Criza Apei. Ministerul Energiei: „Problema vine de la Ministerul Mediului, e o lipsă de colaborare cu noi”
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Pavel Casian Nițulescu,a declarat, la Digi24, că ministerul a aflat duminică că vor fi probleme cu furnizarea și debitul apei în Prahova.
Pavel Casian Nițulescu susține că problema vine de la Ministerul Mediului și acuză o lipsă de colaborare. De asemenea, acesta dă vina și pe”lipsă de comunicare”, care a dus la pobleme și la centrala de la Brazi.
„Eu duminică am aflat despre problema cu debitul de apă care nu poate să fie asigurat pentru răcirea turbinelor. Problema vine de la Ministerul Mediului, o lipsă de colaborare cu noi de comunicare cu noi, chiar dacă în Comandamentul Energetic avem și Apele Române, care sunt tot timpul prezente cu tot felul de informații.
”Legat de centrala de la Brazi, lipsa de comunicare cu noi s-a văzut”, a afirmat Pavel Nițulescu.
Nițulescu spune că centrala de la Brazi va fi repornită progresiv și acest lucru se va întâmpla de luni.
„Tot ce înseamnă rafinăria de la Brazi plus o societate conexă care este legată ombilical de aceasta prin procesul tehnologic de producție și acolo sunt asigurate necesare de apă”, dă asigurări oficialul din Ministerul Energiei.
Marți, Ministerul Energiei a anunțat că Sistemul Energetic Național dispune de capacități suficiente pentu a acoperi necesarul de consum, după suspendarea temporară a activității centralei de la Brazi. De asemenea, energia pe care o producea centrala de la Brazi va fi suplinită din alte surse. Vor fi porbnite atât centrala de la Paroșeni, dar și încă un grup la CEO Oltenia.
Diana Buzoianu, Ministrul Mediului: ”Am cerut demisia ambilor directori”
Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, a afirmat, miercuri, că operatorul de apă ESZ Prahova știa că există riscul de creștere de turbiditate în apa furnizată din Lacul Paltinu, însă aceasta dă vina inclusiv pe Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița pentru problemele din aprovizionarea cu apă a 13 localități din Prahova și Dâmbovița. Ministra Buzoianu a declarat că a cerut demisia directorilor instituțiilor respective.
Operatorul de apă știa că există riscul de creștere de turbiditate, adică ca apa să nu mai fie la fel de clară. Și în acel moment ei știu. Sunt vinovate ambele autorități de la nivel local, Administrația Bazinală de la Buzău – Ialomița și operatorul, motiv pentru care am cerut demisia ambilor directori”, a afirmat Diana Buzoianu.
Sursă FOTO: Shutterstock
Recomandarea autorului: