Prima pagină » Video » Rafila: „Ne gândim să DEZVOLTĂM centrele comunitare integrate cu asistență stomatologică și unele care să deservească unde nu sunt medici școlari”

Rafila: „Ne gândim să DEZVOLTĂM centrele comunitare integrate cu asistență stomatologică și unele care să deservească unde nu sunt medici școlari”

Cu bani din PNRR, România reabilitează și dotează 2.600 de cabinete medicale și dezvoltă centre comunitare integrate, menite să acorde servicii medicale, sociale și educaționale pentru comunitățile mai puțin favorizate. “Ne gândim să dezvoltăm și alte tipuri de servicii, cum ar fi asistența medicală stomatologică sau aceste centre comunitare să poată să deservească acolo unde nu există medici școlari și unități de învățământ apropiate”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, în cadrul celei de-a doua conferințe Europa Connect – Health EU Summit – Politici europene în domeniul sănătății și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri GÂNDUL.RO.

În domeniul asigurării asistenței medicale, accesul universal la servicii de sănătate se bazează pe extinderea competențelor în asistența medicală primară.

“Trebuie să fie practică, apropiată de cetățeni și să poată să ofere într-adevăr cât mai multe servicii medicale, nu doar servicii legate de prescripția de medicamente sau de dispecerizare, către zonele de asistență medicală spitalicească sau ambulatorie de specialitate”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„O dezvoltare rațională”

Cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România reabilitează și dotează 2.600 de cabinete de medicină de familie. Peste 40 de milioane de euro sunt alocate dezvoltării centrelor comunitare integrate, mai ales pentru comunitățile mai puțin favorizate.

“În aceste centre, în afară de asistența medicală primară, vor fi oferite servicii de asistență medicală comunitară și pot să constituie centre care să adune toate forțele disponibile la nivel local, fie că discuți de asistent comunitar, de asistent social sau de mediatori sanitari”, a completat Rafila.

Ne gândim să dezvoltăm și alte tipuri de servicii, cum ar fi asistența medicală stomatologică sau aceste centre comunitare să poată să deservească acolo unde nu există medici școlari și unitățile de învățământ apropiate.

O astfel de abordare în domeniu asigurării asistenței medicale este, în opinia ministrului Sănătății, „o dezvoltare rațională”.

“Permite, în viitor, o reorganizare a serviciilor de asistență medicală spitalicească cu spitalizare continuă, încât ele să fie corelate cu dezvoltările tehnologice și cu dezvoltările legate de dispozitivele medicale, de medicația care există în momentul de față și care fac posibil diagnosticul și tratamentul pacientului, fie în spitalizare de zi, fie într-o zonă ambulatorie. E un parcurs firesc”, a completat Alexandru Rafila.

„România are unul dintre cele mai mari numere de paturi, raportat la populație, din Uniunea Europeană”

„România are un număr mare de paturi, raportat la populație, unul dintre cele mai mari numere de paturi, raportat la populație, din Uniunea Europeană și, în mod clar, serviciile ambulatorii, fie că plecăm de la cele de asistență medicală, cât și de la cele de ambulatorii de specialitate, trebuie să înlocuiască o parte din aceste servicii de asistență medicală spitalicească”, mai spune ministrul Sănătății.

„E o evoluție firească și care ține cont de posibilitățile de finanțare ale sistemului medical. Nu în România, ci în general”, a completat Alexandru Rafila.

Un număr de 200 de centre comunitare integrate vor fi construite, reabilitate, modernizate, extinse şi/sau dotate în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Principalul scop al centrelor comunitare integrate este acela de a spori accesul la servicii medicale de calitate pentru populaţie şi, în special, pentru grupurile vulnerabile.

Partenerii celei de-a doua conferințe Europa Connect – Health EU Summit – Politici europene în domeniul sănătății și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Sanador, Regina Maria, Medicover, B. Braun, Astra Zeneca, Roche, MSD.


CITEȘTE ȘI:

Alexandru Rogobete: „26 miliarde de lei, programul global de DEZVOLTARE a sistemului de sănătate prin investiții, digitalizare, tranziție verde”

VIDEO EXCLUSIV | Ce rezerve are Hidroelectrica pentru iarnă? Karoly Borbely: „Avem obligația să stocăm 2 TWh apă. Stăm bine”

Karoly Borbely (Hidroelectrica), la Gândul Green: „În această toamnă vom anunța primele PROIECTE concrete pe care le vom demara”

Cum lucrează primul mare constructor CHINEZ pe semiinelul de nord al Autostrăzii Capitale? Când se va circula între D1 și DN 2

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de des se uită copiii președintelui la televizor? Nicușor Dan: „Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, de nerecunoscut. Cum arată după ce a „topit” un număr considerabil de kilograme
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Americanii au lansat cea mai „parșivă” dronă. Inspirată de „peștele vampir” care urmărește ținta înainte de atac
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Motivul psihologic pentru care unii oameni devin mai fericiți odată cu vârsta, iar alții nu