Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Festival pentru Colectiv: Concerte cu Ștefan Bănică și Florin Chilian și teatru, în Herăstrău

Festival pentru Colectiv: Concerte cu Ștefan Bănică și Florin Chilian și teatru, în Herăstrău

Festival pentru Colectiv: Concerte cu Ștefan Bănică și Florin Chilian și teatru, în Herăstrău
Ștefan Bănică, Florin Chilian, Guess Who, Direcția 5 și Zdob și Zdub vor concerta, de vineri până duminică, între orele 17.00 - 23.00, la Festivalul de Artă Contemporană Metropolis din București, care va include și alți artiști, evenimentul fiind dedicat victimelor incendiului din Colectiv.

„Vineri, sâmbătă și duminică, artiștii vor urca pe scenă și își vor dona banii către ‪#Colectiv‬”, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Teatrului Metropolis.

Astfe, vineri, de la ora 16.30, în cadrul Festivalului de Artă Contemporană Metropolis sunt programate: spectacolul de teatru „Carpathian Garden”, de Radu Iacoban, concerte cu Florin Chilian, Guess Who/ Maximilian, Grasu XLL/ Tranda și Bere Gratis, o proiecție a filmului „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer. Acestora li se adaugă o expoziție și dansuri ale echipei formate din coregrafii Cocuța și Bogdan Boantă.

Festivalul va continua sâmbătă, de la aceeași oră, cu spectacolele „Rencontres”, de Dragoș Huluba, și „Buzunarul cu pâine”, de Matei Vișniec, concerte cu Nicoleta Nucă, Direcția 5, Ștefan Bănică Jr., proiecția peliculei „Cai Putere”, de Daniel Sandu.

Duminică, publicul va putea asista la spectacolele de teatru „În parc”, de Radu Iacoban, și „Intuiția masculină – Trilogia americană”, urmate de concerte susținute de ROA, Zdob și Zdub, Carla’s Dream și Delia.

Zona festivalului se întinde de la intrarea din Piața Charles de Gaulle până spre Expo Flora, iar accesul publicului este gratuit la toate evenimentele.

În urma incendiului care a avut loc pe 30 octombrie, în clubul Colectiv, au decedat 32 de persoane și alte aproape 200 au fost rănite. În spitalele din Capitală erau internate, vineri, 127 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 65 în stare critică și gravă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor