Un diacon de la o biserică din Maramureș s-a urcat băut la volan: A fost nevoie de intervenția oamenilor legii

Publicat: 02 05. 2021, 15:04
Pe numele diaconului a fost deschis dosar penal / Sursă FOTO: Mediafax Foto - caracter ilustrativ

Un diacon în vârstă de 28 de ani, din Vișeu de Sus, a consumat alcool în noaptea de Înviere și s-a urcat băut la volant. Ulterior, a provocat un accident auto făcând mai multe daune.

Tânărul diacon consumase alcool, însă a ales să se urce băut la volan autoturismului personal. La un moment dat, într-o curbă, din cauza vitezei, a pierdut controlul mașinii și a intrat cu mașina într-un gard, distrugând o poartă.

Tânărul diacon avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat

Mai mult decât atât, mașina condusă de diacon s-a răsturnat. Incidentul a avut loc pe strada Maramureșului.

Diaconul a scăpat doar cu câteva răni minore în urma accidentului. Polițiștii care au intervenit la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultat arătând o alcoolmie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice iar pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

Un alt accident auto care a avut loc recent este cel petrecut în Roman, pe 1 mai, când o șoferiță, care efectua manevra de ieşire din parcare fără a se asigura, a accidentat trei persoane şi a avariat trei maşini.

Cei trei pietoni, cu vârste cuprinse între 42 şi 53 de ani, au fost răniţi şi au fost duşi cu ambulanţele la spital. Femeia, în vârstă de 60 de ani, care a provocat accidentul a fost verificată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Ei au întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI 

Un român a murit în Italia, chiar înainte de Paște. A fost lovit de două mașini

Copil de 3 ani, mort într-un accident auto produs în județul Ialomița. Patru adulți au fost răniți, șoferii fiind în stare gravă

Tinerii cu mașini puternice vor plăti mai mult pentru RCA. Asiguratorii spun că sunt implicaţi des în accidente, „din cauza teribilismului”