Informația momentului! Cătălin Denciu, medicul-erou de la ATI Piatra Neamț, i-a povestit totul lui Nelu Tătaru: „Am încercat să salvez ce se mai putea…” (SURSE)

Publicat: 15 11. 2020, 14:15
Informația momentului! Cătălin Denciu, medicul-erou de la ATI Piatra Neamț, i-a povestit totul lui Nelu Tătaru: „Am încercat să salvez ce se mai putea...” (SURSE) / Foto: Facebook Cătălin Denciu

Medicul-erou Cătălin Denciu, care a încercat să salveze pacienții cuprinși de incendiul de la Secția ATI COVID a spitalului din Piatra Neamț, i-a povestit lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, cele petrecute în salonul în care au murit zece pacienți. Medicul a scos pacienții din salonul alăturat celui care ardea, apoi a intrat în flăcări, cu prețul propriei siguranțe.

Medicul de 42 de ani, care era de gardă sâmbătă la secția ATI de la Piatra Neamț n-a stat pe gânduri când a izbucnit focul nimicitor, scrie Libertatea.ro.

Alături de un alt coleg, chirurgul Pavel Borș, ajutați de alte două asistente, au scos bolnavii Covid din salonul alăturat celui mistuit de flăcări.

Apoi a intrat el însuși în foc, pentru a salva pacienții captivi în incendiu. Medicul s-a ales cu arsuri pe 40% din suprafața corporală, fiind transferat de urgență în Belgia.

„Am încercat să salvez ce se mai putea…”

În avionul de la Iași la București, acesta a discutat cu Nelu Tătaru. Cei doi se cunosc de la simpozioane medicale și ar fi fost și colegi de facultate.

„Am încercat să salvez ce se mai putea”, i-ar fi spus medicul-erou lui Tătaru, în avionul militar.

Cătălin Denciu a fost transferat duminică dimineața la o clinică din Belgia. Chiar dacă are arsuri grave pe corp, nu i-au fost afectate căile respiratorii și este conștient, vorbește, este cooperant!

Foștii pacienți ai medicului erou de la Piatra Neamț susțin că nu lua șpagă: „A scos bancnotele şi mi le-a dat înapoi” / „Nu a primit nicio atenție, doar un «mulțumesc»”

Foștii pacienți ai medicului erou de la Piatra Neamț, Cătălin Denciu, care și-a riscat propria viață pentru a-i salva pe bolnavii imobilizați la pat, susțin că acesta era unul din cadrele medicale care nu accepta șpagă, ci își făcea meseria fiind „un mare om”. Un fost pacient al medicului erou a povestit într-o postare pe Facebook despre întâlnirea pe care a avut-o cu medicul care i-a fost anestezist când a fost supus unei operații.