Ce șanse sunt ca ploaia din Capitală să se transforme în prima ninsoare

Publicat: 19 11. 2025, 23:27

Iată ce șanse sunt ca ploaia din Capitală să se transforme în prima ninsoare. Meteorologii ANM au anunțat că vremea se răcește accentuat în Bucureşti, pe parcursul zilei de miercuri. După cum s-a putut vedea, cerul a fost mai mult noros şi temporar a plouat, în timp ce vântul a suflat în general moderat.

Meteorologii au mai anunțat la munte ninsori. În Transilvania și Moldova, precipitațiile devin mixte, iar în noaptea de marți spre miercuri s-a transformat în ninsori, formându-se un strat de zăpadă de 2 – 6 cm, izolat până la 10 – 12 cm.

Meteorologii mai anunță că, la munte vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent, mai ales pe creste, unde poate depăși 15 cm.

Cei care se gândesc însă la ninsoare, mai au de așteptat, cel puțin în Capitală. Potrivit meteorologilor Accuweather, vremea se va mai îmbunătăți joi 20 noiembrie, temperaturile ajungând la 11 grade C. Și mai cald se anunță însă vineri, în București, mai exact, 17 grade C. Deși vor fi temperaturi mari, vineri revin ploile, pe timpul zilei. Alte zile ploioase din luna noiembrie, în București, vor fi zilele de 27 și 28 noiembrie, când temperaturile nu vor depăși 14 grade C, iar cele minime vor fi între 2 și 4 grade C. Deși nopțile vor fi reci, prognoza meteo nu indică ninsoare.

Potrivit AccuWeather, cei care așteaptă prima ninsoare în Capitală, în luna decembrie, vor putea fi cam dezamăgiți. Meteorologii AccuWeather nu indică ninsori în București, în luna decembrie, nici măcar de Crăciun, desi temperaturile vor fi de 8 grade (maxime) și 1 grad (minime).

Prognoza meteo Accuweather in Bucuresti, in luna decembrie 2025

Abia în luna ianuarie sunt anunțate ninsori în Capitală, mai exact 7 zile de ninsoare.

Prognoza meteo AccuWeather in ianuarie 2026, in Bucuresti

Autorul recomandă:

Când vine vortexul polar care aduce ninsorile în România