Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ion Cristoiu: „Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, reacționează la incidente”

VIDEO | Ion Cristoiu: „Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, reacționează la incidente”

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a început să reacționeze la incidente. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a început să reacționeze la incidente”, spune scriitorul Ion Cristoiu.

Bănescu a postat, miercuri seară, pe Facebook un mesaj intitulat „creștinism vs huliganism”. Acesta a precizat că un creștin real nu agresează, nu înjură de toți zeii invocând mama adversarului, nu scuipă spre alții, nu urlă, mai ales la microfon. Postarea a venit după ce miercuri, la Parlament, a avut loc un protest AUR, care s-a lăsat cu violențe, iar doi deputați au fost agresați.

„Până acum, purtătorul de cuvânt al BOR a fost de acord cu schimbarea calendarului. De asemenea, a polemizat cu Arhiepiscopul Teodosie, care a fost membru al Sinodului”, a mai spus Cristoiu.

Mesajul purtătorului de cuvânt al BOR:

„Creștinismul nu este niciodată la cuțite cu realitatea.

E mereu decent și profund realist.

Niciodată strident, niciodată simplist.

Un creștin real nu agresează,

nu înjură de toți zeii invocând mama adversarului,

nu scuipă spre alții și mai ales în sus,

nu urlă, mai ales la microfon (îi înțelege utilitatea),

nu se dă în spectacol, întrucât simte ridicolul,

nu (se) filmează compulsiv,

nu strigă imperativ.

Creștinismul asimilat te scutește de compromitere, te îmblânzește, te rafinează lăuntric, te înțelepțește”.

S-a lăsat cu dosare penale și amenzi după protestul AUR din fața Parlamentului.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București anunță că s-a constituit un dosar penal pentru tulburarea ordinii publice, în urma mitingului organizat de AUR, miercuri, în zona Palatului Parlamentului.

De asemenea, au fost identificate persoanele care i-au agresat pe parlamentarii Ludovic Orban și Csoma Botond.

”În cazul agresării domnului Orban Ludovic, au fost identificați patru contravenienți, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul celui de-al doilea parlamentar, a fost identificat un contravenient, pentru acesta fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat remis de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezinformarea despre vaccinuri nu se oprește la graniță. Avertismentul unui expert internațional despre românii din diaspora
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Cum vede România o italiancă ajunsă aici din întâmplare. Ce a surprins-o după ce a descoperit țara
Click
Război între două familii din Chitila, după ce mireasa a fugit de acasă. Rudele mirelui au cerut banii de nuntă înapoi
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Pot telefoanele mobile să provoace cancer cerebral? Ce spune oncologul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP