Bolojan se încurcă în minciuni. Îl apără pe șeful PNL Vaslui și spune că e liberal de 30 de ani. De fapt Barbu este traseist de 30 de ani. A trecut pe la PSD, UNPR si PPDD, înainte de PNL
Președintele PNL și premierul României, Ilie Bolojan, nu-și cunoaște nici trezorierul propriului partid, nu numai prevederile legale obligatorii pentru funcția sa de înaltă demnitate publică.
Într-un interviu acordat Digi 24, Ilie Bolojan a spus că Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui și „gardianul” banilor publici ai PNL de la centru – este nici mai mult, nici mai puțin, decât un veteran liberal, cu o vechime de 3 decenii în partidul pe care îl conduce. Realitatea este însă puțin diferită.
Cel care i-a intermediat întâlnirea cu afaceristul deja arestat Fănel Bogos este un traseist politic destul de celebru. În ultimii 30 de ani, trezorierul PNL Mihai Barbu a plecat din PSD, a tranzitat UNPR și PPDD pentru ca, ulterior, să-și găsească un loc călduț la PNL și o funcție bugetată.
De astăzi Barbu este sub măsura preventivă a controlului judiciar „pentru săvârșirea a infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.
Într-o intervenție la Digi 24, Ilie Bolojan vorbea despre Mihai Barbu ca și cum se știau de o viață, însă în realitate, fostul șef al PNL Vaslui a intrat în partidul liberal în 2014.
Premierul a povestit cum a ajuns Fănel Bogos la Guvern. ”Preşedintele PNL Vaslui mi-a solicitat o audiență, spunându-mi că vrea să-mi prezinte un domn într-o chestiune politică. El, fiind un om care ar putea să candideze în județul Vaslui și, dacă ar avea o întâlnire cu mine, probabil că ar fi determinat sau mai convins să se implice în politică. Având întâlniri în permanenţă cu reprezentanţii autorităţilor locale, cu preşedinţi de organizaţii, cu oameni care au probleme, am tratat această întâlnire într-o cheie obişnuită”.
„A fost o programare, care cred că s-a făcut prin cabinet, nu mai ştiu exact, şi domnul Barbu, pe care îl ştiam de mulţi ani de zile, cum îi cunosc pe toţi, el are o vechime destul de mare şi vă daţi seama, când eşti de 30 de ani în PNL, îi cunoşti pe toţi membrii de partid, cel puţin pe cei care sunt diferite structuri centrale, preşedinţi de organizaţii şi aşa mai departe”, a mai povestit Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a mai menţionat că nu a mai vorbit cu Barbu într-un cadru privat.
”Cred că ne-am văzut odată sau de două ori, în întâlniri în şedinţe mari, unde nu poţi să porţi discuţii private, datorită aglomeraţiei şi a faptului că nu rămâi singur”, a mai spus Bolojan.
Cine este Mihai Barbu
Mihai Barbu, așa cum arată datele din parcursul său politic, este un traseist destul de celebru. Cariera politică a început-o în PSD, la Voluntari. În 2004, a fost ales consilier județean pe listele PSD la Ilfov.
În 2012, Barbu a ajuns vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, fiind în perioada de vârf a tensiunilor cu primarul Florin Pandele. Fiind președinte PSD Voluntari, la acea vreme, Mihai Barbu s-a luptat din răsputeri să îl demită pe Pandele din funcția de primar, pe motiv că s-a mutat în barca la UNPR. La prima sa ședință de partid, aceasta a decis excluderea din partid a lui Mihai Barbu.
Mihai Barbu a candidat, în 2012, din partea Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu, pentru funcția de primar al orașului Voluntari, însă a obținut un scor rușinos, de doar 7,59%.
Barbu a lucrat câteva luni consilier la Ministerul Dezvoltării, în perioada în care ministru era condus de Liviu Dragnea, după care trece barca liberalilor, în 2014.
Intrarea lui Mihai Barbu în PNL l-a propulsat pe fostul PSD-ist și PP-DD-ist în funcții tot mai înalte de importanță strategică. Coordonator al grupului de consilieri din Senatul României, Mihai Barbu este numit în 2017 președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori din PNL, iar în 2019 este desemnat director de campanie al PNL Giurgiu și secretar general PNL Diaspora.
După alegerile din 2020, Mihai Barbu a fost numit directorul general al SC Telecomunicații CFR SA, o companie cu o cifră de afaceri de circa 10 milioane de euro.
În martie-aprilie 2020 este membru în CA SNTFC,,CFR Călători”, iar din octombrie 2021 este numit președintele Consiliului de Administrație al Metrorex SA, acolo unde din mai 2022 este și șeful Comitetului de audit al CA.
Mihai Barbu a fost numit președinte al PNL Vaslui după ce a demisionat, în octombrie 2024, din Consiliul de Administrație al Metrorex.
Mihai Barbu, după ce a fost pus sub măsură preventivă de DNA, a fost suspendat și din funcțiile din PNL
Partidul Național Liberal a anunțat, joi, că Mihai Barbu este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în partid, inclusiv din calitatea de președinte al organizației Vaslui și din cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar.
‘În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar. PNL va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare’, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.
Procurorii DNA au dispus astăzi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 noiembrie 2025, față de inculpatul BARBU MIHAI, președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, pentru săvârșirea a infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: