Prima pagină » Gândul Live! » VIDEO Mircea Geoană, despre episodul „Sufrageria lui Oprea”: „Există viață fără politică și dincolo de politică”

VIDEO Mircea Geoană, despre episodul „Sufrageria lui Oprea”: „Există viață fără politică și dincolo de politică”

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a fost invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul. Jurnalistul a amintit în discuția cu Mircea Geoană și despre celebrul episod „Sufrageria lui Oprea”, acolo unde s-a spus că s-ar fi jucat cărțile victoriei pentru Traian Băsescu, la alegerile prezintențiale din 2009.

Reamintim că Mircea Geoană și Traian Băsescu au candidat în 2009 la președinția România, Băsescu câștigând în acel an un al doilea mandat de președinte.

„M. Tucă: Știai de sufrageria lui Oprea, de acea întâlnirea din noaptea respectivă? Le porți ranchiună ?

M. Geoană: Pur și simplu trecutul este trecut, mă interesează prezentul și viitorul! Nimeni nu poate să spună că ieși nemarcat dintr-o astfel de experiență, mai ales când tu ai fost subiectul central. Dar, lecția de viață pe care eu am luat-o atunci este una că trebuie să fii sigur că, dacă te bagi într-o competiție, regula jocului este corectă. Și doi: că viața merge înainte și dacă tu crezi în ceea ce ești, viața merge înainte. Este și viață fără politică și dincolo de politică”, conchide Mircea Geoană.

Reamintim că jurnalistul Dan Andonic a afirmat, public, că în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, în sufrageria lui Gabriel Oprea au fost invitaţi mai mulţi şefi ai instituţiilor de forţă, inclusiv laura Kovesi, care au pus la cale câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu. În urma acestor afirmaţii, a fost constituită o Comisie de anchetă.

Gabriel Oprea a infirmat această variantă, susținând că noaptea alegerilor din 2009 a fost de fapt o seară în care a avut loc o cină privată într-o “sufragerie normală”, afirmând că „Sufrageria lui Oprea” “ar fi un brand bun de scenariu de film, dar un film ştiiţifico-fantastic”.

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!