Prima pagină » ALEGERI 2024 » Daniel Stan, primar PSD ales cu peste 80% la nivel de reședință de județ: „Le-am spus oamenilor că voi face exact ceea ce am făcut și până acum”

Daniel Stan, primar PSD ales cu peste 80% la nivel de reședință de județ: „Le-am spus oamenilor că voi face exact ceea ce am făcut și până acum”

Cristina Corpaci

Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, candidat din partea PSD pentru un nou mandat, a fost reales cu peste 80% dintre voturile exprimate, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Reporterii Gândul au stat de vorbă cu primarul Cristian Stan, care a obținut un al treilea mandat. 

Întrebat cum a reușit să obțină mandatul cu peste 80 de procente, Daniel Cristian Stan a explicat că printre factorii care au condus la rezultat au fost comunicarea permanentă cu oamenii și atragerea masivă de fonduri europene.

Ar fi multe de spus. Cred că una din explicații ar fi comunicarea permanentă cu oamenii. Asta ar fi una din explicații. A doua, o campanie intensă și insistentă de investiții și atragerea unor bani europeni într-o valoare foarte mare, cât toate celelalte municipii de reședință de județ din regiune la un loc, la care mai adăugăm vreo sută de milioane și asta pe toate programele operaționale lansate în ultimii ani. Apoi, o echipă bună atât la nivelul administrației publice locale, cât și parteneriatul bun cu administrația județeană. Sunt multe de spus, nu există o singură explicație. Sunt mai mulți factori care au condus la rezultatul acesta, a declarat Daniel Cristian Stan.

Primarul din Târgoviște a mai spus că planul său este pe atragerea de fonduri europene, la fel cum s-a întâmplat deja în mandatele anterioare.

„Dacă este să vă spun ce le-am promis, le-am făcut o promisiune onestă și le-am spus că voi face exact ceea ce am făcut și până acum. Asta le-am spus în campanie. Cred că din punctul ăsta de vedere mai onest nu puteam să fiu. Mai avem de lucru la câteva unități de învățământ”, a spus Stan.

Avem proiecte la toate pentru reabilitări, modernizări, extinderi și dotări. Mai avem proiecte importante pe punerea în valoare a unor monumente istorice importante din municipiul Târgoviște. Sigur, sunt proiecte diferite. În momentul acesta avem în lucru vreo sută de investiții pe toate domeniile, iar strategia noastră integral de dezvoltare urbană este foarte pragmatică, este foarte clar orientată către posibilitățile de dezvoltare, indiferent că vorbim de fonduri europene, de fonduri guvernamentale, companii naționale de investiții, ș.a.m.d. Bugetul nostru este unul mic în comparație cu nevoile pe care le avem, adică avem în momentul de față, noi din taxe și impozite nu încasăm mai mult de 50 de milioane pe an, dar avem investiții de 1,1 miliarde, a mai spus primarul din Târgoviște.

CITEȘTE ȘI:

Noul președinte al CJ Buzău, Lucian Romașcanu: PSD Buzău a câștigat 76 de primării din cele 87 din județ. Locul 1 pe țară între organizațiile PSD

Campionul alegerilor din Timiș, Alfred Simonis, NOUL președinte al CJ, își propune să colaboreze cu Alin Nica: „Să nu fie trei-patru luni pierdute”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume