8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Avertismentul lui Tătaru: Ne așteaptă o lună grea, de încercare! / Când va urma pandemia o pantă descendentă

Publicat: 08 09. 2020, 07:56
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Avertismentul lui Tătaru: Ne așteaptă o lună grea, de încercare! / Când va urma pandemia o pantă descendentă / Mediafax FOTO

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că urmează „o lună grea, de încercare”, în contextul în care în luna septembrie începe noul an școlar, dar sunt organizate și alegerile locale, ceea ce ar putea duce la creșterea numărul de cazuri zilnice COVID-19.

Nelu Tătaru avertizează: Ne așteaptă o lună grea, de încercare!/ Când va urma pandemia o pantă descendentă

Nelu Tătaru a punctat însă faptul că România ar putea intra pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul infectărilor abia la mijlocul lunii octombrie, doar dacă regulile și precauțiile pentru prevenirea răspândirii sunt respectate de către cetățeni.

Explozie în Otopeni! Hoții au aruncat în aer două bancomate

Două bancomate au fost aruncate în aer, în această dimineață, în Otopeni. Polițiștii au fost alertați, după ce o explozie asurzitoare s-a auzit în zona Primăriei. Inițial, locatarii mai multor blocuri au crezut că este vorba despre o explozie la o conductă de gaze și au sunat la 112.

„Mikey Hash”, despre adolescenta bătută crunt în Târgu Jiu: Și eu am fost victima bullying-ului. Pe vremea aia îi spuneam o marți cu ghinion

Vloggerul Mihai-Alexandru „Hash”, cunoscut drept „Mikey Hash”, spune, la Digi24, că a fost el însuși victima agresiunii în trecut. Acesta a dezbătut cazul șocant al fetei bătute de „prietene” în Târgu Jiu, în urma căruia agresoarea principală a fost reținută pentru 24 de ore.

Liviu Dragnea, vizitat în închisoare. Codrin Ștefănescu: „Trebuie să se opereze la coloană, are dureri imense”

Trebuie sā se opereze la coloanā, are dureri imense și asteaptā sā i se permitā asta! E un om puternic, nu plânge, nu urlā! Dar ceea ce i se intâmplā este inadmisibil!”, scrie Codrin Ștefănescu.

Vot în pandemie. Cum vom merge la urne în 27 septembrie și ce măsuri de siguranță trebuie respectate cu strictețe

Mai sunt doar două săptămâni și românii vor merge la vot, unde își vor scoate masca de două ori pentru a fi identificați, iar cei aflați în carantină nu vor avea parte de urna mobilă.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, Dan Cristian Popescu, candidat PSD Primărie Sector 2 și vloggerul SELLY, invitați la ediția Gândul Live de marți, 8 septembrie, începând cu ora 11.30

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, Dan Cristian Popescu, candidat PSD Primărie Sector 2 și vloggerul SELLY, sunt invitați la ediția Gândul Live de marți, 8 septembrie, începând cu ora 11.30.

Horoscopul zilei de 8 septembrie 2020. Vărsătorii înving o problemă de sănătate

Horoscopul zilei de 8 septembrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate. Astăzi, Luna se află în continuare în tranzit prin zodia Taur și face aspecte benefice cu toate planetele grele de pe bolta cerească, aspect care ne va aduce puterea de a face față oricăror provocări întâlnite în cale, dar și multă intuiție în plan sentimental și clarviziune financiară.

CU GÂNDUL LA ROMÂNIA. Interviu cu românul cu cea mai mare pepinieră de fructe de Goji din Europa. Daniel Cojocariu a reușit să unească producătorii de fructe proaspete de Goji din Portugalia, o inițiativă fără precedent

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.