Gabriela Firea, despre familia de români arestată în Danemarca: „Vom solicita mâine dimineață aducerea în țară a copilului”

Publicat: 06 02. 2022, 17:32
Actualizat: 06 02. 2022, 17:34
Gabriela Firea, despre familia de români arestată în Danemarca / Sursă Foto: Mediafax Foto

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a făcut o serie de precizări referitoare la cazul familiei din Danemarca al cărui copil se află în prezent spitalizat, părinților fiindu-le interzise legăturile cu acesta.

Potrivit ministrului, instituția pe care o conduce va solicita mâine dimineață aducerea în țară a copilului atunci când starea de sănătate i-o va permite.

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va solicita mâine dimineață aducerea în țară a copilului atunci când starea de sănătate i-o va permite. Cererea se va baza pe principiul de drept potrivit căruia menținerea în familia extinsă a unui copil este o opțiune mai bună decât plasarea într-o instituție sau familie străină.

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, prevede la Art. 64 că „Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis”, a spus ministrul.

Gabriela Firea mai afirmă că va rămâne în contact cu instituțiile abilitate pentru a găsi soluții pentru asistarea părinților minorului.

„Având în vedere circumstanțele în care s-a produs acest caz vom începe discuțiile cu autoritățile daneze și ne exprimăm speranța că acestea vor da rezultate cât mai rapide având în vedere interesul copilului.

De asemenea vom rămâne în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe, cu care reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au fost în contact permanent, pentru a vedea în ce măsură îi vom putea asista și pe părinții minorului aflați într-o situație extrem de dificilă”, a mai afirmat Gabriela Firea.

Cei doi români au fost arestați preventiv

Ionuț și Sorana Rotundu, rezidenți de doi ani în Danemarca, au fost reținuți de poliție, după ce Mathias, bebelușul lor de nici cinci săptămâni, a ajuns la spitalul din Odense cu hemoragie craniană, a dezvăluit publicația Diaspora.

Cei doi au fost arestați preventiv, timp de patru săptămâni. Potrivit ziarului, Mathias, născut pe 26 decembrie, a fost internat luni, 31 ianuarie, la Spitalul Universitar Odense, cu „sângerări punctiforme la nivelul globilor oculari, fracturi osoase pe partea dreaptă a craniului și hemoragie cerebrală”. Părinți, domiciliați Sønder Omme, suspectați că i-a provocat rănile bebelușului, sunt acuzați de violența gravă, conform articolului 245 din Codul Penal danez.