Prima pagină » Turism » Unde își petrec românii minivacanța de Rusalii. Specialist în turism: „Marea rămâne o atracție pentru această perioadă”. Ce alte destinații sunt favorite

Unde își petrec românii minivacanța de Rusalii. Specialist în turism: „Marea rămâne o atracție pentru această perioadă”. Ce alte destinații sunt favorite

Oana Zvobodă

Minivacanța de Rusalii este prilejul ideal de a evada din cotidian pentru câteva zile, iar majoritatea românilor aleg să-și petreacă timpul liber în țară. Fie că este vorba despre o escapadă la munte, în marile orașe din țară sau la mare, opțiunile pentru minivacanță sunt variate și potrivite pentru toate tipurile de turiști.

În anul 2026, sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe va fi marcată la finalul lunii mai, în data de 31 mai, iar ziua de luni, 1 iunie, dedicată atât celei de-a doua zile de Rusalii, cât și Zilei Copilului, va fi liberă legal.

„Eforie este cea mai căutată stațiune de pe litoral”

Adrian Voican, fondatorul şi managerul agenţiei de turism Bibi Touring, a precizat, pentru Gândul, care sunt preferințele românilor pentru minivacanța de Rusalii în 2026. Potrivit acestuia, cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc este Eforie.

„Oamenii se leagă și de 1 iunie, deci avem o vacanță de aventură pentru copii. Simțim o creștere pe zona de festival, camping, activități în aer liber, concerte. Ieșim din bloc și stăm în aer liber pe dealuri, mai puțin la munte, în Deltă. Românii merg și la mare. Zona Buzăului este la mare căutare.

Marea rămâne o atracție pentru perioada aceasta pentru că oamenii sunt însetați după iarnă să meargă pe litoral. Și dacă vremea e bună, românii își vor cumpăra cazare pe ultima sută de metri.

Litoralul Mării Negre

Schimbare este ca oamenii nu mai cumpără din timp, ci last minute. Asta e schimbarea. Astfel că, predicțiile noastre sunt mai puțin precise în momentul acesta și mult mai meteo-dependente.

Eforie este cea mai căutată stațiune de pe litoral și urmează Mamaia. Apoi, stațiunile sunt răspândite – Neptun, Venus. În ultimul timp, stațiunea Eforie s-a apropiat mult de Mamaia. În anumite momente, în funcție de profilul turistului, una dintre ele e lider pe un anumit segment. Acum, minivacanța de Rusalii se combină cu 1 iunie și se caută locații care să aibă piscină interioară, all inclusive, locuri de joacă pentru copii, iar toate acestea facilități le găsim și în Eforie”, a explicat Adrian Voican.

Valea Prahovei, stațiunile balneare și marile orașe, alte destinații preferate

Și anul acesta, mulți românii aleg să își petreacă zilele libere pe Valea Prahovei.

„La munte, românii merg pe Valea Prahovei. Mulți aleg să meargă și în marile orașe din țară precum Sibiu, Timișoara, Alba- Iulia, Iași, Sighișoara”, a spus el.

La mare căutare sunt și stațiunile balneare. La Băile Felix, spre exemplu, un sejur de 3 nopți cu acces la aquapark și SPA costă aproximativ 1.600 de lei.

În 2026, prețurile au crescut cu 10%, însă hotelierii anunță numeroase promoții.

„Prețurile au crescut cu 10%, dar având în vedere că agențiile și hotelurile au ceva emoții fiindcă se vinde în ultima clipă și nu mai știu dinainte ce se întâmplă, mulți fac promoții”, a precizat Adrian Voican.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatele dau DE PĂMÂNT cu noua Lege a salarizării: „Continuă să opereze cu soluții de compromis”
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Se întorceau din vacanță când mașina le-a luat foc în mers pe o șosea din Mehedinți: „Am simțit miros de fum”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?