ALERTĂ. Sediul Poliției Târgu Mureș, evacuat din cauza unui tânăr de 28 de ani / Ce au descoperit oamenii legii în baza de date

Publicat: 04 06. 2020, 17:18
Actualizat: 04 06. 2020, 17:46
Sediul Poliției Târgu Mureș a fost evacuat, din cauza unui tânăr de 28 de ani (FOTO ilustrativ: Facebook/Poliția Capitalei)

Un tânăr de 28 de ani, din orașul Ungheni, Județul Mureș, a fost amendat și trimis în carantină instituționalizată, joi, după ce a mers la Poliția din Târgu Mureș pentru a-și lua cazierul, deși se afla în izolare la domiciliu.

Oamenii legii au aflat detalii despre starea sa, în urma verificărilor efectuate în baza de date, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, citați de Mediafax.

Ca urmare a constatării făcute, polițiștii l-au amendat pe tânăr cu suma de 1.000 de lei și l-au trimis în carantină instituționalizată.

De asemenea, spațiul destinat primirii publicului din sediul Poliției Târgu Mureș a fost evacuat și apoi dezinfectat.

Un om al străzii din Târgoviște a mințit că vine din Anglia, pentru a fi trimis în carantină

Recent, un om al străzii le-a spus medicilor de la Spitalul de Urgență Județean Târgoviște, județul Dâmbovița, că a venit din Anglia ca să fie trimis în carantină instituționalizată.

Cadrele medicale au acţionat imediat şi l-au trimis în carantină pentru 14 zile, dar până la urmă s-a aflat adevărul și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte au deschis pe numele bărbatului dosar penal.

Un bărbat aflat într-un centru de carantină din Sibiu a amenințat că se sinucide, dacă nu e lăsat să plece

Polițiștii au fost solicitați, în după-amiaza zilei de duminică, 17 mai, să intervină la un centru de carantină din județul Sibiu, unde un bărbat amenința că se aruncă de pe balconul camerei amplasate la etajul 2, dacă nu i se permite să plece acasă.

Era vorba despre un sibian în vârstă de 46 de ani, carantinat în data de 9 mai, împreună cu soția, după ce s-au întors din Germania, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.

La fața locului au intervenit doi polițiști negociatori din cadrul IPJ Sibiu, care au reușit să-l convingă pe bărbat să se întoarcă în camera unității.