Armistițiul din Orientul Mijlociu este fragil. SUA și Iranul au semnat memorandumul de înțelegere care a pus capăt războiului, dar multe discuții s-au concentrat pe o simplă întrebare. Cine a câștigat? Deocamdată nu există un răspuns clar. Washingtonul și Israelul insistă pe distrugerea apărării aeriene iraniene, decapitarea unor părți din conducerea regimului și pagubele provocate amplasamentelor nucleare și militare.
SUA și Israelul au demonstrat că pot provoca Iranului pagube mult mai mari decât le-ar putea povoca Teheranul.
„Dar Iranul a ieșit și mai slab din punct de vedere economic, expus militar și mai izolat în regiune”, se arată într-o analiză publicată de Chatham House.
Prin intermediul memorandumului de înțelegere, ambele părți au obținut concesii.
Dar niciuna nu a obținut suficiente concesii pentru a revendica o victorie decisivă, consideră Sanam Vakil – directorul Programului Orientul Mijlociu și Africa de Nord la Chatham House.
„Washingtonul a asigurat o cale către redeschiderea Strâmtorii Ormuz, calmarea piețelor energetice și reducerea riscului unei escaladări regionale suplimentare.
Teheranul a obținut oprirea luptelor și perspectiva reluării exporturilor de petrol, ridicarea sancțiunilor și protecția împotriva altor atacuri.
Prin urmare, rezultatul este cel mai bine descifrat ca o remiză inegală. Acest lucru explică de ce președintele Donald Trump și conducerea iraniană au acceptat acordul. Dar prefigurează și un drum dificil care urmează.
Teheranul are nevoie de timp pentru a evalua daunele aduse infrastructurii sale militare și nucleare. Trebuie să stabilizeze economia și să reducă riscul unor noi atacuri”, notează Sanam Vakil.
Prin urmare, continuă Sanam Vakil, „ambele părți folosesc diplomația pentru a câștiga timp”.
„Washingtonul calculează că presiunea pe care Iranul a absorbit-o deja ar putea să facă regimul mai dispus să accepte restricții nucleare.
Teheranul consideră că îngrijorările legate de Ormuz, prețurile la energie și alte runde de escaladare l-ar putea convinge pe Trump să ofere concesii economice.
Negocierile vor trebui să reunească patru probleme interconectate.
Deasupra negocierilor planează posibilitatea reală ca totul să fie doar o altă pace între războaie. Dacă SUA ajung la concluzia că Iranul folosește discuțiile pentru a-și reconstrui capacitățile nucleare și militare, va reveni la înăsprirea sancțiunilor sau la utilizarea forței militare”, explică Sanam Vakil.
Riscul va crește dacă negocierile se extind dincolo de alegerile intermediare din noiembrie din SUA și Trump va ieși întărit politic.
În acest caz, președintele ar putea simți o presiune mai mică pentru a stabiliza piețele energetice.
„Între timp, Iranul va încerca să își păstreze propriile mijloace de escaladare, inclusiv o presiune reînnoită asupra transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz și activarea fronturilor regionale.
În acest timp, operațiunile israeliene, amenințările lui Trump pe Truth Social, extorcările iraniene și ciocnirile reînnoite din Liban vor continua la marginile diplomației.
Prin urmare, tragerea la sorți inegală care a pus capăt războiului va continua să modeleze dinamica conflictului și a negocierilor în lunile următoare”, încheie Sanam Vakil.