Minoră din Brașov, bătută și batjocorită de două fete în timp ce mai mulți adolescenți aplaudă. Polițiștii au deschis dosar penal – VIDEO

Publicat: 04 05. 2021, 13:11
Actualizat: 04 05. 2021, 13:16

This browser does not support the video element.

Clipe de groază pentru o minoră din Brașov care a fost victima mai multor adolescenți care au bătut-o și batjocorit-o. În acest caz, polițiștii din Brașov au deschis dosar penal pentru „lovire și alte violențe”.

În imaginile postate pe social media se poate observa cum minora încearcă să se apere de cele două adolescente violente punându-și mâinile la cap și stând la pământ. Adolescentele dezlănțuite o lovesc cu pumnii și picioarele la nivelul capului, apoi la nivel abdomentului în timp ce martorii strigă „Nu la cap! Nu la cap!”.

Din câte se poate vedea, tânăra probabil fusese forțată în gard pentru a nu putea fugi din calea celor două fete care o bat, astfel că singura metodă care îi mai rămâne este să se lase la pământ, cu mâinile în jurul capului.

Victima, bătută și umilită: A fost pusă să pupe încălțările uneia dintre agresoare

Scenele șocante încep cu momentul în care victima este forțată să pupe încălțările uneia dintre agresoare, apoi este lovită de altcineva cu piciorul la nivelul pieptului. Apoi victima este lovită la nivelul capului cu palmele și pumnii, inclusiv în față, de către cea care o forțase să îi pupe încălțările.

Ulterior, altă adolescentă violentă îi dă mai mulți pumni în piept.

„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovire sau alte violențe» și «tulburarea ordinii și liniștii publice», dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a transmis comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.

Videoclipul realizat în timp ce minora era bătută a fost postat pe un cont de Instagram, la secțiunea My Story. Contul pe care se pare că a fost postat videoclipul are descrierea de profil „chica promiscua” care înseamnă „fată promiscuă”.