Prima pagină » Știri » TÂRGOVIȘTE. Un om al străzii a mințit că vine din Anglia, pentru a fi trimis în carantină

TÂRGOVIȘTE. Un om al străzii a mințit că vine din Anglia, pentru a fi trimis în carantină

TÂRGOVIȘTE. Un om al străzii a mințit că vine din Anglia, pentru a fi trimis în carantină

Un om al străzii le-a spus medicilor de la Spitalul de Urgență Județean Târgoviște, județul Dâmbovița, că a venit din Anglia ca să fie trimis în carantină instituționalizată. Cum totul s-a dovedit a fi doar o minciună, procurorii au deschis pe numele bărbatului un dosar penal pentru fals în declarații.

Bărbatul se prezentase la Unitate de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului din Târgovişte, pentru o simplă consultaţie, dar ulterior le-a spus medicilor că s-ar fi întors din Anglia, la începutul lunii mai.

Cadrele medicale au acţionat imediat şi l-au trimis în carantină pentru 14 zile, dar până la urmă s-a aflat adevărul și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte au deschis pe numele bărbatului dosar penal.

În schimb, un bărbat aflat într-un centru de carantină din Sibiu a amenințat că se sinucide, dacă nu e lăsat să plece

Polițiștii au fost solicitați, în după-amiaza zilei de duminică, 17 mai, să intervină la un centru de carantină din județul Sibiu, unde un bărbat amenința că se aruncă de pe balconul camerei amplasate la etajul 2, dacă nu i se permite să plece acasă.

Este vorba despre un sibian în vârstă de 46 de ani, carantinat în data de 9 mai, împreună cu soția, după ce s-au întors din Germania, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.

La fața locului au intervenit doi polițiști negociatori din cadrul IPJ Sibiu, care au reușit să-l convingă pe bărbat să se întoarcă în camera unității.

Numărul persoanelor aflate în centrele din România, în scădere

În data de 17 mai, în România se aflau 13.055 de persoane în carantină instituţionalizată, ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus, numărul acestora fiind în scădere față de raportul din acel weekend. Sâmbătă, 16 mai, 13.746 de persoane se aflau în carantină.

Alte 15.854 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, informa, atunci, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Sâmbătă, 16 mai, raportul GCS indica 14.491 de persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...