ANUNȚ. Ministrul Muncii: Vom continua măsurile de sprijin pentru angajații din domeniile afectate de criză / Cine va beneficia în continuare de indemnizații și stimulente din partea Guvernului

Publicat: 12 06. 2020, 13:15
ANUNȚ. Ministrul Muncii: Vom continua măsurile de sprijin pentru angajații din domeniile afectate de criză / Cine va beneficia în continuare de indemnizații și stimulente din partea Guvernului

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut o declarație vineri, la Ministerul Muncii, în cadrul căreia a vorbit despre acordarea de indemnizații și stimulente pentru persoanele a căror activitate este afectată de restricțiile încă în vigoare pentru limitarea pandemiei de COVID-19.

Potrivit ministrului, persoanele care lucrează în domeniile încă afectate de restricții și care se află în concediu de creștere a copilului vor beneficia în continuare de sprijinul statului.

„În primul rând, la inițiativa Ministerului Muncii, Guvernul a fost de acord ca pentru angajații companiilor ale căror activități sunt în continuare restricționate, cele câteva care au mai rămas restricționate, anume activitățile în restaurante, spectacolele și activitățile cu peste 500 de persoane, spectacolele în teatre, spațiile de joacă închise, pentru aceste domenii, acolo unde persoanele aflate în concediu de îngrijire a copilului, sau persoane care erau pe punctul de a se întoarce la serviciu, pentru toate aceste persoane prelungim măsurile de sprijin, în sensul în care acordăm în continuare, pe durata menținerii măsurilor de restricție, indemnizația de creștere a copilului, stimulentul de inserție, stimulentul pentru persoanele aflate în concediu de acomodare în vederea adoptării unui copil”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Continuă acordarea șomajului tehnic pentru domeniile afectate

Violeta Alexandru a mai spus că Ministerul Muncii va continua acordarea șomajului tehnic pentru angajații din domeniile afectate în continuare de restricții.

Totodată, ministrul a adăugat că Guvernul a decis ca ajutoarele de deces să fie acordate și pentru moștenitorii persoanelor aflate în concediu de creștere a copilului.

„Activitatea Ministerului Muncii rămâne concentrată pe acordarea șomajului tehnic în domeniile în care restricțiile se mențin. ANOFM îmi prezintă periodic problemele și le rezolvăm, dar se observă că lucrurile evoluează bine. Am luat o măsură corectă cu privire la posibilitatea ca și moștenitorii, respectiv alți membri ai familiei unei persoane care, aflată în concediu de creștere a copilului, decedează, ea fiind în această perioadă necontributoare, aparținătorii vor putea primi ajutorul de deces”, a spus vineri ministrul Muncii.

Premierul a detaliat, joi seara, care sunt restricţiile care vor fi ridicate după 15 iunie. Se vor putea redeschide mall-urile, piscinele exterioare, grădiniţele şi afterschool-urile și nu va mai fi nevoie de izolare la domiciliu pentru românii care vin din anumite țări.

În ceea ce privește prelungirea stării de alertă, Guvernul va adopta săptămâna viitoare o hotărâre. Nevoia acestei măsuri a fost anunțată de președintele Klaus Iohannis, după o ședință cu premierul și membri ai Executivului.