Prima pagină » Mini » Imagini în premieră cu Vadim în aeronava STELEI, în anii ’80. VIDEO

Imagini în premieră cu Vadim în aeronava STELEI, în anii ’80. VIDEO

Corneliu Vadim Tudor a murit la vârsta de 65 de ani, după ce i s-a făcut rău la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei.

Medicii au încercat să-l resusciteze fără succes și decesul „tribunului” a fost înregistrat la ora 18:30.

Legătura lui Vadim cu sportul s-a făcut prin intermediul echipei Steaua, scrie dolce-sport.ro. La finalul anilor ’80, adică în perioada de glorie a actualei campioane a României, Vadim Tudor era nelipsit de la meciuri, atât pe teren propriu, cât și în deplasări.

De numele lui Vadim în sport au fost legate mai multe povești, majoritatea neconfirmate. Fostul politician a susținut că i-a cerut lui Valentin Ceaușescu, fiul tiranului Nicolae Ceaușescu, să retragă echipa Stelei de pe teren la finala de șoc a Cupei României cu Dinamo din 1988. „Nici vorbă de așa ceva. Nici nu știam că este acolo, lângă mine, așa cum a spus el. Decizia mi-a aparținut doar mie”, a declarat însă Valentin Ceaușescu.

Secvențele din filmul atașat surprins atmosfera din aeronava care i-a transportat pe steliști în Capitală, după meciul câștigat la Moscova, 2-1 cu Spartak, în 1988. Din delegația campioanei făcea parte și C.V. Tudor, care apare la minutul 1:14.
 

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu anunță revenirea PSD: „O să-i iasă”
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană după aur