Dan Nica: „PE obține majorarea bugetului UE pentru sănătate, educație, cercetare și tranziția energetică”

Publicat: 11 11. 2020, 18:44
Actualizat: 06 04. 2021, 15:25
Dan Nica: „PE obține majorarea bugetului UE pentru sănătate, educație, cercetare și tranziția energetică” / Sursă Foto: Mediafax Foto

Europarlamentarul Dan Nica, liderul delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că forul europarlamentar a reușit să obțină o suplimentare a bugetului UE în cadrul negocierilor inter-instituționale pentru sănătate, educație, cercetare și tranziția energetică.

Acordul va fi majorat cu 16 miliarde de euro

„Acordul dintre Parlamentul European și Președinția germană a Consiliului UE prevede o majorare cu 16 miliarde de euro a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 convenit de șefii de stat și guvern din UE în iulie. E vorba de fonduri suplimentare ce vor fi direcționate spre programele EU4Health (sănătate), Orizont Europa (cercetare) și Erasmus+ (educație)”, transmite Dan Nica, relatează Mediafax.

Dan Nica mai atrage atenția asupra importanței ce revine, începând din această etapă, pregătirii planurilor naționale.

„Comisia Europeană cere programe bine fundamentate pentru alocarea fondurilor europene. Guvernul trebuie să pregătească foarte bine planurile de redresare economică. Altfel, România riscă să piardă fonduri ce i-au fost alocate, iar relansarea economiei românești să fie la un nivel inferior față de media europeană”, afirmă Dan Nica.

Eurodeputatul social-democrat a precizat că acordul încheiat marț, după zece săptămâni de negocieri dificile, prevede triplarea bugetului pentru programul UE în domeniul sănătății, EU4Health, esențial în contextul pandemiei.

„Parlamentul European a reușit, de asemenea, suplimentarea cu 4 miliarde a bugetului pentru Programul cadru de cercetare și inovare Orizont Europa – program care are un rol direct în găsirea de soluții pentru un vaccin anti-COVID-19”, conchide șeful delegației europarlamentare a PSD.