Prima pagină » Social » „Glovo” exista și pe vremea lui Ceaușescu! Cum comandau clujenii mâncare și băutură, acasă, în anul 1972

„Glovo” exista și pe vremea lui Ceaușescu! Cum comandau clujenii mâncare și băutură, acasă, în anul 1972

În anii ´70, Clujul devenea notoriu pentru inițiativa alimentarei locale, care începuse, în premieră în țară, să distribuie lapte la domiciliu. Este vorba de casa de comenzi a magazinului local, Magazinul „Sora”, care livra sticle de lapte acasă, așa cum se relata, 1972, într-o secvență din jurnalul sonor de actualități „Săptămâna în imagini – Carnet de reporter”.

Reportajul video de la acum deja o jumătate de secol, produs de produs de Studioul Cinematografic Alexandru Sahia, prezintă acestă activitate de comerț cu totul aparte pentru acei ani.

„Carnetul nostru estival consemnează și un exemplu de maturitate comercială la Cluj. În afara mărfurilor obișnuite pe care, printr-o casă de comenzi o furnizează cumpărătorilor la domiciliu, alimentara locală a întreprins ceva, după știrea noastră, absolut inedit: îți aduce laptele acasă. O face zilnic, matinal, până la ora 7 și în mod civilizat, cu ajutorul unui corp de remizieri stilat și plin de fantezie. 86% din laptele clujean se distribuie astăzi în acest fel. Avantajele sunt multiple și limpezi pentru toată lumea, cu excepția Ministerului Comerțului…”, relatai realizatorii materialului jurnalistic din anii regimului Nicolae Ceaușescu, publicat recent pe un cont de Facebook pentru clujeni.

Cum era la restaurant în anii comunismului

Casele de comenzi funcționau și în alte zone ale țării și livrau și alte bunuri, comandate prin telefon, dar plasarea unei comenzi era un calvar. „Stăteam la telefonul ăla câteva ore bune: suna veșnic ocupat. Era și normal, din moment ce un milion de alți bucureșteni făceau fix același lucru simultan cu mine: toți încercau să sune la casa aia nenorocită de comenzi. Spre capătul listei, după ce terminam cu alimentele principale, începeau adevăratele emoții. Cu voce tremurândă întrebam: „Ciocolată aveți?” ”Avem, dar e chinezească și o dăm doar dacă luați și creveți”. Luam și creveți, ce era să fac? Pe vremea aia, dacă intrai într-un restaurant, nu puteai să comanzi, pur și simplu, apă minerală. Ți se răspundea: „Servim apă minerală doar dacă luați și vin”. În ton cu vremurile, dacă găseai ciocolată, ți se băgau pe gât și alte alimente care nu făceau vânzare atât de bună”, a relatat o bucureșteancă, pe site -ul Vice.ro, preluat de presa clujeană.

Potrivit sursei citate, în București, erau două case de comenzi: „Minerva” și „Albina”.

„Anumite alimente ”strategice” (carnea, de pildă), puteau fi cumpărate în limita a unu-două kilograme. Dacă găseai pui, mai mult de unul singur nu primeai. În rest, puteai comanda ca un boier mălai, făină, zahăr, ba chiar și lapte, dacă aveai noroc. Aveam o listă de cumpărături pe care le bifam, pe rând”, a mai povestit aceasta.

Comenzile veneau peste câteva zile, cu o dubiță așa cum apare și în imaginile filmate la Cluj-Napoca, în 1972, pe care scrie „Transportul mărfurilor la domiciliu – Economie de timp”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Victoria, fiica EX-deputatului Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum 🥲 IMAGINILE DURERII!
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezii vor să „pensioneze” Defender cu un SUV interesant. Modelul vine în România toamna asta
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale