„TIC TAC”. USR, plângere la DNA împotriva Gabrielei Firea și Daniel Florea, după conferința lui Nicușor Dan

Publicat: 20 06. 2020, 22:01

USR a făcut plângere la DNA pe numele Gabrielei Firea şi a lui Daniel Florea, după perturbarea conferinţei lui Nicuşor Dan, cei doi fiind acuzați de abuz în serviciu şi de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Gabriela Firea şi Daniel Florea, primarul Sectorului 5, s-au ales cu denunţ penal la DNA, după episodul „Nicuşor Dan şi maşinile de gunoi”, transmite Mediafax.

Ei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi de împiedicare a exercitării drepturilor electorale.

USR o atenţionează pe Gabriela Firea că ceasul face „Tic Tac”, fiindcă va pierde Capitala curând.

„Tic Tac” pentru Gabriela Firea. USR face anunțul

„USR Sector 5 a înaintat Directiei Naţionale Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Daniel Florea şi a Gabrielei Firea, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi de împiedicare a exercitării drepturilor electorale Deoarece comportamentul mizerabil este deja marcă înregistrată PSD, Daniel Florea a orchestrat perturbarea prin zgomot (claxoane, motoare ambalate) şi duşuri cu dezinfectant a participanţilor la conferinţa de presă susţinută de Firea, Florea şi prietenii lor sunt nervoşi pentru că e doar o chestiune de timp până pierd Bucureştiul. Tic Tac!”, se arată în mesajul postat pe Facebook, pe contul USR Sector 5.

Robert Negoiță: Îl invit pe Nicușor Dan să vină în sectorul 3 să facă orice tip de conferință de presă

Robert Negoiță, actualul primar al Sectorului 3, a vorbit, în cadrul unui live pe Facebook, despre faptul că dorește ca Nicușor Dan, candidatul susţinut de principalele forţe de dreapta pentru funcţia de primar general al Capitalei, să își susțină conferințele de presă, fără probleme, în Sectorul 3.

Reacția vine după ce Nicușor Dan a fost din nou șicanat în timpul unei conferințe de presă.

În cadrul live-ului, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a răspuns la o intrebare relatată de un cetățean:

Întrebare:

”Luând în considerare circul făcut de alți edili din celelalte sectoare din Capitală, dumneavoastră ce îi pregătiți domnului Nicușor Dan când o să vină în sectorul nostru?”

„Îl invit să vină în sectorul 3 să facă orice tip de conferință de presă”, a spus Negoiță.