CTP o critică pe Renate Weber, după declarațiile privind tratamentul bolnavilor de Covid-19: „Îi ridiculizează pe toți virusologii din lumea asta”

Publicat: 19 09. 2020, 10:05
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (FOTO: CapturĂ video - Digi 24)

Cristian Tudor Popescu (CTP) a criticat-o vineri seară, la Digi 24, pe Renate Weber, după declarațiile sale privind tratamentul bolnavilor de Covid-19 și felul în care se comportă virusul SARS-CoV-2.

CTP a afirmat că, astfel, îi „ridiculizează” pe cei mai mari virusologi din lume. El a adăugat că Renate Weber se transformă într-un militant împotriva medicilor prin declarațiile pe care le face.

Gazetarul chiar a glumit pe seama afirmațiilor Avocatului Poporului, spunând că sunt o „revelație” demnă de Premiul Nobel.

„Se mai ocupă cineva, brusc, cu virusologia, la fel ca și doamna Firea. Și-a găsit vocația pentru virusologie avocata Casei Poporului, dna Weber, care, formidabil, a spus sunt ținuți prea mult asimptomaticii în spitale de către medici, li se cer două teste negative și, spune dânsa, mai sunt rămășițe de virus și testul iese pozitiv.

Dom’le, deci dna Weber, după părerea mea, trebuie luată în considerare la Premiul Nobel pentru Medicină, pentru că este o descoperire formidabilă a dnei Weber, care îi ridiculizează pe toți virusologii din lumea asta: virusul se sparge în bucăți, dom’le. Știați asta? Coronavirusul se sparge-n bucăți! Și-o ia fiecare ca o împușcătură cu alice, și fiecare o ia, și se duce, și se agață de câte ceva, și mai rămâne câte-o bucățică. Asta este o revelație. La Avocata Poporului au un laborator acolo și au constatat asta cu rămășița.

Interesant cum această doamnă, după ce a fost reprezentanta militantă pentru Fundația Soros, chiar șefă a reprezentanței Soros în România, după ce apoi a fost reprezentanta regimului Dragnea la Bruxelles, făcând politica pe care ne-o amintim, apoi militantă împotriva scutului antirachetă de la Deveselu și apărătoare a intereselor militare ale Rusiei în România și în zonă, acum este militantă anti medici, împotriva medicilor români. Îi învață dânsa pe medici, pe specialiști, îi învață virusologie. Le spune cum e cu rămășița”, a declarat Cristian Tudor Popescu vineri seară la Digi 24.

CTP, despre candidații la Primăria București: „Gabriela Firea procedează ca Dragnea / Nicușor Dan ca un avocat cu simbrie”

Tot vineri seară, CTP a făcut și o analiză a alegerilor pentru Primăria Capitalei. În opinia acestuia, Gabriela Firea procedează precum Liviu Dragnea cu echipa sa din Teleorman, în timp ce Nicușor Dan, contracandidatul ei, în scandalul în care a fost implicat în ultimele zile a acționat „ca un avocat cu simbrie”.

În ceea ce-l privește pe contracandidatul Gabrielei Firea, Nicușor Dan, CTP spune că acesta a încercat să facă o „campanie excentrică, mai puțin obișnuită, ieșind în peisaj, în decor, pe stradă, la depoul de tramvaie, în Prelungirea Ghencea”.