Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ciudată vară din acest secol în România. Ce se întâmplă în iunie, iulie și august 2026
Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ciudată vară din acest secol în România. Iată ce se întâmplă în iunie, iulie și august 2026. Suntem în plină iarnă, dar atunci când avem de-a face cu un ger de crapă pietrele, ne gândim la sezonul estival și la vacanțele din zilele toride de vară.
Și dacă sunteți preocupați de cum va fi vara aceasta, ei bine, în 2026 vom avea o „vară ciudată”, potrivit meteorologilor de la EaseWeather. Mai precis, va ploua așa cum nu a mai plouat niciodată din 2001 și până în prezent. Se anunță, deci, de departe, cea mai ploioasă vară din ultimii 25 de ani.
În luna iunie 2026 se anunță 14 zile cu ploaie, în luna iulie tot 14 zile cu ploaie, iar în august 2026 vor fi 11 zile cu ploaie. În total, vara aceasta va avea 39 de zile cu ploaie, o perioadă nemaiîntâlnită până acum, de peste două decenii.
De altfel, să ne reamintim cum au fost verile trecute, când seceta și canicula au predominat tot sezonul estival, spre disperarea agricultorilor și numai.
Vremea în lunile iunie, iulie, august
Luna iunie începe cu zile ploioase și temperaturi de 26-27 grade C. Temperaturile nu depășesc 30 de grade în această lună și sunt 14 zile cu ploaie și înnorate. Zilele senine vor fi puține în iunie, în marea majoritate a zilelor, norii făcându-și apariția.
În luna iulie, se începe tot cu ploaie, în primele zile, și la fel de termină. Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade C. Vor fi 14 zile cu ploi, iar cerul va prezenta adesea înnorări.
În ultima lună de vară, luna august, vor fi zile însorite la început, urmând ca ploile să își facă apariția, pe măsură ce avansăm în lună. Vor fi 11 zile cu ploaie și temperaturi maxime de 35 de grade C.
Autorul recomandă: