Prima pagină » Știri » Cardiolog de la Spitalul din Aiud, acuzat că își face colegii „proști” și „expirați”

Cardiolog de la Spitalul din Aiud, acuzat că își face colegii „proști” și „expirați”

Cardiolog de la Spitalul din Aiud, acuzat că își face colegii
Peste 40 de asistenți și medici de la Spitalul din Aiud cer o anchetă în cazul unui cardiolog de la unitatea sanitară, care și-a numi colegii "proști" și "expirați". Mai mult, cardiologul ar fi spus unui pacient despre un coleg medic: "Era să vă omoare", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia cardiolog la Spitalul Municipal Aiud este acuzată de 43 de colegi care susțin, printr-o scrisoare deschisă trimisă presei, că îi numește „în permanență proști sau expirați” și cer Consiliului Local începerea unei anchete.

Primarul municipiului Aiud, Oana Badea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că scrisoarea nu a fost depusă încă la Primărie sau la Consiliul Local, precizând, încă, că a avut în audiență persoane care i-au relatat despre acest caz, iar consiliile de administrație și etică ale Spitalului întreprind deja demersuri.

Cadrele medicale care au semnat și parafat scrisoarea susțin că sunt terorizate „în demersul de a interna în secția de Cardiologie un pacient”, pentru că a doua zi au „acuzații de la diagnostic greșit sau tratament inadecvat”.

„În primul rând, menționăm atitudinea sfidătoare, dictatorială și ostilă adresată colegelor noastre asistente. De la declarații de genul: făcute în fata pacienților, , la acuzații false legate de activitatea asistentelor, de exemplu că nu au administrat medicația pacienților, bineînțeles toate nefondate. Nu mai vorbim de tonul cu care se adresează asistentelor, în permanență ostil, ridicat, acuzator, ajungându-se în situația în care cadrele medicale ieșeau de la vizită plângând în hohote de umilință. În 2-3 luni de la angajarea ei, toate asistentele de pe secția Cardiologie tremurau de frică numai la auzul vocii sale. Situația a fost similară și în relația pe care acest medic o are cu asistenta din ambulatoriul Cardiologie, aceasta fiind printre primele persoane care au sesizat abuzurile medicului. La fel era și situația colegilor asistenți din Urgentă”, se arată în scrisoare.

Scrisoarea este adresată Consiliului Local al municipiului Aiud, iar în finalul ei se solicită începerea unei anchete în cadrul spitalului.

Cadrele medicale susțin că de la angajarea cardiologului au început reclamațiile.

„A urmat ulterior un proces îndelungat în care i s-au aplicat diverse sancțiuni conform legii, în speranța că își va remedia comportamentul. S-a început cu intenția unor discuții amiabile în care i s-a solicitat ameliorarea comportamentului. Fără niciun rezultat, fiecare discuție de genul acesta degenerând într-un scandal imens între restul medicilor și doamna doctor”, se mai arată în scrisoare.

Colegii o mai acuză, totodată, pe femeie, de „comportament ostil și distructiv”, precizând că nu există „nicio asistentă cu care să nu fi intrat în conflict”.

„De nenumărate ori, chiar de la începutul activității dânsei în spitalul nostru, ni se adresau pacienții, declarând ca a făcut afirmații denigratoare la adresa colegilor dânsei, de genul , sau . Bineînțeles ca am cerut explicații, dar din nou colega noastră a răspuns prin scandal după scandal. În câteva luni s-a ajuns în situația în care avusese deja un conflict fățiș cu fiecare medic din spital”, mai scriu asistentele și medicii.

Cadrele medicale susțin că au nevoie „ca de aer de un medic cardiolog, dar nu așa”.

„Limbajul folosit a fost în permanență ostil, pe un ton de superioritate, restul colegilor fiind numiți în permanență proști sau expirați. Am constat că singurul ton cu care reușește să se adreseze unui coleg este unul ostil și pus pe hartă. Întotdeauna. Cu excepția situațiilor în care avea vreun interes personal (de exemplu un schimb de gardă) și atunci ieșea la iveală un ton adecvat unei discuții între doi oameni normali. Am ajuns acum în situația în care, după trei ani, pe secția Interne Cardiologie, în fiecare zi, doamna doctor iscă un nou scandal. Bineînțeles ca nu respectă pe nimeni și nimic. De la infirmiere la directori. Recent una dintre colegele noastre a fost înjurată și scoasă de doamna doctor afară din cabinet, în momentul în care colega noastră a mers la cabinetul de Cardiologie să solicite un consult cardiologic pentru un pacient internat”, se arată în scrisoarea semnată de 43 de cadre medicale.

Până la ora transmiterii acestei știri, conducerea spitalului și medicul acuzat nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi