Cu temeri și supuneri

Ca să fie bine când numeri

Cu oameni lăsați în urmă

Puși pe fugă sau forțați în turmă

Și p-urmă nivelați și secați de voință și iubire

În timp ce supraviețuiesc fin’că să trăiască nu le mai stă în fire.

Ce greu e să fii om.

În România.

Unde vezi din ce în ce mai rar omenia, frăția…

Unde femeia de acasă e DOAR soția.

Unde bărbatul trebuie băgat cât mai repede-n mormânt,

AFACERI Dumitru Alexandru Bodislav, ASE, la conferința „Made in Romania”: Mediul de afaceri are nevoie foarte mare de finanțare, dar și de un executiv super avansat

17:34

FLASH NEWS Al doilea om în stat – Mircea Abrudean – și Dinel Miruță, prinși în Parlament cum freacă menta la propriu. Ghiveciul primit de Siegfried Mureșan să „frece menta la Bruxelles” a căzut în mâinile celor doi

17:24

Unde prostul cu bani prinde iertarea oricărui sfânt.

Unde părinții sunt blocați într-un timp ce i-a marcat

Și încearcă să-ți transmită ceva ce a funcționat

Pentru ei, dar nu mai e actual și nici factual,

Unde bătaia vechiului cu noul a devenit ritual.

Unde îți pun pe umeri frica mea de eșec

În timp ce-mi ignor interiorul lunar pentru un cec.

Ce greu e să fii om.

În România.

Unde un braț întins e semn de slăbiciune

Sau prilej de furăciune ori motiv de suspiciune

Dar niciodată prilej de bunătate,

Fin’că să o vezi a devenit o raritate.

Amabilitate, răbdare, ascultare,

Principii, etica muncii, onoare,

Interes comun și pași clari către bunăstare…

Parcă stăm în întuneric, chiar și când afară-i soare.

Și unii pleacă, și unii rămân,

Și unii se întorc și trag în plămân

Aerul pe care îl știu de mici copii,

Apoi se-ntorc la străini, că fie ce-o fi

Da’ viața merge înainte și acasă nu-i prea bine

Și toți au ajuns un „eu” care muncește pentru un „tine”!

Ce greu e să fii om.

În România.

Unde toți vorbesc unii peste alții,

Unde pentru 3 lei se vând între ei frații

Și pentru alții 5 se blochează o stație,

Chiar dacă trenul nostru are nevoie de accelerație.

Unde „las-o, bă, că merge așa!”

E frate cu „să mănânce și gura mea”.

Unde „eu sunt ok da’ ceilalți sunt aiurea”,

Unde încă nu vedem de copaci pădurea.

Și unde ne chinuim cu toții să ne găsim echilibrul

Da’ problema-i că nu-i mai recunoaște nimeni chipul.

Ce greu e să fii om.

În România.

Și totuși sunt.

O grămadă!

Sper să se unească, odată!

La mulți ani!