GÂNDURI BUNE. Cristi Puiu, invitatul Cristinei Stănciulescu: „Mi-e teamă că ne îndreptăm cu pași mărunți și repezi către o dictatură”

Cristi Puiu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a șasea parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), regizorul vorbește despre temerile sale legate de perioada complicată prin care trecem cu toții și modul în care se raportează la conceptul morții.

Cristina Stănciulescu: Ce filme ale tale au devenit poezie?

Cristi Puiu: Eh…Pe bune. Filmul de la nunta lui Smaranda. Hai, măi, lasă-mă.

Cristina Stănciulescu: Malmkrog.

„Marfa și banii” nu este tot o pictură?

Cristi Puiu: Nu…Ba din contră, sunt fragmente în celelalte filme unde oamenii sunt autentici, poezia se află în ochi, în privirea oamenilor. Nu vorbesc de lumini, picturi. Dar „Marfa și banii” nu e tot o pictură? Nu, că ăia înjură. Nu funcționez în baza schemelor fixe.

VIDEO Oamenii strânși la Arestul Central, în sprijinul lui Călin Georgescu, au cântat Imnnul Național în frunte cu naistul Nicolae Voiculeț

08:34

SOCIAL Câți ani trebuie să lucrezi în România, cu carte de muncă, pentru a ajunge la o pensie de 10.000 lei, la bătrânețe

08:23

Cristina Stănciulescu: Ceilalți știu că tu nu funcționezi în baza chestiilor fixe?

Cristi Puiu: Unii știu. Sunt mulți oameni ca mine. Nu sunt exemplar unii. Oamenii care gândesc cu organele interne sunt ca mine. Nu cu creierul. Creierul e un fel de cerber. Trebuie ca mișcarea în cadru să se desfășoare așa, în conformitate cu semnele pe care le pun eu aici, compoziția trebuie respectată, dar nu ăla e cinema-ul, fotografia. E o respirație. Când fac fotografie, văd cu privirea periferică. Respir odată cu imaginea din fața mea. Și ce se întâmplă, se întâmplă. Dacă îți este dat, îți este dat. Dacă ai ratat-o, ai ratat-o. Nu are legătură cu controlul.

Cristina Stănciulescu: De unde ți-ai tras energia în perioada asta în care toți am stat pe canapele?

„Ne îndreptăm cu pași rapizi spre dictatură”

Cristi Puiu: Din vin / bere / whisky. Am băut prea mult. Mi-e și teamă să mă duc să-mi fac analizele. Nu glumesc. Nu am putut să fac nimic. Am fost foarte, foarte trist și sunt în continuare. Mi-e teamă că ne îndreptăm cu pași mărunți și repezi către o dictatură.

Toți oamenii vor o etichetă. Nu sunt atât de deștept încât să pot pune diagnosticul în conformitate cu un index.

Nu există posibilitatea de a face lucrul ăsta încă. De cele mai multe ori din păcate oamenii realizează doar retrospectiv în ce s-au băgat. Nu vrei să vorbești pentru că nu vrei să-ți sară ceilalți în cap, iar celorlalți le este frică și lor și nu vor să creadă că lucrurile se duc în direcția aia, dar ne-am transformat foarte urât.

„Orice lucru amestecat pute a c…t”

Ca să ne dăm puțini deștepți, o să zicem cam așa: în măsura în care inteligența artificială avansează către noi, oamenii, facem și noi câțiva pași către el. Întâlnirea o să se petreacă pe la jumătatea podului. Și oamenii și roboții și tehnologia se vor contopi și vom ajunge la vorba aia românească: „Orice lucru amestecat pute a c…t”. End of story. Dacă noi facem pași în direcția asta, asta mă tulbură, suntem atașați de computer, telefon, din trei pași ne instalează tot felul de device-uri și cum o să funcționeze?

O să funcționeze ca silicoanele. Oamenii sunt dispuși să-și facă operații ca să se facă mai frumoși în raport cu un canon livrat de revistele glossy. Oameni care habar n-au ce e frumusețea.

Oamenii intervin asupra propriului lor corp. Pentru că vor să fie frumoși. Dar ce se va întâmpla când ți se va spune că dacă faci tipul ăsta de intervenție creierul tău va funcționa mai bine, încet-încet omul și tehnologia își vor da mână și sentimentul că noi am câștigat ceva e mereu prezent. Dar uită-te aici: În acest obiect (n.r., telefonul mobil) se află secole de cunoaștere: matematică, fizică, chimie, informatică, tot ce vrei tu, în asta. Ca să ce? Ca să vorbești la distanță? Pe bune? Dar de ce nu era bună distanța? Dar ce avea scrisoarea? Dacă așteptai puțin? Dacă îți bătea inima în piept ceva mai tare când îți plecau cei dragi de acasă și nu aveai cum să-i contactezi altfel decât la un telefon fix, atunci când ajungeau la destinație…

„Sunt un nenorocit de anacronic”

Cristina Stănciulescu: Ești retrograd.

Cristi Puiu: Un nenorocit de anacronic și retrograd.

Cristina Stănciulescu: Anacronic și bătrân.

Cristi Puiu: Foarte bătrân. Mai bătrân de 53. Cred că e o prostie. Ne-am furat căciula și consecințele… Viteza e foarte mare, dacă noi decidem să punem azi frână, la cât avem la oră, ne oprim în juma de secol din demența asta.

Adică generația copiilor noștri va trăi normalitatea când va ajunge la vârsta a treia.

Cristina Stănciulescu: Perioada asta poate fi interesantă pentru un film? Poate fi o sursă de inspirație?

Cristi Puiu: Nu există perioadă neinteresantă și dacă gândești filmul așa în schema asta americană, atunci da, toate evenimentele de dimensiuni sunt oportunități, dar eu nu mă uit așa la filme.

„Mă gândesc zilnic la moarte”

Cristina Stănciulescu: La ce te gândești în fiecare zi?

Cristi Puiu: La moarte.

Cristina Stănciulescu: Cum te gândești la moarte?

Cristi Puiu: În toate felurile posibile. Nu mereu la fel, dar îmi fuge gândul, e aproape inevitabil.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!

GÂNDURI BUNE. Cristi Puiu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A cincea parte