Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Spitalul Universitar: Secțiile sunt suprasolicitate, gărzile au fost cumplite. Ieri a fost un coșmar

Spitalul Universitar: Secțiile sunt suprasolicitate, gărzile au fost cumplite. Ieri a fost un coșmar

Spitalul Universitar: Secțiile sunt suprasolicitate, gărzile au fost cumplite. Ieri a fost un coșmar
Directorul medical al Spitalului Universitar, Dragoș Davițoiu, spune că, în urma tragediei din Colectiv, secțiile spitalului au ajuns "suprasolicitate", inclusiv cea de Urgențe, iar gărzile au fost "cumplite" după ziua de vineri, fiind un "coșmar" mai ales duminică.

Davițoiu spune că numărul mare de victime a afectat activitatea din spital, fiind medici care au lucrat un număr foarte mare de ore, însă unitatea este funcțională.

„Sunt secții suprasolicitate. Terapia intensivă este suprasolicitată, chirurgia plastică este suprasolicitată. Urgența, din păcate. Am avut niște gărzi cumplite după ziua de vineri. Ieri a fost un coșmar. Camera de gardă a fost plină permanent. Este, de asemenea, suprasolicitată, dar funcționăm”, a declarat Davițoiu.

Acesta a precizat că spitalul nu se poate baza foarte mult pe voluntari, deși aceștia au venit în număr mare. „Activitatea de voluntariat trebuie să aibă o bază legală foarte clară. Nu putem implica în activități medicale decât persoane cu o pregătire certă, dovedită, și cu forme legale foarte clare”, a explicat medicul.

La Spitalul Universitar va sosi în cursul zilei și echipa medicală din Israel care a operat mai întâi la Spitalul Bagdasar Arseni. „Tot ajutorul pe care îl putem primi, ne bucurăm”, a spus medicul.

Una din cele 20 de victime ale tragediei din Clubul Colectiv internate la Spitalul Universitar de Urgență din București a fost externată, luni, iar nouă din cei 19 pacienți spitalizați în continuare sunt în stare critică, au anunțat reprezentanții unității medicale.

Vineri seară, în clubul bucureștean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanșat de la artificii aprinse în fața scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniți au fost internați în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind în stare gravă sau critică, prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.

În prezent, în spitalele din Capitală, mai sunt internați aproximativ 130 de răniți.

Recomandarea video

Mediafax
Furtuni violente vineri și sâmbătă. Ce județe sunt în pericol
Digi24
Cum se consumă corect agheasma mică în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii. Explicațiile preoților
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Izvorul Tămăduirii 2026. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vehiculul creat de om ajuns cel mai departe de Pământ. Cât ar mai putea funcționa?
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?