Liderii USR-PLUS Iaşi cer PNL să-i retragă sprijinul primarului Mihai Chirica, acuzat în dosarul tunului imobiliar

Publicat: 27 04. 2021, 15:49
Actualizat: 27 04. 2021, 19:54
Mihai Chirica / Sursă Foto: Mediafax Foto - Ilustrativ
Reprezentanții USR-PLUS Iași cer PNL să-i retragă sprijinul politic primarului Mihai Chirica, inculpat în dosarul în care sunt vizați notari, avocați și funcționari publici. Aceștia îi solicită preşedintelui PNL, Ludovic Orban, să-l suspende de urgenţă pe edilul ieșean din funcţiile politice şi „să se delimiteze de acest personaj sinistru”.
„Doar Orban poate face curăţenie în filiala Iaşi, în condiţiile în care aceasta este condusă de un alt penal, Costel Alexe”, spun reprezentanții USR-PLUS Iași.
Copreşedintele USR-PLUS, deputatul Cosette Chichirău, afirmă că mafia imobiliară din Iaşi va fi decapitată, iar oraşul va fi adus la normalitate.

„Îi solicit lui Chirica demisia”

Cosette Chichirău cere PNL o decizie politică urgentă care să includă retragerea sprijinului politic pentru Mihai Chirica, dar și demiterea lui Gabriel Harabagiu, inculpat în același dosar, din funcţia de city manager al Iașiului şi mandatarea unor consilieri locali PNL pentru discuţii ulterioare despre buget.
”Chirica nu are cum să mai participe la negocieri pe buget, fiind acum inculpat în două dosare de corupţie. Îi solicit domnului Chirica demisia imediată. Iaşul are nevoie de un primar care să se ocupe de oraş, nu de dosare penale”, a scris Cosette Chichirău pe Facebook.
Celălalt copreşedinte USR-PLUS Iaşi, deputatul Monica Berescu, spune, că orașul merită o administraţie competentă, fără a exista vreun dubiu asupra cinstei şi corectitudinii primarului.

„Mafia imobiliară ce a acaparat Iaşiul în ultimii cinci ani începe să fie destructurată”, a afirmat Monica Berescu, citată de News.ro.

Mihai Chirica, inculpat într-un dosar de înșelăciune

Primarul PNL al Iașului Mihai Chirica este inculpat în dosarul DIICOT de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici, potrivit unor surse judiciare.
Este al doilea dosar penal în care este vizat primarul Iașului.